Știri din zonă
Recent, în satul Răchita din comuna Săsciori a fost organizată prima ediție a evenimentului intitulat „Fiii satului Răchita”
Întâlnirea a fost organizată de Primăria și Consiliul Local Săsciori, împreună cu obștea satului Răchita, sub atenta coordonare a fiilor satului, dl. Stanciu Nicolae – medic primar cardiolog, dl. inginer Stănilă Nicolae – consilier local și dl. inginer David Gheorghe.
Sărbătoarea a marcat patru evenimente importante: întâlnirea fiilor satului Răchita; dezvelirea plăcii de pe zidul școlii care va purta numele celui mai reprezentativ fiu al satului, învățătorul Ion Raica; prezentarea monografiei lui Ion Raica, „Satu din Răchite”; vizionarea unor imagini din trecutul acestui sat.
Invitați de onoare la acest eveniment au fost dl prof. Alexandru Dăncilă – Inspector Școlar General Adjunct al ISJ Alba și unul dintre fiii satului Răchita, dl Florin Morar – primarul comunei Săsciori, dnul prof. Nicolae Afrapt, dna prof. Elena Anca – directorul Școlii Gimnaziale Săsciori, dna prof. Dana Cârcoană – director adjunct al Școlii Gimnaziale Săsciori și gazda evenimentului.
Având în vedere că acest moment a fost dedicat fiilor satului, mândria lui o reprezintă prezența în mijlocul sătenilor și invitaților a nepoților învățătorului Ion Raica: dna avocat doctor Luminița Tomoaia, dna Ruxandra Cutuș – medic primar dermato-venerolog la Clinica Dermato-venerologie a Spitalului Clinic-Județean de Urgență Cluj-Napoca și asistent universitar, dl dr. Gheorghe Tomoaia – profesor universitar doctor la Clinica de Ortopedie Cluj-Napoca, dl dr. Dumitru Zdrenghea – profesor universitar doctor la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațeganu Cluj- Napoca și medic cardiolog la Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, dl Zdrenghea Vlad – conferențiar universitar doctor la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațeganu Cluj- Napoca și șef secție la Psihiatrie I.
Întrunirea a început cu slujba religioasă oficiată de părintele Andrei Roșca împreună cu părintele Mihai Popa, urmată de cuvântul oficialităților. Un punct important al festivității a fost lansarea monografiei „Satu din Răchite” despre care d-l prof. Afrapt Nicolae le-a vorbit celor prezenți, dar și despre personalitatea învățătorului Ion Raica.
Ion Raica, învățător, inspector școlar, întemeietorul Muzeului din Sebeș care îi poartă numele și pasionat colecționar de mărturii istorice locale, a strâns o serie de date privind trecutul satului într-o monografie care, până astăzi, a fost păstrată în biblioteca documentară a Muzeului din Sebeș.
Un moment emoționant a fost dezvelirea plăcii cu noua denumire a școlii, Școala Gimnazială „Ion Raica” Răchita, după numele renumitului învățător care s-a născut și a crescut în Răchita.
Festivitatea a continuat cu un moment de poezie prezentat de cei mai mici fii ai satului sub îndrumarea dnei educatoare Ioana David, urmat de vizionarea unei prezentări în imagini a satului Răchita intitulată „Oameni și locuri” și realizată de doamnele educatoare Ioana David și Elena Cetină.
Evenimentul s-a încheiat cu o agapă la Căminul cultural din Răchita, la care au fost invitati toți participanții la marea sărbătoare a satului.

Știri din zonă
Fetiță de 11 ani, acroșată de o mașină pe DJ 705B, în localitatea Vințu de Jos
Duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Vințu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o minoră, în vârstă de 11 ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 705B, pe raza localității Vințu de Jos, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Blandiana.
În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Știri din zonă
Sărbătoarea tradițiilor la Pianu: Festivalul „Armonii și Gusturi” a celebrat produsele agroalimentare românești
Comuna Pianu a găzduit, în weekend-ul 10-11 octombrie 2026, a cincea ediție a Festivalului „Armonii și Gusturi”, un eveniment dedicat promovării valorilor rurale și a Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești. Gazda, Căminul Cultural din Pianu de Jos, a devenit un punct de întâlnire între producători locali și comunitatea pasionată de tradiții.

Programul a fost diversificat, punând un accent special pe istoria agriculturii locale prin tema „100 de ani de Asimina în România”, desfășurată printr-o serie de prezentări și degustări. Vizitatorii au putut explora un târg de produse tradiționale și o expoziție cu vânzare, unde produsele agroalimentare românești au fost în centrul atenției.

Atractivitățile pentru cei mici au inclus spectacolul „Laboratorul veseliei”, prezentat de Teatrul de păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, precum și „Bostaniada”, o expoziție creativă de felinare din dovleci.

Partea artistică a fost marcată de un spectacol folcloric amplu, coordonat de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea lui Alexandru Pal, alături de soliști locali și grupuri de copii din școlile comunei Pianu și din Sebeș. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de diverse reprezentații de dans popular și modern.

Evenimentul s-a încheiat cu o programare muzicală variată, ce a inclus trupa „Dublu Click” cu hituri italiene, muzică folk interpretată de Liviu Trifu, iar seara a fost culminată cu spectacole de muzică populară oferite de Ovidiu și Ioana Țăran, urmate de o petrecere cu muzică etno și discoteccă.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…




















