Administrație
Municipiul Sebeș rămâne în scenariul roșu pentru încă 14 zile, începând de mâine 5 martie 2021 – ora 00.00
În urma ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, s-a dispus menținerea în scenariul roșu a municipiului Sebeș pentru încă 14 zile, începând de mâine, 5 marire 2021, ora 00.00.
Luând în dezbatere rata de incidență a cazurilor de COVID–19 pentru perioada 17.02.2021 – 02.03.2021, respectiv 18.02.2021 – 03.03.2021, la nivelul tuturor unităților administrativ–teritoriale din județ, transmisă Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba de către Direcția de Sănătate Publică Alba prin adresele nr. 2535/03.03.2021 și nr. 2663/04.03.2021;
În temeiul:
Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic;
Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările și completările ulterioare;
H.G. nr. 3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021;
Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând cont de prevederile art. 10 din Regulamentul-cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative pentru situații de urgență aprobat prin H.G. nr. 1491/2004;
În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a C.J.S.U. Alba, aprobat prin Ordinul Prefectului județului Alba nr. 336/25.07.2017, cu modificările și completările ulterioare;
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba, convocat în ședință extraordinară în data de 04.03.2021,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. (1) La nivelul municipiului Sebeș, comunelor Doștat, Șona și Unirea unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS–CoV-2 este de peste 3/1.000 de locuitori, începând cu data de 05.03.2021, ora 0000, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:
a) Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă;
b) Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private, sau a altor evenimente culturale;
c) Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, terase, etc.);
d) Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;
e) Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;
f) Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 2300-0500, cu următoarele excepții:
– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
– deplasarea pentru asistență medicală care nu poate și amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
– deplasarea în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistență persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
g) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, este interzisă;
h) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;
i) Măsurile stabilite la lit. g) și lit. h) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
j) Pe perioada în care activitatea operatorilor economici menționați anterior este restricționată sau închisă este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
k) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la lit. i), cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;
l) Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
m) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;
n) Instituțiile cu atribuții în domeniu, reprezentate în Grupa de coordonare și a comisiilor mixte de verificare a modului de respectare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19, vor intensifica activitățile de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 în zonele de risc.
(2) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există.
(3) Măsurile stabilite la aliniatul (1) se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia, sau în funcție de modificările intervenite la nivelul unităților administrativ–teritoriale în ceea ce privește rata de incidență.
Art. 2. (1) La nivelul orașului Teiuș și comunei Rimetea unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 este între 1,5 și 3/1.000 de locuitori, începând cu data de 05.03.2021, ora 0000, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:
a) Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
b) Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private, sau a altor evenimente culturale;
c) Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, terase, etc.);
d) Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;
e) Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;
f) Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 2300-0500, cu următoarele excepții:
– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
– deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
– deplasarea în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori decesul unui membru de familie;
g) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, este permisă în intervalul orar 0600-2300, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;
h) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă în intervalul orar 0600-2300, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;
i) Măsurile stabilite la lit. g) și lit. h) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
j) Pe perioada în care activitatea operatorilor economici menționați anterior este restricționată sau închisă, este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
k) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la lit. i), cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;
l) Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
m) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu obligația respectării orarului de lucru cu publicul între orele 0600-2300;
(2) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există.
(3) Măsurile stabilite la aliniatul (1) se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia, sau în funcție de modificările intervenite la nivelul unităților administrativ–teritoriale în ceea ce privește rata de incidență.
Art. 3. Hotărârile adoptate de CJSU Alba până la data adoptării prezentei hotărâri își mențin aplicabilitatea în măsura în care prevederile acestora nu contravin măsurilor stabilite în prezenta hotărâre.
Art. 4. Prezenta hotărâre se transmite membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba, U.A.T.-urilor menționate la art. 1-2, în vederea aducerii la cunoștința populației, operatorilor economici și instituțiilor publice, prin toate mijloacele de comunicare avute la dispoziție. De asemenea, prezenta hotărâre se transmite la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și la Departamentul pentru Situații de Urgență de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba. Totodată, hotărârea se va afișa pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Alba.

Administrație
În zilele de 18 și 19 iunie 2026, la Sebeș se vor executa intervenții de dezinsecție și deratizare. Vezi recomandările pentru cetățeni
Primăria Municipiului Sebeș aduce la cunoștința cetățenilor că în perioada 18-19 iunie 2026, în intervalul orar 22:00-01:00, în funcție de condițiile meteorologice, se vor desfășura intervenții de deratizare și dezinsecție pe raza domeniului public și privat al Municipiului Sebeș.

Substanța utilizată pentru dezinsecția exterioară este: Solfac Trio EC 140 NF, avizată de Ministerul Sănătății, cu o concentrație a soluției de lucru de 1200 ml/300 litri de apă, pentru combaterea țânțarilor. Acestea nu sunt toxice pentru oameni și animale, sunt biodegradabile aplicate în mediul exterior.
Cetățenii, în special copiii, persoanele vârstnice, cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici, sunt rugați să își ia toate măsurile pentru a nu intra în raza directă de acțiune a utilajelor de pulverizat. De asemenea, proprietarii locuințelor cu ferestre situate la o distanță de maxim 20 de metri față de aliniamentul stradal sunt rugați să țină ferestrele închise în perioada 18-19 iunie 2026 în intervalul orar menționat.
În caz de inhalare, contact cu pielea, ochii sau ingerare, măsurile care trebuie respectate pentru produsul Solfac Trio EC 140 NF:
– Inhalare: Duceți subiectul la aer curat. Dacă respirația se oprește, faceți respirație artificială. Sunați imediat un medic.
– Contactul cu pielea: Scoateți hainele contaminate. Se va face imediat duș. Spălați hainele contaminate înainte de a le refolosi.
– Contactul cu ochii: Scoateți lentilele de contact. Spălați imediat cu multă apă timp de cel puțin 15 minute, deschizând bine pleoapele. Consultați un medic dacă problema persistă.
– Ingerare: Apelați imediat un medic. NU se va induce stare de vomă. Nu administrați nimic care nu este autorizat în mod expres de medic.
Deratizarea exterioară se va realiza prin amplasarea de raticid Rodex Pasta Bait în stații de intoxicare din plastic, cu cheie, etichetate, în 18 iunie 2026. Dozaj 100 g/stație de intoxicare. Antidot în caz de ingerare accidental de raticid: Vitamina K1.
În cazul în care conditiile meteorologice vor împiedica desfășurarea acestor acțiuni, perioada de efectuare a activităților va fi reprogramată.
Crescătorii de albine sunt rugați ca în perioada efectuării serviciilor de dezinsecție să ia toate măsurile pentru protejarea familiilor de albine.
Administrație
Investiții de peste 25 de milioane de lei pentru modernizarea a 10 hectare de spații verzi și agrement, în Pacrul „Arini” din Sebeș
Parcul „Arini” din Sebeș va fi transformat radical în următoarele 18 luni, în urma implementării a două proiecte de reabilitare finanțate din fonduri nerambursabile. Autoritățile locale au predat oficial amplasamentul constructorului, marcând astfel debutul lucrărilor care vizează modernizarea unei suprafețe totale de aproximativ 10 hectare.

Primarul municipiului Sebeș. Dorin Nistor, a declarat pentru ziarulunirea.ro că proiectele reprezintă rezultatul unui efort început încă din anul 2019 și că investiția va schimba semnificativ aspectul și funcționalitatea parcului.
„Prin ADR Centru am încheiat contractul de finanțare pentru proiecte la care lucrăm încă din 2019, iar astăzi am ajuns într-un punct care ne îndreptățește să credem că peste un an și jumătate-doi acest parc va arăta cu totul și cu totul diferit”, a afirmat edilul.
• Investiție de peste 25,5 milioane de lei în Parcul Arini din Sebeș
Valoarea totală a celor două proiecte depășește 25,5 milioane de lei și urmărește crearea unui spațiu urban modern, adaptat nevoilor tuturor categoriilor de vârstă.
„Este vorba de un proiect care se ridică la peste 25,5 milioane de lei și care va genera un spațiu urban facil din toate punctele de vedere. De o parte avem zona verde, unde rămânem consecvenți cu plantarea de arbori, amenajarea zonelor de umbră, de plimbare și de odihnă, dar și cu zone dedicate copiilor și tinerilor”, a explicat primarul.
• „Cele 10 hectare vor deveni principalul punct de atracție al Sebeșului pentru petrecerea timpului liber”
Conform proiectului, Parcul Arini va beneficia de noi locuri de joacă pentru copii, skate park, piste pentru biciclete, un teatru de vară și zone de picnic.
„Parcul va primi toate vârstele și vom avea o adresabilitate foarte mare. Sunt convins că aceste 10 hectare vor deveni principalul punct de atracție al Sebeșului pentru petrecerea timpului liber. Face parte din strategia noastră de a remodela atât zonele centrale ale orașului, cât și zonele de agrement și parcurile”, a precizat acesta.
Autoritățile estimează că lucrările vor fi finalizate în aproximativ 18 luni, cu condiția ca sezonul rece să nu provoace întârzieri semnificative.
„Acesta este termenul de finalizare al lucrărilor. Sperăm să nu apară impedimente legate de vreme pe timpul sezonului rece, astfel încât proiectul să poată fi dus la bun sfârșit în această perioadă”, a spus primarul.
• Majoritatea arborilor maturi din parcul Arini ar urma să fie păstrați
În ceea ce privește vegetația existentă, administrația locală susține că va păstra majoritatea arborilor maturi din parc.
„Vom încerca să păstrăm toți copacii și nu vrem să tăiem decât exemplarele bolnave. Arborii vor fi toaletați, iar noi vom planta alții noi, astfel încât zona verde să aibă o densitate cât mai mare”, a declarat primarul Dorin Nistor.
Totodată, spațiile verzi vor fi refăcute integral și vor beneficia de sisteme moderne de irigații.
„Gazonul va fi înlocuit și vor fi instalate sisteme de irigație, astfel încât parcul să rămână verde inclusiv în sezonul cald. Știm că, după începerea lucrărilor la baraj, scăderea pânzei freatice a generat probleme pentru vegetația din această zonă, iar investițiile propuse vor contribui la remedierea acestei situații”, a conchis edilul din Sebeș.
Predarea amplasamentului a avut loc în cursul zilei de luni, 8 iunie 2026, iar în perioada următoare vor fi emise ordinele de începere a lucrărilor.
Modernizarea Parcului Arini reprezintă una dintre cele mai importante investiții în infrastructura de agrement a municipiului Sebeș, după reabilitarea Parcului Tineretului.
Din Județacum 2 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Mondenacum 10 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | sebesinfo.ro
Din Județacum 3 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMesaje de SFANTUL Ilie 2025. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 3 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Mondenacum 10 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | sebesinfo.ro


















