Rămâi conectat

Știri din zonă

Mulțumiri din partea Primăriei Șugag

redacția sebesinfo.ro

Publicat

în

primar_sugag_2015Strada Luncii din Șugag a fost modernizată anul acesta prin Programul Național de Dezvoltare Locală, Guvernul alocând acestei investiții, prin OUG 28, suma de 650.000 de lei.

Cu fondurile europene atrase au mai fost amenajate și drumurile din comună și satele aparținătoare:  Valea Mărtiniei, Grosăştilor, Şugag – Arţi, Dobra de Jos, pe Valea Mirajului, Valea Gotului, Valea Mărtiniei, Pârâul Curăta, Pârâul Tolii, Valea Mică, Valea Teascului, Bârzana, Valea Grosăștilor. În contextul în care toate lucrările demarate se apropie de punctul terminus, primarul comunei Șugag, Constantin Jinar a ținut să mulțumească tuturor acelora care au contribuit la bunul mers al lucrărilor. ”Le mulțumesc în primul rând colegilor din Primăria Șugag, viceprimarului, consiliului local, care au fost alături de mine și au contribuit zilnic la conturarea inițiativelor, la definitivarea tuturor proiectelor, indiferent că au fost pe buget local, național sau european. Mulțumesc Consiliului Județean Alba, Prefecturii și AFIR Alba, îndeosebi domnului Nicolae Popa, subsecretar de stat, director adjunct AFIR, care ne-a susținut nemijlocit. Le mulțumesc, de asemenea, consultanților de la SC JAM Business și proiectanților de la SC Lotus B&B și SC ABS, domnului Ioan Cârnariu. Și executanților lucrărilor – Newamport și Elis Pavaje – le mulțumesc pentru faptul că s-au străduit să execute lucrările în grafic”, a explicat primarul Constantin Jinar.

N. I. T.




Știri din zonă

Șofer din Cut, reținut după ce ar fi condus haotic pe DN 1. Avea 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din localitatea Cut, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce ar fi fost depistat la volanul unui autoturism, pe DN 1, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 14 septembrie 2026. În jurul orei 14:11, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un autoturism circula haotic pe DN 1, pe direcția Sebeș-Răhău.

Polițiștii au oprit autoturismul pentru control pe DN 1, la intersecția cu DJ 106 M. La volan se afla un bărbat de 50 de ani, din Cut.

În urma testării cu aparatul alcooltest, polițiștii au constatat că acesta avea o concentrație de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal Sebeș, pentru recoltarea de probe biologice și stabilirea alcoolemiei.

La data de 14 septembrie, polițiștii din Sebeș au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.




Citește mai mult

Știri din zonă

Motociclist din Cehia implicat într-un accident rutier pe Transalpina, în apropiere de Șugag. Pasagera a ajuns la spital

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un accident rutier s-a produs sâmbătă, 12 septembrie 2026, pe DN 67C, în afara localității Șugag, în zona Transalpinei. O femeie de 60 de ani, pasageră pe motocicletă, a fost rănită și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Potrivit polițiștilor, evenimentul a fost sesizat prin SNUAU 112 în jurul orei 10.38. Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 58 de ani, cetățean ceh, conducea o motocicletă pe DN 67C, pe direcția Șugag – Tău Bistra.

La kilometrul 105+800 de metri, într-o curbă, motociclistul nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, moment în care s-a răsturnat.

În urma accidentului, pasagera, o femeie de 60 de ani, cetățeană cehă, a suferit leziuni corporale. Aceasta a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Motociclistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes