Rămâi conectat

Politică

(P) Radu Cristian – Un reprezentant de formațiuni politice mânat doar de interese și orgolii personale

sebesinfo.ro

Publicat

în

Se spun multe într-un oraș mic, așa cum este Sebeșul, mai ales în vremuri electorale.

Sunt consilier local și vreau să privesc în ochi familia, colegii, prietenii, cetățenii care mi-au acordat un vot și un mandat.

Din dorința de a fi cât mai clar și concis, am să vă spun că am început ca membru al TNL Sebeș (Tineretul National Liberal), iar în anul 2016, după patru ani de guvernare locala PSD, în care promisiunile au rămas la stadiul de promisiuni, alături de câțiva colegi activi din TNL Sebeș am ales înființarea unui partid local.

Pentru că procedurile cereau timp și alegerile locale băteau la ușă, am decis să acceptăm oferta și afilierea la PRU. Este important să precizez că, la acel moment, din PRU nu făceau parte persoane condamnate penal sau certate cu legea.

Cetățenii ne-au oferit încredere și ne-au onorat cu susținerea pentru trei mandate de consilieri locali. Eu m-am implicat în toate proiectele locale ale PRU Sebeș și am îndrăznit să votez proiecte pe care le-am considerat foarte bune pentru oraș, spre nemulțumirea președintelui de partid, dl. Radu Cristian.

Mi s-a imputat că susțin proiectele “dușmanului”.

A fost acel moment în care mi se cerea să gândesc, să iau poziție și să votez împotriva unor convingeri corecte, împotriva normalității, împotriva dezvoltării orașului.

Mi s-a cerut să fac jocuri politice, să urmăresc interesele personale ale liderului.

A fost momentul în care am ales să fiu corect, să votez proiectele comunității, să fiu în rândul consilierilor locali, indiferent din ce parte veneau propunerile de proiecte. Rolul consilierului nu este de a se împotrivii majorității, doar de dragul împotrivirii, rolul este de a sprijini proiectele benefice pentru oraș.

Acest lucru l-a supărat atât de tare, încât Radu Cristian mi-a cerut demisia din funcția de consilier local. Am refuzat. Am continuat. Am ales cu conștiința. Nu a trecut mult timp și câțiva colegi din PRU au fost atrași de Radu Cristian în PSD. Liderul suprem și orgolios din PRU, s-a convertit în social-democrat și se visează primar al Sebeșului. Nu voi proceda asemeni lui, cerându-i demisia din consiliul local, acum când joacă cu tricoul roșu al altui partid…

De acum, cetățenii sunt cei care își vor spune ultimul cuvânt!

Ceea ce aduc eu este doar mărturia unui om dezamăgit, un colaborator al lui Radu Cristian.

Ovidiu LUPU,
consilier local – Sebeș




Politică

PSD Sebeș are o nouă echipă conducere: Radu Cristian a fost ales președinte al organizației

sebesinfo.ro

Publicat

în

Sebeșul ocupă un loc aparte în istoria PSD Alba, fiind municipiul în care administrația social-democrată a creat condițiile pentru unele dintre cele mai importante investiții economice din România.

 

Am participat la Conferința de Alegeri a Organizației Municipale PSD Sebeș, un moment important în care a fost aleasă noua echipă de conducere, în frunte cu Radu Cristian, un profesionist cu experiență managerială la nivel național, care are capacitatea de a construi o organizație puternică, serioasă și conectată la nevoile comunității.

Sebeșul ocupă un loc aparte în istoria administrației social-democrate din Alba. Aici, prin viziune și decizii curajoase, au fost create condițiile care au pus municipiul pe harta economică a României, prin atragerea unor investiții majore, inclusiv a celor realizate de grupul Mercedes cat și cele realizate de companii românești sau străine importante. Este o dovadă că dezvoltarea apare atunci când există leadership, competență și preocupare reală pentru viitorul comunității.

Noua echipă are misiunea de a câștiga încrederea sebeșenilor prin profesionalism, seriozitate, dialog permanent cu cetățenii și prezență activă în viața comunității. Oamenii așteaptă implicare, soluții și proiecte care să răspundă nevoilor reale ale orașului, iar PSD Sebeș trebuie să fie o echipă unită, credibilă și pregătită să construiască pentru viitor.

Îi mulțumesc colegului nostru, consilierul județean Vasile Spătariu, pentru activitatea desfășurată la conducerea organizației. Într-o perioadă deloc ușoară, a reușit să așeze lucrurile în interiorul echipei, să readucă încrederea între membri și să creeze baza pe care noua conducere poate construi mai departe.

Felicitări tuturor celor aleși și mult succes în această nouă etapă! Sunt convins că, prin muncă, seriozitate și apropiere de oameni, noua echipă va consolida organizația și va câștiga încrederea tot mai multor sebeșeni. Împreună, putem reda Sebeșul sebeșenilor, tuturor celor pentru care acest oraș este acasă și care își doresc să vadă comunitatea dezvoltându-se prin implicarea și energia oamenilor săi.

 

Corneliu Mureșan,
Președinte PSD Alba




Citește mai mult

Politică

Seniorii social-democrați din Alba și-au ales noua conducere, la Sebeș. Emil Itu este noul președinte

sebesinfo.ro

Publicat

în

Peste 200 de delegați, reprezentând pensionarii PSD ai Județului Alba au luat parte sâmbătă, 23 mai 2026, la Conferința Organizatiei Seniorilor Social Democrați (OSSD) eveniment desfășurat la Motelul ,,Dacia” din Sebeș.

Invitată la eveniment a fost conducerea organizației PSD Alba: președinte Corneliu Mureșan, secretarul executiv Mircea Trifan, deputatul Voicu Vușcan, Adina Toma – Viceprimar de Alba Iulia, Iulia Fabian- președinta organizației Județene a Femeilor Alba. Presedinte al OSSD a fost ales Emil Ioan Itu- 2 prim vicepreședinți: Nicolae Contan și Ioan Neagu,secretar executiv Ovidiu Suciu -10 vicepreședinți, câte 2 pe fiecare colegiu, alti membri în Biroul Executiv județean.

„De azi, Organizația Seniorilor Sociali Democrati Alba este mai puternică.

Am participat cu drag la un moment important, alături de oameni dedicați, experiență valoroasă și energie pentru viitor. Seniorii organizației rămân exemplul de implicare, echilibru și continuitate.

Multă putere, inspirație și rezultate frumoase în noul mandat.

Aveți toată susținerea pentru proiecte care unesc oamenii și dau valoare comunității.

Împreună construim mai mult decât o organizație — construim respect, colaborare și viitor”, a transmis președintele Corneliu Mureșan, președintele organizației PSD Alba.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes