Rămâi conectat

Administrație

Șapte străzi de pământ din Sebeș vor fi modernizate

sebesinfo.ro

Publicat

în

Administrația din Sebeș pregătește modernizarea unui număr de 7 străzi din zona de sud-est a municipiului, străzi care în prezent amintesc de lumea a treia. Este vorba despre străzile Orizontului, Zori Noi, Cîmpului, Macului, Izvorului, Luncii și Cloşca (tronson începând cu trecerea la nivel cu calea ferată 211 Sebeş-Petreşti, de la Km 1+347, pe o lungime de 425 ml, din municipiul Sebeş).

Proiectul de modernizare se află în faza întocmirii documentației tehnice și a obținerii avizelor. Străzile vizate însumează o lungime de 2,2 kilometri și actualmente sunt greu practicabile, fiind în general drumuri de pământ, fără trotuare, fără semnalizare rutieră, fără sistem de preluare a apelor pluviale și, în majoritate, fără iluminat public.

”Din cauza traficului și, în principal, a lucrărilor de modernizare a rețelelor de apă-canal, gaz, energie electrică și alte utilități, suprafețele carosabile destinate traficului auto din zona studiată prezintă numeroase degradări. Aceste degradări apar sub diferite forme: rupturi, gropi, tasări, denivelari și rupturi ale bordurilor. Starea avansată de degradare a străzilor conduce la lipsa de siguranță și punerea în pericol a pietonilor și celorlalți participanți la trafic.

Prin realizarea lucrărilor cuprinse în proiect se urmărește îmbunătățirea condițiilor de circulație auto și pietonală, creșterea gradului de siguranță a circulației publice, scăderea gradului de poluare, reducerea uzurii vehiculelor participante la trafic și, nu în ultimul rând, redarea unui ambient plăcut zonei. Semnalizarea rutieră lipsește pe toate cele 7 străzi studiate, ceea ce duce la un trafic haotic și periculos”, se arată în caietul de sarcini.

Odată finalizată faza întocmirii documentației, urmează licitația privind încredințarea executării lucrărilor propriu-zise.

FOTO: ARHIVĂ




Administrație

Un parc fotovoltaic ar putea fi construit pe fosta platformă industrială „Mobis” din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Municipiul Sebeș a depus un proiect pentru obținerea unei finanțări nerambursabile prin Fondul pentru Modernizare. Investiția propusă vizează construirea unui parc fotovoltaic destinat autoconsumului, cu o putere instalată de 1.000 kW și sisteme de stocare a energiei.

Parcul ar urma să fie amplasat pe un teren achiziționat recent de municipalitate, în perimetrul fostei platforme industriale „Mobis”. Energia produsă ar acoperi o parte din consumul Primăriei Sebeș, al instituțiilor și serviciilor publice subordonate, al iluminatului public și al altor puncte de consum administrate de municipiu.

Potrivit proiectului, producția locală și stocarea energiei ar urma să reducă achizițiile de electricitate din rețea și cheltuielile suportate din bugetul local. Sistemele de stocare ar permite folosirea energiei produse în funcție de necesități și ar contribui la gestionarea consumului în perioadele de vârf.

Valoarea finanțării nerambursabile solicitate este de 1.088.891 de euro. Proiectul vizează, totodată, creșterea eficienței energetice și a autonomiei energetice a municipiului.




Citește mai mult

Administrație

Pădure urbană în zona Parcul Arini, pe malul râului Sebeș. Primăria a scos lucrările la licitație

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș a lansat licitația pentru amenajarea unei păduri urbane în zona Parcului Arini, pe malul râului Sebeș. Valoarea estimată a contractului este de 1.066.990 de lei, iar firmele interesate își pot depune ofertele până la 9 noiembrie 2026.

Proiectul vizează un teren aflat în domeniul public al municipiului, cu o suprafață totală de 17.015 metri pătrați. Lucrările vor fi realizate pe o suprafață de peste 10.260 de metri pătrați, în prezent neamenajată și acoperită în principal de vegetație spontană.

Documentația prevede o intervenție bazată pe conceptul de „naturalizare controlată”. Vegetația valoroasă existentă va fi păstrată și completată cu arbori, plante perene și graminee adaptate zonei. Vor fi plantați 63 de arbori foioși, iar arinii vor reprezenta mai mult de jumătate din totalul arborilor, pentru a păstra specificul zonei.

În viitoarea pădure urbană vor fi amenajate alei pietonale permeabile, o zonă centrală pentru socializare, grădini cu rol ecologic și spații de tranziție între vegetație și infrastructura din apropiere. Proiectul include și amplasarea unor bănci, coșuri de gunoi și panouri informative.

De asemenea, autoritățile intenționează să reamenajeze cursul de apă existent, care este în prezent secat și colmatat, și să elimine parcările aflate în zonă. Terenul nu dispune în prezent de alei, iluminat public, mobilier urban sau semnalizare.

Lucrările ar urma să fie finalizate în termen de cinci luni de la emiterea ordinului de începere. Perioada minimă de garanție este de cinci ani de la recepția lucrărilor. Investiția este inclusă în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Sebeș și se înscrie în obiectivele Programului Regional Centru 2021–2027.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes