Actualitate
Muzeul Sebeș ne invită să conștientizăm Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor – 18 aprilie
Astăzi, în întreaga lume, se sărbătorește Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor.
Celebrarea în fiecare an, în data de 18 aprilie, a patrimoniului construit al umanității este una dintre numeroasele inițiative ale Consiliului Internațional al Monumentelor şi Siturilor (ICOMOS), organizație profesională neguvernamentală, fondată în anul 1964, ce reunește specialiști și experți care activează în domeniul protejării și valorificării monumentelor și siturilor arheologice. Activitatea acesteia se bazează pe principiile consacrate în Carta Internațională din 1964, privind conservarea şi restaurarea monumentelor şi siturilor, cunoscută şi sub numele de Carta de la Veneţia.
Prin sărbătorirea Zilei Internaționale a Monumentelor și Siturilor, inițiativă care datează din anul 1982, ICOMOS urmărește să atragă atenția opiniei publice asupra diversității, a stării de conservare a patrimoniului imobil, precum și a importanței acestuia în dezvoltarea durabilă a comunităților. Totodată, această zi este o bună oportunitate pentru administratorii monumentelor să-și facă cunoscute patrimoniul și activitatea și, în același timp, să strângă legăturile cu publicul vizitator.
În fiecare an, ICOMOS propune o temă generală la care comitetele naționale și instituțiile partenere pot subscrie prin activitățile pe care le organizează pentru a celebra această zi. Anul acesta tema propusă este „Patrimoniul în schimbare” (Heritage Changes), fiind avute în vedere cercetările și activitățile practice prin care se urmărește conservarea patrimoniului construit, în contextul schimbărilor climatice care devin o constantă vieții de zi cu zi.
Și în România există un comitet național ICOMOS, ce s-a constituit în anul 1970, și care transpune în practică măsurile dispuse și activitățile propuse de consiliul de conducere al organizației. La nivelul întregii țări, există peste 30.000 de monumente de arhitectură, așezări și situri arheologice, înscrise în Lista Monumentelor Istorice (LMI) și care beneficiază de protecția asigurată de cadrul legislativ din domeniu.
Municipiul Sebeș, dat fiind specificul medieval bine conservat al centrului său istoric, se numără printre localitățile care dețin un număr însemnat de monumente. La ultima actualizare a LMI, în anul 2015, de pe arealul orașului și al localităților aparținătoare erau clasate: 15 așezări și situri arheologice, cinci ansambluri urbanistice și de arhitectură și 35 de monumente istorice. Datarea acestora din urmă acoperă un interval de timp destul de larg, cuprins între secolele XIII şi XX. Dintre monumentele cele mai importante, trebuie amintite ansamblul bisericii parohiale evanghelice din Sebeș (alcătuit din biserica Sf. Maria – sec. XIII-XV, Capela Sf. Iacob – sec. XIV-XV, fortificaţia bisericii şi Casa Clopotarului – sec. XV-XVIII), fosta mănăstire dominicană – sec. XIV-XV, Casa Zápolya sec. XV-XVIII, fortificaţia oraşului – sec. XIV-XVII, Casa natală a lui Lucian Blaga din Lancrăm și ansamblul bisericii evanghelice din Petrești (sec. XIV-XVIII), care, de decenii, sunt adevărate atracții atât pentru publicul local, cât și pentru turiști.
Dorim să celebrăm și noi această zi, împreună cu publicul nostru. Vă așteptăm să vizitați, între orele 8 și 16, Casa Zápolya, cel mai vechi și cel mai valoros edificiu laic al orașului medieval, care în prezent adăpostește Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș. Intrarea este liberă!

Actualitate
Amenzi de 90.000 de lei, în urma unei acțiuni pentru protecția mediului desfășurate la Sebeș
Polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale în cadrul unor controale desfășurate pe raza municipiului Sebeș. Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul protecției mediului.

Polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au desfășurat, în data de 15 octombrie 2026, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură infracțională în domeniul protecției mediului.
Controalele au avut loc în intervalul orar 09:00–12:00, pe raza municipiului Sebeș, și au urmărit identificarea și sancționarea eventualelor încălcări ale legislației în vigoare.
În cadrul activităților, polițiștii au efectuat, prin intermediul aplicației eDAC, peste 30 de verificări de persoane și mai mult de 20 de verificări de autovehicule.
În urma controalelor, au fost constatate 14 abateri contravenționale, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 90.000 de lei.
Potrivit polițiștilor, astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii faptelor ilegale care pot afecta mediul.
Actualitate
Amenzi de 60.000 de lei la Sebeș pentru arderea cablurilor de cupru. Două persoane, prinse în flagrant
Două persoane au fost sancționate cu câte 30.000 de lei după ce au fost surprinse de polițiști și jandarmi în timp ce ardeau izolația cablurilor de cupru, cu scopul de a recupera metalul și de a-l valorifica la fier vechi.

Prima intervenție a avut loc în dimineața zilei de 10 octombrie 2026, în jurul orei 07:30, în municipiul Sebeș. Polițiștii Crișan Alexandru, agent-șef principal, și Ignat Valentina, agent principal, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, au surprins în flagrant un localnic în timp ce ardea izolația de pe mai multe fire de cupru.
Potrivit informațiilor disponibile, bărbatul intenționa să valorifice cuprul recuperat la un centru de colectare a fierului vechi. Pentru fapta constatată, acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă de 30.000 de lei.
Un al doilea caz a fost înregistrat în noaptea de 13 octombrie 2026, în jurul orei 23:30. De această dată, un alt localnic a fost surprins în timp ce incendia cabluri pentru a îndepărta izolația și a recupera cuprul.
În urma intervenției, a fost aplicată o nouă amendă în valoare de 30.000 de lei. Acțiunea a fost desfășurată de agentul-șef principal Crișan Alexandru, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, împreună cu sergentul major Negrea Alexandru, din cadrul Detașamentului de Jandarmi Sebeș.
Amenzi totale de 60.000 de lei
În urma celor două intervenții, sancțiunile aplicate au însumat 60.000 de lei. Cazurile atrag atenția asupra practicii de ardere a cablurilor pentru recuperarea metalelor, o activitate care poate genera fum și emisii poluante periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediu.
Arderea izolației pentru recuperarea cuprului poate avea consecințe financiare importante pentru cei care recurg la această metodă, pe lângă riscurile de mediu asociate.
Iosif GLIGOR
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 12 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…
























