Rămâi conectat

Actualitate

Mai mulți cetățeni au RECLAMAT condițiile îngrozitoare în care sunt ținuți câinii fără stăpân, în adăpostul de la Lancrăm

sebesinfo.ro

Publicat

în

Adăpostul pentru câini fără stăpân din Lancrăm, situat pe strada Veche, pe o parcelă de 4.200 mp ce aparține fostului director al DSVSA Alba, Ioan Martin și este administrat de firma S.C. Clinic Mart Vet S.R.L. al cărei reprezentant este soția sa, Diana Martin, a devenit în ultima perioadă ținta reclamațiilor iubitorilor de animale din Sebeș.

De-a lungul timpului, dar mai cu seamă în ultimul an, aceștia au sesizat faptul că în adăpost nu sunt respectate normele de bunăstare a animalelor, mai exact spus, câinii găzduiți aici nu sunt îngrijiți așa cum prevede legea. Animalele sunt aduse în această incintă în urma contractelor de ”Gestionare a câinilor fără stăpân”, încheiate de mai multe administrații locale cu Asociația ”Adăpostul Meu din Alba”, înființată de tatăl și soția fostului șef al DSVSA Alba. ONG-ul a păcălit pandemia și a finalizat anul 2020 fără să fie atins de dificultățile financiare pe care le-au avut majoritatea întreprinzătorilor. Rețeta de succes – contractele cu primăriile, bani siguri, încasați la timp pe o ”materie primă” asigurată din belșug de foarte mulți oameni needucați, indiferenți și lipsiți de empatie, care abandonează câini.

Activitatea asociației este conform legii, la fel și banii pe care îi încasează (cel puțin până la următorul control al Curții de Conturi pe la respectivele primării). E discutabil însă cât de moral este ca un veterinar să treacă de la a nu face rău (așa cum la un moment dat a jurat), la a provoca suferință unor animale și chiar moartea lor (când vorbim de eutanasieri de câini sănătoși). Pentru că serviciile pe care asociația le oferă primăriilor sunt: capturare (prin împușcare cu tranchilizant), transport, adăpostire, hrănire, adăpare, curățenie, identificare, examinare clinică zilnică, deparazitare internă, deparazitare externă, vaccinare antirabică, microcipare câini adoptați și introducere în R.E.C.S., sterilizare câini revendicați, adoptați și adoptați la distanță, lunar, eutanasiere și incinerare cadavre eutanasiate.

De precizat că marea majoritate a administrațiilor locale sunt interesate doar să scape de câinii nimănui și nu au nimic împotrivă dacă asta se rezolvă prin eutanasiere. De respectarea celorlalte părți din contract sunt interesați, din fericire, iubitorii de animale, care se luptă zi de zi să găsească adoptatori și astfel să scape câinii de la moarte. Cu ei au noroc sute de câini, și tot ei au generat acest articol, iar dumneavoastră, cititorii, puteți afla cât de profitabilă este o ”afacere” cu câini vagabonzi.

• Sesizări privind nerespectarea standardelor și calității de întreținere a câinilor din adăpost

Modul în care se desfășoară activitatea în adăpostul privat din Lancrăm a fost criticat în mai multe rânduri în mediul online, unde, inclusiv persoane din străinătate au anunțat că au trimis petiții autorităților române pentru a verifica situația, însă a intrat mai puternic în atenția publică în luna decembrie 2020, când mai mulți iubitori de animale semnalau în mod public că în adăpostul asociației din Lancrăm sunt câini cu jigodie (boală gravă, mortală, care se răspândește rapid la patrupezii nevaccinați), iar în loc să se suspende activitatea și să se dezinfecteze respectiva incintă, așa cum este de altfel reglementat, ”hingherii aduc în continuare câini”. Au sărit în ajutor voluntarii unei asociații de salvare a animalelor din Cluj care au reușit să scoată de acolo 12 câini dar care au și povestit experiența traumatizantă prin care au trecut cu această ocazie: ”Am reușit să salvăm câțiva câini din Adăpostul din Lancrăm, Alba (12 în total). În momentul de față se află sub supraveghere medicală într-un foster din București. Întreaga echipă Vet Taxi și vetghid.ro dorește să atragă atenția opiniei publice asupra standardelor și calității de întreținere a câinilor din acest adăpost. (…) Acest adăpost din Lancrăm, Alba, NU îndeplinește nici pe departe, riguros, condițiile ferm exprimate în OUG 155/2001. Câinii sunt lăsați în adăpost cu răni deosebit de grave în urma castrărilor efectuate în mod neprofesionist, apa este plină de fecale (evidente și mari), câinii sunt malnutriți, schilozi, teribil de speriați și cu vizibile probleme de sănătate. (…) Zilnic primim informații că un alt câine a murit în adăpost, că alți 4 câini au fost diagnosticați pozitiv cu jigodie, că alți câini au fost maltratați și abuzați, că alt câine a fost castrat în condiții deplorabile, fapt care a adus complicații medicale, că alții vor muri și că ochii rămân închiși”, iar aceste fraze sunt doar o mică parte din descrierea făcută de clujenii care au precizat că dețin filme și poze revelatoare privind situația din adăpost.

Salvatorii au mai spus că doresc să ia legătura cu managerul adăpostului și, ”într-o manieră pașnică și riguroasă” să îi ceară să ia măsurile necesare pentru îmbunătățirea calității vieții câinilor. Ulterior, voluntarii clujeni au dezvăluit că după ce au expus public situația din adăpostul privat al asociației, au primit amenințări că nu vor mai avea aprobarea de a adopta câini de acolo, însă au hotărât să continue demersurile pentru schimbarea situației și pentru a ajuta animalele și pe viitor.

• „Corb la corb nu-și scoate ochii”

Adăpostul de câini din Lancrăm este vizitat periodic de inspectorii DSVSA Alba, care nu au încotro și în urma sesizărilor mai descind în ”ograda” familiei fostului lor șef și actual coleg, Ioan Martin. Dar ce să vezi, de fiecare dată totul e ”lună și bec”, de-ți vine să le plângi de milă bieților administratori pe care rău-voitorii îi pârăsc periodic, aparent fără niciun motiv. Iată ce s-a constatat la controlul făcut de DSVSA Alba în data de 9 decembrie, după ce câteva persoane au semnalat că mai multe animale s-au îmbolnăvit de jigodie: ”(…) o echipă de inspectori din cadrul instituției noastre a efectuat un control la acest adăpost, în urma unor petiții transmise cu privire la existența unui posibil focar de jigodie. Cu această ocazie, au fost sesizate următoarele aspecte: În adăpost erau prezenți, la acea dată, un număr de 51 de câini, capacitatea maximă de adăpostire fiind de 108 câini. Adăpostul deține spațiul de carantină separat de celelalte boxe în care se află câinii deja prezenți în adăpost, pentru a se evita posibila diseminare a bolilor cu transmitere, de la câinii noi aduși, la câinii deja aflați sub supraveghere. Aceste spații de carantină mai au și alt rol: de a evita posibilele agresiuni între câinii adăpostiți și cei nou sosiți. În boxele de carantină se efectuează dezinfecția regulat, după fiecare utilizare. La data ultimului control, nu existau câini care să fi prezentat semne clinice de boală și, astfel, excludem posibilitatea evoluției vreunui caz de jigodie”, a precizat Dragoș Suciu, purtătorul de cuvânt al DSVSA Alba.

Deci totul e perfect iar lumea e cârcotașă, veți zice. Nu, nu este deloc perfect, pentru că DSVSA ”aburește” lumea și iată cum: în luna august 2020, o doamnă, iubitoare de animale, a făcut două sesizări către instituție privind încălcarea normelor de bunăstare a animalelor în adăpostul de câini din Lancrăm și a primit un răspuns care, pe lângă faptul că atestă că la control nu s-a găsit nicio neregulă, începe așa:

”Adăpostul situat în localitatea Lancrăm, aparținând de SC Clinic Mart Vet SRL, funcționează conform prevederilor legale fiind autorizat în anul 2016”. Total eronat! DSVSA a aflat de existența adăpostului abia în luna februarie 2017, așa cum a declarat pentru ziarul ”Unirea” la acea vreme dr. Ioan Tătucu, director al instituției la acel moment: ”Instituţia noastră nu a avut cunoştinţă despre acest adăpost, acesta nefiind autorizat sanitar veterinar, iar lucrările de amenajare nu sunt finalizate. (…) Pentru neconformităţile constatate, domnul Ştefan Adrian Vasile – administratorul societăţii a fost sancţionat contravenţional (n.red. – cu amendă în valoare de 1.500 de lei) în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 984/2005, cu modificările şi completările ulterioare (proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 00827/ 06.02.2017) şi s-a dispus interzicerea desfăşurării de activităţi, până la finalizarea lucrărilor şi autorizarea sanitară veterinară a obiectivului”.

De altfel, tot în 2017, nici Primăria Sebeș nu știa că în respectiva incintă sunt găzduiți câini comunitari și, culmea (!), tocmai câinii pentru care plătea bani grei în baza unui contract de ecarisaj încheiat cu aceeași firmă în luna august 2016. Mai pe românește, adăpostul a funcționat ilegal mai bine de o jumătate de an. Reprezentantul Primăriei Sebeș a declarat la data de 8 februarie 2017, pentru ziarul ”Unirea”, că ”administrația locală nu a avut cunoștință că aceste servicii erau prestate într-o locație neautorizată”. Mai mult, autorizația de construcție pentru adăpost a fost eliberată de Primăria Sebeș abia în 9 mai 2017 – tot pe românește: după ce a stat închis 10 zile, adăpostul a mai funcționat nu se știe cum din punct de vedere legal (poate ne explică vreun arhitect) preț de aproape două luni.

Ce s-a întâmplat de atunci și până acum, din punct de vedere edilitar? Păi aproape nimic! Pe extrasul de carte funciară informal, incinta figurează ca teren arabil aparținând lui Martin Ioan (fostul director al DSVSA Alba). Din punctul de vedere al Primăriei Sebeș adăpostul face parte din categoria construcțiilor cu caracter provizoriu, iar autorizația de construcție emisă în 2017 a avut valabilitate 24 de luni, deci a expirat în 9 mai 2019. Rămâne nelămurit un lucru: care a fost situația construcției în ultimul an, având în vedere că autorizația a fost prelungită abia la data de 22.12.2020, la solicitarea SC Clinic Mart Vet SRL – prin Diana Martin (soția fostului director al DSVSA Alba) și are ca obiect ”Continuare lucrări AC 109/ 9.05.2017 – Construire anexe exploatare agricolă (adăpost animale)”. Se cuvine aici să precizăm că această prelungire a autorizației a fost scoasă din joben imediat după ce am întrebat Primăria Sebeș care este situația construcției, și sperăm că Inspectoratul în Construcții ne va lumina dacă așa se procedează în mod obișnuit în astfel de cazuri.

Eu concluzionez că din 2017 și până acum, într-o incintă aflată în continuă construcție, au fost găzduiți, îngrijiți, au primit tratamente medicale, au fost operați, vaccinați etc. mii de câini, în pace, liniște, curățenie, cu respectarea tuturor reglementărillor legale, în opinia administrației publice locale și a DSVSA-ului. Felicitări!

• Între 500 și 1.000 de lei încasați de asociație pentru fiecare câine din adăpost

Dacă este să credem și numai pe jumătate reclamațiile făcute de iubitorii de animale, ne-am putea duce cu gândul la dificultățile pe care le au în general asociațiile care salvează câini – hrană, tratamente medicale, utilități, toate extrem de costisitoare. Dar în cazul Asociației ”Adăpostul meu din Alba”, care aduce câinii în adăpostul privat din Lancrăm, nu putem vorbi despre o lipsă de bani. Potrivit datelor publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, ONG-ul a încheiat numai în anul 2020 contracte de ecarisaj cu 15 primării, în valoare totală de peste 1,4 milioane de lei. Ba chiar cu unele administrații locale a semnat și câte două contracte, iar prețul capturării unui animal este între 444 și 1.000 de lei. Astfel, anul trecut, asociația și-a luat angajamentul să ”curețe” de maidanezi orașul Baia de Arieș (contract de 25.000 de lei, 500 de lei/ câine, încheiat în luna martie); orașul Zlatna (contract de 50.000 de lei, 500 de lei/câine, încheiat în luna aprilie); comuna Galda de Jos (contract de 20.000 de lei, 500 de lei/ câine, încheiat în iunie); orașul Petrila din județul Hunedoara (contract de 55.000 de lei, 550/câine, încheiat în iunie); municipiul Turda, din județul Cluj (contract de 50.000 de lei, 500 de lei/ câine, încheiat în iunie); orașul Teiuș (două contracte, de 18.000 de lei și de 6.000 de lei, 500 de lei/câine, încheiate în iulie și decembrie); municipiul Câmpia Turzii, județul Cluj (două contracte de 15.000 de lei și de 7.500 de lei, 500 de lei/ câine, încheiate în iulie și noiembrie); orașul Negrești Oaș, județul Satu Mare (două contracte, fiecare de 20.000 de lei, 1.000 de lei/ câine, încheiate în august și noiembrie); orașul Ocna Mureș (contract de 50.000 de lei, 500 de lei/câine, încheiat în august; municipiul Aiud (contract de 50.000 de lei, 500 de lei/ câine, încheiat în octombrie); comuna Hopârta (contract de 10.000 de lei, 500 de lei/ câine, încheiat în luna noiembrie); comuna Vințu de Jos (contract de 7.500 de lei, 500 de lei/ câine, încheiat în noiembrie); comuna Tureni, județul Cluj (contract de 12.000 de lei, 600 de lei/ câine, încheiat în noiembrie); comuna Apahida (contract de 19.600 de lei, 700 de lei/ câine, încheiat în luna decembrie).

”Cireașa de pe tortul anului 2020” a fost pusă, în luna noiembrie, de Primăria Sebeș, care i-a făcut cadou un contract pe 5 ani, în valoare de 1 milion de lei (!!!) pentru ”gestionarea câinilor fără stăpân de pe domeniul public și privat al municipiului Sebeș pentru un număr estimat de 450 câini/an, respectiv un număr estimat de 2.250 câini/5 ani”. În acest caz, prețul încasat de asociație pentru fiecare câine este de 444 de lei.

În total, este vorba despre peste 1.000 de câini transportați, într-un an, din unitățile administrativ-teritoriale enumerate mai sus, în adăpostul privat al asociației, din Lancrăm, iar toate contractele prevăd ”eutanasierea câinilor nerevendicaţi/neadoptaţi după expirarea termenului de 14 zile lucrătoare de la cazarea acestora, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare”. Ce se întâmplă dacă din greșeală sunt capturați și câini care au stăpân? Vă spun eu: nimic! Pentru că în tot anul 2020 nu s-a prezentat nimeni la adăpostul din Lancrăm să-și revendice câinele, potrivit raportărilor făcute de Asociația ”Adăpostul Meu”, la DSVSA Alba. În schimb, pe parcursul anului trecut, în adăpost au fost eutanasiați 162 de câini, iar alți 6 au murit din diferite cauze (răni grave după ce au fost loviți de mașini sau boli incurabile).

Pe de altă parte, au fost și 783 de câini adoptați, dar cu câte eforturi – asta o pot spune cei câțiva iubitori de animale care se străduiesc zi de zi să scape cât mai mulți patrupezi de la moarte. Rețeaua de socializare Facebook e plină de mesaje prin care aceste persoane cer ajutor, caută adoptatori sau locuri în care să ducă provizoriu câinii, însă din nefericire ele refuză să-și spună povestea, tot de teamă că li se va interzice accesul în adăpost. Iar teama este justificată pentru că viețile a sute de animale se află doar în mâinile lor deoarece, contrar legii, asociația nu face niciun efort să promoveze pentru adopție câinii.

• De ce este posibilă o asemenea ”afacere”

Capturarea maidanezilor de pe domeniul public, transportarea lor în locuri numite de autorități ”adăposturi” unde, de cele mai multe ori, sunt găzduiți în condiții greu de imaginat timp de 14 zile în care trebuie să fie revendicați sau adoptați, iar în caz contrar sunt uciși (eutanasiați), inflamează de peste 7 ani spiritele în lumea iubitorilor de animale care își împart eforturile între a salva câinii de la moarte, a se lupta pentru schimbarea unei legi (L258/2013) pe care o consideră nedreaptă și a educa o populație cu o mentalitate înapoiată, nedemnă de un stat european. De cealaltă parte stau ”întreprinzătorii” care imediat au înțeles că activitatea de ecarisaj este o adevărată fabrică de bani și au transformat-o într-o afacere de succes care merge ”brici”, pe mulți bani publici. Printre afaceriști sunt și medici veterinari (puțini, din fericire) care până în 2017 își ofereau serviciile către primării prin firmele pe care le dețineau, apoi, pentru că legea s-a schimbat, fiindu-le interzisă administrațiilor locale asocierea cu SRL-uri, s-au transformat peste noapte în ”asociații de salvare” și astfel au reușit să mențină deschisă conducta de bani care le asigură viitorul și bunăstarea.

Ce ar fi putut face cu banii în cazul descris mai sus administrațiile locale care au preferat să stea liniștite și să ajute (din buzunarul cetățenilor, până la urmă) la perpetuarea unei afaceri clădită pe suferința unor animale și a oamenilor care trec printr-un adevărat iad, își reduc timpul alocat familiilor, strâng nopți nedormite, fac mii de kilometri prin ploaie, arșiță sau frig și cheltuie la rândul lor bani cu nemiluita pentru a salva acești câini? Păi vă spun eu: de 1,4 milioane de lei se puteau face peste 9.300 de sterilizări într-un singur an și astfel reușeau să stopeze înmulțirea și abandonul acestor animale. Iar aceste cifre se referă doar la 15 comunități locale, din sutele aflate pe teritoriul acestei țări.

O țară ale cărei autorități preferă, de 7 ani, să plătească bani grei pentru uciderea patrupezilor prin eutanasiere, în loc să rezolve problema prin sterilizări și amenzi usturătoare pentru cei care abandonează câini. Nu e asta cea mai mare problemă a României, este adevărat, dar e una care ne arată clar cam la ce nivel suntem ca civilizație!


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Vineri, 15 mai 2026, traficul rutier va fi restricționat pe strada Veche din Lancrăm, datorită desfășurării Festivalului Internațional „Lucian Blaga”

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș informează cetățenii că, în data de 15 mai 2026, în intervalul orar 08:00 – 14:00, cu ocazia desfășurării Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, traficul rutier va fi restricționat pe strada Veche din Lancrăm, pe tronsonul cuprins între intersecția cu Strada Nouă și Căminul Cultural.

 

„Aceste măsuri sunt necesare pentru buna desfășurare a evenimentului și pentru siguranța participanților. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, au transmis organizatorii.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Mâine se dă startul celei de XLVI-a ediții a Festivalului Internațional „Lucian Blaga”. Vezi programul evenimentelor organizate la Sebeș și Lancrăm

sebesinfo.ro

Publicat

în

Onorând o tradiție de peste 46 de ani, Sebeșul ne invită la o nouă ediție a Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, un eveniment cultural fondat în anul 1981, de un grup de intelectuali transilvăneni (Mircea Tomuș. Achim Mihu) și frecventat de-a lungul anilor de elitele culturale românești (în 1984 – Constantin Noica, în 1986 – de Nicolae Steinhardt ș.a.).

Inspirat de istoria sa bogată, cel mai longeviv festival dedicat lui Lucian Blaga ne propune, în perioada 15-18 mai 2026, un program din care nu lipsesc conferințele științifice, expozițiile, lansările de carte, gândite în jurul ideii de a-i omagia atât pe fiul Lancrămului, Lucian Blaga, cât și pe Constantin Brâncuși – personalitatea anului 2026, în România, de la a cărui naștere se împlinesc 150 de ani. Ambii au mizat pe simplitate, iar organizatorii au fost inspirați de aceste personalități unice formulând tema festivalului, astfel: Esențializarea ca fenomen cultural: Lucian Blaga și Constantin Brâncuși, în plăsmuirea noului stil.

Dimensiunea științifică este dublată de artele spectacolului, atât de îndrăgite de public, piesa de teatru „Electra” – în regia lui Mihai Măniuțiu (care se bucură de succes și recunoaștere la nivel internațional), seara de tango (cu artiști de la Opera Națională din Cluj-Napoca) sau concursul-spectacol de recitare de poezie (cu invitații speciali – Adriana Trandafir și Vasile Șeicaru) fiind repere de neratat din program. Festivalul de la Sebeș este onorat de prezența actorului Constantin Chiriac, într-un recital extraordinar de poezie, remarcabilul director al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu și fondatorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, considerat cel mai mare eveniment din România dedicat artelor spectacolului și al treilea cel mai important din lume. Participarea internațională a evenimentului este garantată prin prezența artistei Chiyo Hagiwara, cea care i-a promovat în spațiul nipon, atât pe Lucian Blaga, cât și pe Carl Filtsch, o veritabilă ambasadoare a Sebeșului cultural. Ei i se alătură cercetători și traducători din SUA, Germania și Spania.

Vitalitatea festivalului va fi asigurată prin prezența celor peste 120 de voluntari provenind de la toate liceele din Sebeș, precum și de numeroșii laureați ai concursurilor de creație și de lectură reunite sub invocația blagiană „Laudă semințelor, celor de față și în veci, tuturor!”.

Din pricina vremii nefavorabile, programul aferent zilei de duminică a suferit unele modificări, fiind extins și în ziua de luni.

Program complet festival ,,Lucian Blaga” 2026 la Sebeș:

VINERI, 15 MAI 2026

LANCRĂM și SEBEȘ

  • Lancrăm

Orele 10.00-10.45: Începutul și sfârșitul. Pelerinaj la statuia și la mormântul lui Lucian Blaga din Lancrăm, alături de voluntarii festivalului și Fanfara din Petrești. Rugăciune de pomenire

Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm

Ora 11.00: DESCHIDEREA OFICIALĂ A FESTIVALULUI

Primirea invitaților. Recital de poezie susținut de actorul Dorel Vișan. Momente muzicale cu Aurelian Teofil la nai

Vernisajul expoziției Brâncuși: Coloana și Cuvântul. Curator: Ion Țârlea, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu

Vernisajul expoziției Amintiri de familie… Dramaturgia blagiană pe marile scene europene. Curatori: Felicia Cornelia Bugnariu și Nadia-Diana Arsin

Inedit: Expunerea manuscrisului Luntrea lui Caron, aflat în patrimoniul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, curator: Ioana Rustoiu

Lansarea publicațiilor festivalului: Caietele Blaga și Pașii Profetului (Editura Ardealul Târgu Mureș)

Lansarea volumului Meșterul Manole (reproducere anastatică după ediția princeps din anul 1927, Editura Ardealul Târgu Mureș, ediție îngrijită de Nadia-Diana Arsin)

Lansarea volumului 13 poeţi din Sebeş. Antologie lirică – Cenaclul literar „Lucian Blaga” Sebeș

Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm

Ora 12.30: Sesiune de comunicări ştiinţifice cu tema Esențializarea ca fenomen cultural: L. Blaga și C. Brâncuși, în plăsmuirea noului stil. Moderator: CS I dr. Eugeniu Nistor. Cărţi şi reviste în festival

  • Sebeș

Biserica Franciscană „Sf. Bartolomeu” Sebeș

Ora 17.00: Spectacol-lectură Tulburarea apelor. O producție a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu. Regia: Mariana Cămărășan. Distribuția: Adrian Neacșu, Radu Costea, Cătălin Neghină, Cristian Stanca, Raluca Iani, Cendana Trifan, Mariana Mihu-Plier și Mihai Mocanu.

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș – sala de spectacole

Ora: 19.00: SPECTACOL-CONCURS DE RECITARE DE POEZIE.

Întâlnire cu actrița Adriana Trandafir. Momente muzicale cu Vasile Șeicaru, Chiyo Hagiwara și trupa Procust

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

Mirabila sămânță, expoziția personală de grafică a pictorului Dori Susan

Piața Primăriei Sebeș

Ora 21.00: Instalație interactivă Esența. Omagiu Blaga – Brâncuși. Concept și creație: Alin Gavrilă, artist plastic

SÂMBĂTĂ, 16 MAI 2026

  • SEBEȘ

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

Ora 09.00: Sesiune de comunicări științifice cu tema Esențializarea ca fenomen cultural: L. Blaga și C. Brâncuși, în plăsmuirea noului stil. Moderator: prof. univ. dr. Ilie Moise. Cărți și reviste în festival – moderator prof. dr. Zenovie Cârlugea

Aula Primăriei Municipiului Sebeș

Orele 15.00-18.00: Lansări de carte și momente aniversare alături de Editura „Școala Ardeleană” din Cluj-Napoca. Invitați: Marta Petreu, Ion Vartic, Mihai Măniuțiu, Vasile George Dâncu

Primăria Municipiului Sebeș

Ora 18.00: Expoziția Dincolo de vizibil: arta gestului în caligrafia japoneză, realizată de prof. univ. dr. Rodica Frențiu, directorul Departamentului de limbi și literaturi asiatice – Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca. Momente muzicale cu Chiyo Hagiwara la Senzonshō, un instrument musical de percuție care folosește mai multe clopote Senzon (clopote folosite în ritualurile budiste)

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș – sala de spectacole

Ora 19.00: SPECTACOL MUZICAL-COREGRAFIC: TANGO MEETS OPERA

Un concept unic ce aduce împreună atmosfera pasională a tango-ului și rafinamentul operei. Interpretează solista Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, mezzosoprana IULIA MERCA, alături de Cluj Tango Orchestra și dansatorii Alin Bogdan și Irina Croitoru

Piața Primăriei Sebeș

Ora 21.00: Instalație interactivă Esența. Omagiu Blaga – Brâncuși. Concept și creație: Alin Gavrilă, artist plastic

DUMINICĂ, 17 MAI 2026

LANCRĂM și SEBEȘ

Important! Având în vedere vremea nefavorabilă programul se modifică, astfel:

Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm

Ora 11.00: Festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului național de creație literară și artă plastică „Laudă semințelor, celor de față şi-n veci tuturor!”. Primirea invitaților cu Fanfara din Petrești. Momente muzicale cu Alexandra Pamfilie și Școala de muzică „DoReMi” a Centrului Cultural „Lucian Blaga”. Animație cu trupele de teatru pentru copii Gepetto și Pied Piper (prof. Lavinia Donose)

Lansare de carte pentru copii: Cărăbușul de aramă (coordonator: Nadia-Diana Arsin), Editura Școala Ardeleană Cluj-Napoca

Ora 17.00: BISERICA EVANGHELICĂ SEBEȘ

SPECTACOL DE GALĂ: Metanie Ție, Părinte!. Recital de poezie susținut de actorul Constantin Chiriac

Ora 18.00: Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș

Vernisajul expoziției de artă modernă și contemporană Incursiune în spiritul brâncușian, realizată în parteneriat cu Muzeul de Artă din Târgu Jiu

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș – sala de spectacole

Ora 19.00: SPECTACOL DE TEATRU – ELECTRA. Regia: Mihai Măniuțiu

O întâlnire inedită între marea tragedie greacă și muzica populară maramureșeană, interpretată live de Grupul IZA

O producție a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu

Piața Primăriei Sebeș

Ora 21.00: Instalație interactivă Esența. Omagiu Blaga – Brâncuși. Concept și creație: Alin Gavrilă, artist plastic

Piața Primăriei Sebeș

Ora 21.00: Instalație interactivă Esența. Omagiu Blaga – Brâncuși. Concept și creație: Alin Gavrilă, artist plastic

LUNI, 18 MAI 2026

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș – sala de spectacole

Ora 17.00: Festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului local de lectură pentru clasele I-IV „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!” (coord. prof. învățământ primar Mihaela Gatea). Primirea invitaților cu Fanfara din Petrești. Momente muzicale cu Alexandra Pamfilie și Școala de muzică „DoReMi” a Centrului Cultural „Lucian Blaga”. Animație cu trupele de teatru pentru copii Gepetto și Pied Piper (prof. Lavinia Donose)

Lansare de carte pentru copii: Cărăbușul de aramă (coordonator: Nadia-Diana Arsin), Editura Școala Ardeleană Cluj-Napoca.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Coliziune între două autoturisme și un autocamion pe Autostrada A10, în apropiere de Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Pompierii militari din Sebeș au intervenit, joi noaptea, pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs pe Autostrada A10. Două autoturisme și un autocamion au intrat în coliziune pe sendul de mers Sebeș-Alba Iulia.

„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs pe Autostrada A10, km 1, sensul de mers Sebeș – Alba Iulia. În accident sunt 2 x autoturisme și 1 x autocamion implicate. Fară persoane încarcerate. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 x ambulanță SAJ”, a transmis ISU Alba.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes