Știri din zonă
Bărbat de 41 de ani din Câlnic reținut de polițiștii din Sebeș, după ce a fost depistat conducând cu o alcoolemie de 1,68 mg/litru
Polițiștii din Municipiul Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 41 de ani, din localitatea Câlnic, județul Alba, cercetat pentru conducere sub influența alcoolului.
La data de 16 iunie 2025, în jurul orei 16.00, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au oprit, pentru control, pe raza localității Câlnic, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Câlnic.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,68 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea sub influența alcoolului.

Știri din zonă
Sfințirea Crucii și Rugăciunea Paraclisul Maicii Domnului în Parohia Vințu de Jos, Protopopiatul greco-catolic Sebeș
Duminică, 14 septembrie 2025, de Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, comunitatea greco-catolică din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință” din Vințu de Jos, Protopopiatul Sebeș, a trăit un moment de mare bucurie spirituală, prin sfințirea Crucii și rugăciunea Paraclisului Maicii Domnului.
Cu binecuvântarea Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, evenimentul liturgic a fost prezidat de Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, care a celebrat Paraclisul Maicii Domnului. La masa altarului i-au fost alături: Pr. Nicolae Popa, Protopop de Sibiu, Pr. Daniel Roman, parohul comunității din Vințu de Jos, precum și preoți dinProtopopiatului Sebeș: Pr. Florin Gatea, Pr. Daniel Stoica și Pr. Traian Covaciu.
Alături de credincioșii parohiei au fost prezenți și reprezentanți ai comunității locale: doamna Simona Cazan, primarul comunei Vințu de Jos, domnul ing. Nicolae Nemeș, președintele Asociației Agricole „Vințana”, precum și numeroși credincioși din împrejurimi.
După rugăciunea Paraclisului, a urmat binecuvântarea și sfințirea Crucii care a fost ridicată în curtea bisericii. Crucea, rod al credinței și al generozității, a fost donată de familia Zdrâncu Petru și realizată de sculptorul Nicolae Chindriș din Ieud, județul Maramureș.
În încheierea sărbătorii, credincioșii au luat parte la o agapă frățească, găzduită de familia Vingărzan Lucian, membră a comunității greco-catolice din Vințu de Jos.
Acest moment de rugăciune și comuniune a adus o nouă binecuvântare asupra parohiei, întărind legătura credincioșilor cu Biserica și cu semnul Sfintei Cruci, izvor de mântuire și speranță.
Știri din zonă
Tineri din parohia Loman, în excursie la „Wonderland Resort” din Cluj-Napoca
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, sâmbătă, 13 septembrie 2025, parohia Loman, protopopiatul Sebeș, a organizat o excursie pentru copiii care au obținut premii în cadrul competiției „Jocuri de vară. Ediția 2025”.
În acest sens, 43 de copii, tineri și voluntari s-au deplasat la Wonderland Resort Cluj, unde au parcurs, cu mult curaj, traseele din Adventure Tower.
Provocările motrice i-au determinat pe participanți să-și testeze abilitățile sportive și să-și depășească limitele într-un cadru sigur și sub atenta supraveghere a instructorilor binevoitori. Fie că au urcat la ultimul nivel de dificultate, la aproximativ 22 metri, sau au parcurs probe mai ușoare, fiecare participant a fost „la înălțime”, demonstrându-și perseverența și dorința de autodepășire.
Explorarea înălțimilor a continuat în sfera duhovnicească, prin închinarea la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” de la Dumbrava. Aici, tinerii au putut aprecia lucrarea social-filantropică pe care obștea monahală o desfășoară cu persoanele aflate în nevoie.
Excursia de la Cluj-Napoca a fost un minunat prilej de a ne ruga împreună lui Hristos și de a fi în comuniune. Pe această cale, aducem mulțumire voluntarilor, donatorilor, instructorilor și tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a excursiei.
Pr. paroh Mihai-Claudiu Roșca
Știri din zonă
Intervenție a pompierilor din Sebeș la Vințu de Jos, după ce un utilaj forestier s-a răsturnat peste o persoană
Pompierii militari din Sebeș au fost solicitați să intervină, în după-amiaza zilei de luni, 15 septembrie 2025, pentru salvarea unei persoane care a fost prinsă sub un utilaj forestier care s-a răsturnat.
„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru salvarea unei persoane în loc. Vințu de Jos, Valea Vințului. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre de un utilaj forestier răsturnat, posibil o persoană conștientă, blocată sub utilaj. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă, 1 x autospecială de descarcerare și 1 x echipaj de prim ajutor”, a transmis ISU Alba.
UPDATE: „Persoana (sex masculin, aprox. 52 ani) a fost extrasă de sub utilajul forestier, constientă, cooperantă, urmând a fi transportată la CPU Sebeș”, a mai transmis ISU Alba.