Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Şcoala Gimnazială Şpring a fost ieri gazda campaniei naţionale “Jandarmeria pe înţelesul tuturor”

sebesinfo.ro

Publicat

în

jandarm-scoalaAcest demers informativ se desfăşoară în judeţul Alba sub sloganul „Te vrem în siguranţă”, cu sprijinul Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba, Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, Fundaţiei Comunitare Alba, Consiliului Judeţean al Elevilor şi unui număr de opt primării (Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Ocna Mureş, Săsciori, Şpring şi Zlatna).

Potrivit Ofiţerului Informare, Relaţii Publice şi Relaţii cu publicul, Maior  Jurcoveţ Cosmin, “întâlnirea a debutat la ora 12.00, în prezenţa elevilor, cadrelor didactice şi personalului administrativ, iar începând cu ora 13.00 acestora li s-au alăturat părinţi ai elevilor. Preşedintele asociaţiei „Bunici şi nepoţi”, Călin Radu, a vorbit despre alternativele de petrecere a timpului liber propuse de asociaţie tinerilor şi vârstnicilor, iar inspectorul şcolar Codruţa Lodroman a subliniat rolul deosebit de important al familiei şi al exemplului personal al părinţilor în activitatea de prevenire a delincvenţei juvenile. Reprezentantul Jandarmeriei Alba le-a vorbit celor prezenţi despre rolul, importanţa şi locul Jandarmeriei în cadrul forţelor de ordine publică, a  instruit elevii şi personalul didactic în vederea  recunoaşterii faptelor antisociale şi asupra modului de sesizare a acestora celor în drept, i-a informat asupra celor mai frecvente fapte de natură contravenţională şi penală întâlnite în şcoală şi referitor la modul în care elevii pot fi traşi la răspundere din punct de vedere contravenţional şi penal, chiar dacă sunt minori. La final, unul dintre copii a avut ocazia să îmbrace o parte din echipamentul pe care-l poartă un mascat pe timpul unor misiuni cu grad ridicat de risc, spre încântarea acestuia şi a colegilor.

Următoarea acţiune din cadrul campaniei se va desfăşura miercuri, 6 noiembrie şi va fi adresată elevilor şi personalului didactic de la Şcoala Gimnazială Săsciori.”

FOTO: ARHIVĂ




Învățământ-Cultură

Școala de Vară din Răhău s-a încheiat. Zeci de copii au participat la ateliere de ecologie, orientare în carieră și activități recreative

sebesinfo.ro

Publicat

în

Cele două săptămâni ale Școlii de Vară organizate în localitatea Răhău au ajuns la final, după un program care a reunit activități educative, recreative și creative dedicate copiilor din comunitate. Inițiativa a fost organizată de Direcția de Asistență Socială Sebeș și a avut ca scop dezvoltarea cunoștințelor, creativității și spiritului de echipă al participanților.

Pe parcursul programului, copiii au participat la ateliere tematice variate. În cadrul atelierului de ecologie, intitulat „Mici Ecologiști”, aceștia au învățat despre protejarea mediului și despre importanța adoptării unor comportamente responsabile față de natură.

Educația rutieră a reprezentat o altă componentă a școlii de vară, cei mici familiarizându-se cu regulile de circulație și cu normele pe care trebuie să le respecte pentru a fi pietoni responsabili.

Unul dintre cele mai apreciate momente a fost atelierul „Vara Descoperirilor – Orientare în carieră”, unde copiii au participat la exerciții interactive menite să îi ajute să își descopere calitățile, să își exprime aspirațiile și să ia contact cu principalele domenii de activitate și profesiile pe care și-ar putea dori să le urmeze în viitor.

Programul a inclus și activități de dexteritate manuală, în cadrul cărora participanții au realizat desene și lucrări artistice, precum și sesiuni de karaoke, muzică și jocuri sportive, care au încurajat mișcarea și colaborarea în echipă.

Școala de Vară s-a încheiat cu activitatea „Călătorie în jurul lumii”, prin care copiii au descoperit, într-un mod interactiv, tradiții, obiceiuri și informații interesante din diferite țări.

La finalul programului, reprezentanții Direcției de Asistență Socială Sebeș au transmis mulțumiri copiilor pentru implicare și entuziasm, dar și părinților pentru încrederea acordată instituției și pentru participarea celor mici la activitățile organizate.

Potrivit organizatorilor, astfel de programe vor continua și în perioada următoare, scopul fiind acela de a oferi copiilor oportunități de învățare, socializare și dezvoltare personală într-un cadru educativ și recreativ.




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

O nouă performanță a elevei Cristiana Cioca, de la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș: Premiul III la etapa națională a Concursului „Memoria Holocaustului”

sebesinfo.ro

Publicat

în

Pasionată de cunoașterea trecutului, Cristiana s-a calificat în toți anii de liceu la etapa Națională a Olimpiadei Naționale de Istorie. În anul școlar care tocmai s-a încheiat Cristiana a reușit să se califice la două naționale, atât la Olimpiada Națională de Istoria, cât și la etapa națională a Concursului „Memoria Holocaustului”, care s-a desfășurat în perioada 14-17 iulie 2026, la Brăila, de unde se întoarce cu un valoros premiu III.

Despre această performanță Cristiana spune: „Sunt extrem de încântată. Mi-am atins un obiectiv pe care niciodată nu am crezut că îl voi atinge. Pasiunea mea pentru istorie s-a definitiv incontestabil și sunt mândră de progresul meu în acest domeniu extrem de fascinant. Sunt fericită că am reprezentat județul Alba și am arătat că se poate”.

Eleva este pregătită și îndrumată de doamna profesoară Elena Damian. Concursul „Memoria Holocaustului” se organizează și se desfășoară în conformitate cu prevederile Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a competiţiilor şcolare, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3035/2012, cu modificările și completările ulterioare și este inclus în lista olimpiadelor și concursurilor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes