Rămâi conectat

Administrație

Primarul Dorin Nistor a verificat șantierele de apă și canalizare din Sebeș. Care este stadiul lucrărilor

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a efectuat o vizită pe șantierele unde se desfășoară lucrările de extindere a rețelelor de apă și canalizare pe șase străzi din oraș, pentru a verifica stadiul investiției. Edilul a transmis că lucrările avansează conform graficului, iar până la sfârșitul lunii octombrie acestea ar urma să fie finalizate.

Potrivit informațiilor prezentate de primarul Dorin Nistor, până în acest moment, pe strada Cireșului au fost realizați 480 de metri de rețea de canalizare și 15 cămine de canalizare. Pe strada Fagului au fost executați 152 de metri de rețea de canalizare și șapte cămine, iar pe strada Salcâmului au fost realizați 330 de metri de rețea de canalizare și opt cămine.

Pe străzile Platanului și Ulmului au fost executați câte 210 metri de rețea de canalizare, cinci cămine de canalizare și câte 210 metri de rețea de alimentare cu apă.

Cele mai avansate lucrări sunt pe strada Vișinului, unde au fost realizați 683 de metri de rețea de canalizare, 16 cămine de canalizare și 340 de metri de rețea de alimentare cu apă.

Primarul Dorin Nistor a subliniat că investițiile în extinderea rețelelor de apă și canalizare sunt esențiale pentru dezvoltarea municipiului și pentru creșterea calității vieții locuitorilor din cartierul vizat. Acesta le-a mulțumit cetățenilor pentru răbdarea și înțelegerea de care dau dovadă pe perioada desfășurării lucrărilor, în ciuda disconfortului temporar creat de șantiere.

Conform estimărilor prezentate de edil, lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul lunii octombrie, urmând ca noile rețele să fie puse în funcțiune. Administrația locală va continua să monitorizeze îndeaproape fiecare etapă a investiției, astfel încât lucrările să fie executate la standardele prevăzute și să fie încheiate la termen.




Administrație

Reorganizarea rețelei școlare din Sebeș pentru anul 2026-2027, aprobată de Consiliul Local

sebesinfo.ro

Publicat

în

Consiliul Local al Municipiului Sebeș s-a întrunit miercuri, 9 septembrie 2026, într-o ședință extraordinară convocată de îndată, pentru a analiza și aproba proiectul de hotărâre privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat din municipiu.

Demersul vine în urma unor decizii adoptate la nivelul Ministerului Educației și Cercetării și presupune modificări în structura mai multor unități de învățământ din Sebeș și localitățile aparținătoare.

Reorganizarea, declanșată printr-un ordin al Ministerului Educației

Procedura administrativă a fost inițiată în urma adresei Inspectoratului Școlar Județean Alba nr. 5333 din 4 septembrie 2026, transmisă Primăriei Sebeș și înregistrată la instituție în data de 8 septembrie.

Prin această adresă a fost transmis Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 5594 din 31 august 2026, document care reglementează reorganizarea a trei unități de învățământ din municipiu: Liceul Tehnologic Sebeș, Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” și Școala Gimnazială Nr. 2 Sebeș.

Hotărârea adoptată la nivel local actualizează rețeaua școlară stabilită prin HCL nr. 392/2025 pentru anul de învățământ 2026-2027.

Patru unități de învățământ cu personalitate juridică

În urma reorganizării, în Sebeș funcționează patru unități de învățământ de stat cu personalitate juridică, împreună cu structurile arondate acestora.

Liceul Tehnologic Sebeș își păstrează statutul de unitate de învățământ cu personalitate juridică.

Grădinița „Copiilor Voioși” Sebeș va avea în structură Creșa „Copiilor Voioși”, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Sebeș și Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 Sebeș.

Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Sebeș va avea în subordine Școala Gimnazială „Silviu Cărpinișan” Sebeș, Grădinița cu Program Normal Lancrăm, Grădinița cu Program Normal Nr. 8 Sebeș și Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 Sebeș.

Școala Gimnazială Nr. 2 Sebeș va avea în structură Școala Gimnazială Răhău și Grădinița cu Program Normal Răhău.

Ce alte unități fac parte din rețeaua școlară

Rețeaua de învățământ de stat din municipiu este completată de Colegiul Național „Lucian Blaga”, Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu”, Școala Gimnazială Petrești și Liceul German Sebeș.

În sectorul particular sunt incluse Grădinița „Heidi”, Grădinița „Sfântul Nicolae”, Grădinița „Mirela” și Școala Postliceală „Henri Coandă”.

Reorganizarea se aplică pentru anul de învățământ 2026-2027 și are la bază prevederile legislației în vigoare privind organizarea rețelei școlare și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar.




Citește mai mult

Administrație

Un nou centru multifuncțional pentru copii va fi amenajat pe strada Tipografilor, din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Amplasamentul de pe strada Tipografilor a fost predat astăzi pentru demararea proiectului privind realizarea unui centru multifuncțional destinat copiilor, conceput pentru a susține activitățile sportive, educative și culturale și pentru a contribui la dezvoltarea programelor extrașcolare din comunitate.

Proiectul prevede reorganizarea și modernizarea amplasamentului, prin amenajarea unor facilități sportive exterioare care să răspundă nevoilor copiilor și tinerilor. Vor fi realizate un teren de sport multifuncțional, un teren de volei și un teren de baschet cu dimensiuni reduse, de tip half-court.

Investiția va include și amenajarea infrastructurii exterioare aferente: alei pietonale, spații de siguranță, zone verzi, mobilier urban și iluminat.

În cadrul proiectului va fi construită și o clădire cu funcțiuni conexe, destinată atât activităților sportive, cât și celor educative și recreative. Clădirea va cuprinde vestiare, grupuri sanitare, spații pentru depozitarea echipamentelor sportive, săli pentru activități educative, recreative și culturale, precum și spații tehnice și administrative.

Prin această investiție, amplasamentul de pe strada Tipografilor va fi transformat într-un spațiu modern și accesibil, destinat copiilor și activităților comunitare, cu scopul de a crea condiții mai bune pentru mișcare, educație, socializare și petrecerea timpului liber.

Proiectul beneficiază de finanțare în baza Contractului nr. 8757/26.11.2025, încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin OIR PECU Regiunea Centru, în calitate de autoritate de management pentru Programul Incluziune și Demnitate Socială.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes