Învățământ-Cultură
Numeroase premii și mențiuni obținute de elevii Liceului German Sebeș la Concursul Național „Micii Exploratori” – disciplina istorie
Elevii Liceului German Sebeș, coordonați de domnul profesor doctor Mihai-Octavian Groza, s-au remarcat și anul acesta, prin premiile și mențiunile obținute, la Concursul Național „Micii Exploratori” – disciplina istorie, înscris în calendarul competițional al Ministerului Educației și Cercetării.
Lotul Liceului German Sebeș, alcătuit din elevi ai claselor a V-a A și a VII-a A, a reușit să-și revendice următoarele premii: Premiul I (elevii David Octavian Dărămuș, Paula Isabela Györfy și Ștefan Țîrlea din clasa a V-a A) și Mențiune (elevii Rafael Cristian Rotaru, Marc Damian-Filip, Ruth-Sonia Gherdea, Lara Haizea Hăbean, Tabea Ruth Hetea, Luca Kellinger, Paula Franziska Klusch, Maria Alexia Moga din clasa a V-a A și eleva Andreea Georgiana Lupu din clasa a VII-a A).
„Ne bucurăm de faptul că, la Liceul German Sebeș, elevii pasionați de istorie se remarcă prin rezultatele obținute și activitățile desfășurate alături de domnul profesor Mihai-Octavian Groza. Felicitări tuturor pentru rezultatele obținute!”, au transmis reprezentanții Licveului German Sebeș.

Învățământ-Cultură
Doi elevi din Sebeș, rezultate deosebite la faza județeană a Sesiunii de Referate și Comunicări Științifice ale elevilor din învățământul liceal, disciplina istorie
Elevii Centrului Județean de Excelență Alba, Ana Andreea Filimon (clasa a IX-a) și Andrei Nicolae Medrea (clasa a X-a), au obținut rezultate deosebite la faza județeană a Sesiunii de Referate și Comunicări Științifice ale elevilor din învățământul liceal, disciplina istorie, competiție școlară înscrisă în calendarul competițional al Ministerului Educației și Cercetării.
Sesiunea de Referate și Comunicări Științifice este un concurs școlar care își propune dezvoltarea capacității de sinteză, comunicare și dialog a elevilor, deprinderea unor metode de lucru specifice cercetării științifice și de diseminare a rezultatelor unei cercetări științifice.
În urma desfășurării acestei competiții, elevii Ana Andreea Filimon (de la Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș) și Andrei Nicolae Medrea (de la Liceul German Sebeș), coordonați de domnul profesor doctor Mihai-Octavian Groza, titularul grupei de „Cultură și Civilizație Românească” din cadrul Centrului Județean de Excelență Alba, au obținut, fiecare, câte o mențiune (lucrarea elevei Ana Andreea Filimon a obținut 97 de puncte, iar lucrarea elevului Andrei Nicolae Medrea a obținut 95 de puncte).
Eleva Ana Andreea Filimon, înscrisă la secțiunea „Istorie Universală”, a prezentat o cercetare despre bucătării și rețete culinare, hrana și cultura hranei pe parcursul secolelor XVIII-XX, iar elevul Andrei Nicolae Medrea, înscris la secțiunea „Istoria Românilor”, a prezentat o cercetare dedicată omului politic Iuliu Maniu și sfârșitului pe care acesta l-a avut în închisorile comuniste.
Felicitări celor doi elevi pentru munca depusă, pentru seriozitatea dovedită pe parcursul pregătirii acestei competiții și pentru rezultatele obținute!
Învățământ-Cultură
Premii obținute de elevii de la Liceul German Sebeș, la concursul de lectură organizat în cadrul celei de-a XLV-a ediții a Festivalului „Lucian Blaga”
Elevii Liceului German Sebeș, coordonați de doamnele profesoare Elena Sorina Petra, Teodora Neagu și Monica Petruța, s-au remarcat, în cadrul concursului de lectură, organizat în cadrul Festivalului Internațional „Lucian Blaga” Sebeș, ediția 2025.
Premiile au fost obținute de următorii elevi:
Premiul I (Nora Popescu, clasa I A, coordonator: prof. Monica Petruța),
Premiul III (Benaja Chiriță, clasa I B, coordonator: prof. Elena Sorina Petra),
Mențiune (Maria Popa, clasa I A, coordonator: prof. Monica Petruța; Anisia Ștefan, clasa I B, coordonator: prof. Elena Sorina Petra;
Ianis Andrei Cojocaru, clasa a III-a A, coordonator: prof. Teodora Neagu și Raisa Anais Suciu, clasa a III-a A, coordonator: prof. Teodora Neagu).
Felicitări tuturor pentru munca și rezultatele obținute!
Învățământ-Cultură
Damian Ana Maria, elevă a Liceului Tehnologic Sebeș, mențiune la Concursul Național de Cultură și Educație Financiar-Contabilă
Eleva Damian Ana Maria din clasa a XI-a A, de la Liceul Tehnologic Sebeș, a obținut mențiune în cadrul prestigiosului Concurs Național de Cultură și Educație Financiar-Contabilă, organizat în parteneriat cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), Ministerul Educatiei si Cercetării și Inspectoratul Școlar București, desfășurat în perioada 29-31 mai 2025.
Competiția a reunit elevi din întreaga țară, pasionați de domeniul financiar-contabil, oferindu-le posibilitatea pentru a-și demonstra cunoștințele, gândirea logică și abilitățile practice în economie și contabilitate. Concursul are ca scop dezvoltarea culturii financiare în rândul tinerilor și susținerea acestora în explorarea unor cariere solide în domenii economice.
Performanța elevei Damian Ana Maria a fost posibilă datorită muncii intense și pregătirii riguroase, realizate sub îndrumarea doamnelor profesoare Cîmpean Mirela Ionela și Schiau Simona, cadre didactice dedicate, care au sprijinit elevii cu profesionalism și pasiune în aprofundarea cunoștințelor din domeniul financiar-contabil. Conducerea Liceului Tehnologic Sebeș și-a exprimat recunoștința și felicitările pentru această realizare.
Participarea la acest concurs a consolidat atât cunoștințele teoretice ale elevilor, cât și interesul pentru domeniul economic dar si utilizarea softurilor contabile, reprezentând un pas important în formarea profesională a tinerei generații. Sprijinul CECCAR și colaborarea cu instituțiile de învățământ tehnologic rămân esențiale în dezvoltarea unei educații economice moderne și aplicate.