Rămâi conectat

Știri din zonă

Momente aniversare la Centrul Educaţional „Sfântul Ierarh Nicolae” din Roşia de Secaş

sebesinfo.ro

Publicat

în

centru-social-rosia-de-secasCei 25 de copii de la Centrul Educaţional „Sfântul Ierarh Nicolae” din Roşia de Secaş l-au aniversat în această săptămână pe marele poet naţional Mihai Eminescu.

Copiii au pregătit un program special cu poezii şi cântec eminescian şi un concurs de cultură generală pe teme legate de opera lui Mihai Eminescu. Înaintea acestui eveniment, în cadrul atelierelor de creaţie ale centrului educaţional, copii au realizat un panou expoziţional şi semne de carte pe care au inscripţionat versuri din cele mai cunoscute poezii ale lui Mihai Eminescu.

Centrul Educaţional „Sfântul Ierarh Nicolae” din Roşia de Secaş funcţionează pe lângă aşezământul social cu acelaşi nume şi este coordonat de părintele Ovidiu Nicolae Pop. În cadrul centrului educaţional, 25 de copii beneficiază zilnic de o masă caldă şi o gustare, sprijin în realizarea temelor, susţinere în dezvoltarea personală, după principii moral-creştine sănătoase şi în comunicarea eficientă între ei, totul în vederea unei bune integrări în societate. Centrul Educaţional funcţionează în cadrul proiectului „Reţea interregională de centre educaţionale” derulat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. Proiectul are ca scop prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi menţinerea în sistemul de educaţie a 500 de elevi din regiunile Centru si Vest prin crearea unei reţele de 16 Centre educaţionale în judeţele: Alba, Mureş şi Timiş.

Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia




Știri din zonă

Incendiu de vegetație uscată în Vințu de Jos. Intervin pompierii militari din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Sebeș intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată, în localitatea Vințu de Jos.

La fața locului a fost alocată o autospecială de stingere cu apă și spumă, iar intervenția este sprijinită de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Vințu de Jos.

Pompierii acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului, urmând să fie stabilite ulterior, dacă este cazul, cauza izbucnirii și suprafața afectată.

ACTUALIZARE: „Incendiul a fost stins. Suprafața afectată de incendiu este de aproximativ 700 mp”, a mai transmis ISU Alba.




Citește mai mult

Știri din zonă

Noua Școală Primară din Boz, inaugurată în prima zi a anului școlar 2026-2027

sebesinfo.ro

Publicat

în

Comunitatea din Boz a început noul an școlar într-un cadru festiv, odată cu inaugurarea noii Școli Primare din localitate. Evenimentul a fost marcat printr-o slujbă de sfințire și printr-o ceremonie la care au participat reprezentanți ai autorităților județene și locale, cadre didactice, preoți și membri ai comunității.

Luni, 7 septembrie, în ziua în care a început anul școlar 2026-2027, în localitatea Boz a fost inaugurată noua Școală Primară, un proiect așteptat de comunitatea locală.

Momentul inaugural a fost precedat de slujba de sfințire a noii instituții de învățământ, oficiată de preotul paroh al Parohiei Ortodoxe Române Boz, împreună cu părintele Vasile Vlad, preot în Parohia Doștat.

La eveniment au fost prezenți Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, un reprezentant al Inspectoratului Școlar, reprezentanți ai autorităților locale din comuna Doștat, precum și membri ai comunității.

Mesajele transmise în cadrul evenimentului au pus accent pe rolul educației în dezvoltarea copiilor și pe responsabilitatea comunității de a sprijini formarea noilor generații.

„Educația nu înseamnă doar acumularea de cunoștințe, ci și formarea caracterului, cultivarea valorilor morale și sociale și pregătirea celor mici pentru a deveni oameni responsabili ai societății de mâine”, a fost ideea centrală transmisă cu acest prilej.

Pentru locuitorii din Boz, inaugurarea noii școli reprezintă mai mult decât deschiderea unei clădiri. Este văzută ca un semn de încredere în viitorul comunității și un spațiu în care copiii își vor începe parcursul educațional, își vor descoperi pasiunile și își vor forma primele legături de prietenie.

Evenimentul s-a încheiat cu binecuvântarea sălilor de clasă cu apă sfințită, urmată de prezentarea și vizitarea noii instituții de învățământ.

Cu această ocazie, elevii au primit și un dar de carte din partea Parohiei Ortodoxe Române Boz. Pachetul a inclus Sfânta Scriptură – ediția „Centenarul Patriarhiei Române”, Catehismul ortodox și Pilde morale, publicate la Editura Reîntregirea, precum și volumul „Viața Maicii Domnului”, apărut la Editura Bookzone.

Parohia Ortodoxă Română Boz și-a reafirmat, cu acest prilej, sprijinul pentru educație și pentru formarea armonioasă a copiilor și tinerilor din comunitate.

Noua școală își deschide astfel porțile pentru o nouă generație de elevi, cu speranța că va deveni un loc al cunoașterii, al formării și al devenirii pentru toți copiii care îi vor trece pragul.

„Dumnezeu să binecuvânteze noul an școlar, pe toți elevii, profesorii, părinții și pe toți cei care se vor osteni pentru educația și formarea copiilor comunității din Boz”.

 

Pr. paroh Roberto-Ionuț Buinoiu




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes