Rămâi conectat

Actualitate

Marți, 23 aprilie 2019: Reuniune științifică la Casa Memorială „Lucian Blaga” din Lancrăm dedicată Zilei Bibliotecarilor din România

sebesinfo.ro

Publicat

în

Și în acest an, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba organizează o nouă ediție a Reuniunilor Științifice de Profil, derulate an de an în data de 23 aprilie 2019, cu prilejul sărbătoririi Zilei Bibliotecarilor din România.

Lucrările reuniunii din acest an se derulează în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș și Centrul Cultural ,,Lucian Blaga” Sebeș și au loc marți, 23 aprilie 2019, la Casa Memorială ,,Lucian Blaga” din Lancrăm. Locul desfășurării reuniunii nu a fost întâmplător ales, deoarece, pe de o parte marele om de cultură Lucian Blaga este patronul spiritual al instituțiilor organizatoare iar pe de altă parte anul 2019 a fost declarat oficial ca An Omagial la Satului Românesc.

Programul evenimentului de la Lancrăm va începe la ora 10:00 cu alocuțiunile organizatorilor și partenerilor rostite cu prilejul Zilei Bibliotecarilor din România urmate de două conferința susținute de prof.univ.dr. Ilie Moise de la Academia Română – Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu. Temele celor două conferințe sunt Biblioteca publică, singurul depozitar al memoriei culturale locale susținută la ora 11:00 și Monografi locale. Abordări din perspectiva bibliotecilor publice susținută la ora 14:00. Programul cuprinde și dialoguri profesionale și exemple de bune practici din bibliotecile publice ale localităților Sebeș, Aiud, Cut, Ighiu și Stremț.

La eveniment și-au anunțat participarea oficialități județene și locale, peste 50 de bibliotecari din bibliotecile publice ale județului Alba, ziariști, scriitori și cercetători.

Proiectul face parte din Programul 8.IDENTITATE ȘI VALORI CULTURALE/8.10 Ziua Bibliotecarului din România în corelare cu 6.PREGĂTIRE ȘI ÎNDRUMARE METODOLOGICĂ/6.2. Reuniuni științifice de profil din Programul minimal pe anul 2019.

Din anul 1995, la iniţiativa UNESCO, în întreaga lume se marchează în data de 23 aprilie Ziua Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor, având drept scop promovarea dreptului şi libertăţii lecturii, iar ca deviză „Lectura pentru toţi”. Este o dată simbolică pentru literatura universală deoarece în această zi, în anul 1616, au murit M. Cervantes şi W. Shakespeare și tot la această dată s-au născut ori s-au stins din viață scriitori celebri, precum Maurice Druon, Vladimir Nabokov sau Josep Pla.

Plecând de la premisa că lectura şi cartea nu pot fi gândite în afara bibliotecilor şi a bibliotecarilor, în 1998 Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi a Bibliotecilor Publice din România a adăugat la sărbătoarea internaţională a cărţii din 23 aprilie și Ziua Bibliotecarului din România decretată legal prin HG nr. 293/14.04.2005.




Actualitate

Peste 400 de elevi au participat la cea de-a IX-a ediție a programului „Școala Bobocilor”, organizat la Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prin biblioteca municipală, a încheiat cea de-a IX-a ediție a programului educativ „Școala Bobocilor. Atelierele Toamnei de Poveste”, desfășurat în perioada 19–23 octombrie 2026. Evenimentul a reunit peste 400 de elevi și cadre didactice din unitățile de învățământ partenere, într-o săptămână dedicată lecturii, creativității și descoperirii universului cărților.

Pe parcursul celor cinci zile, biblioteca municipală s-a transformat într-un spațiu al învățării prin experiență, în care copiii au explorat povești inspirate de specificul toamnei și au descoperit teme precum natura, prietenia și aventura. Atelierele interactive au încurajat imaginația, curiozitatea și exprimarea creativă, iar proiecțiile de film au completat programul cu momente de relaxare și divertisment.

Ajuns la cea de-a IX-a ediție, programul „Școala Bobocilor. Atelierele Toamnei de Poveste” își reconfirmă rolul în promovarea lecturii și a educației culturale în rândul copiilor. Participarea numeroasă și interesul manifestat de elevi și cadre didactice evidențiază importanța unor astfel de inițiative, care apropie tânăra generație de carte, bibliotecă și valorile culturale ale comunității locale.

Organizatorii le mulțumesc tuturor elevilor, cadrelor didactice și partenerilor implicați în desfășurarea programului, precum și instituțiilor de învățământ participante: Școala Gimnazială nr. 2 Sebeș, Liceul German Sebeș și Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș.

Prin astfel de proiecte, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș și biblioteca municipală continuă să susțină educația prin cultură și să ofere copiilor oportunități de învățare, explorare și apropiere de lectură, într-un cadru accesibil și prietenos.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 47 de ani din Sebeș, reținut după ce a fost prins la volan cu permisul suspendat și băut

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Sebeș, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost depistat de polițiști conducând un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat. Acesta este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Potrivit polițiștilor, incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 23 octombrie 2026, pe strada Mihail Kogălniceanu din Sebeș, unde bărbatul a fost oprit în trafic de un echipaj al Biroului Rutier.

În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că acesta avea dreptul de a conduce suspendat, ca urmare a unei fapte anterioare de conducere sub influența alcoolului.

Mai mult, în momentul opririi în trafic, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 23 octombrie 2026, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, în cadrul cercetărilor privind infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes