Actualitate
Lista completă a parlamentarilor din Alba
Lista parlamentarilor Alba a fost definitivată în urma alegerii directe și a redistribuirii mandatelor. În legislatura 2012 – 2016 județul Alba va fi reprezentat de 4 parlamentari ai USL care au obținut mandatele prin alegere directă, 2 din PDL și unul din PP-DD – care au obținut mandatele prin redistribuirea voturilor.
Iată cine este deputatul sau senatorul care vă reprezintă în următorii 4 ani în Parlamentul României:
DEPUTAȚI:
Călin Potor (PNL) a câștigat în Colegiul nr.1 (Alba Iulia) cu voturile a peste jumătate dintre alegători (13.610 de voturi). Este la al doilea mandat de deputat (la cel din 2008 – 2012 candidând din partea PDL).
Clement Negruț (PDL) a obținut, de asemenea, al doilea mandat de deputat, în Colegiul nr.2 (Sebeș – Blaj), prin redistribuire. La aceste alegeri parlamentare Negruț s-a clasat pe locul 2, cu 8.762 de voturi (cu 2.834 mai puține decât Ovidiu Jidveian – PSD, ocupantul locului 1 pe acest colegiu).
Dan Coriolan Simedru (USL) a fost preferatul electoratului din Colegiul nr.3 (Cugir Zlatna). Acesta a obținut voturile a peste 50% dintre alegători – 14.457 de voturi.
Cornel Comşa (PP-DD) intră în Parlament ca deputat pe Colegiul nr.4 (Aiud – Ocna Mureș), de pe locul 3, prin redistribuire. Comșa a obținut 3.920 de voturi, cu 2.205 mai puține decât ocupantul locului 2 pe colegiu – Sorin Bumb (PDL) și cu 5.195 mai puține decât ocupantul locului 1 – Radu Coclici (PSD).
Ioan Dîrzu (PSD), este la primul mandat de deputat și a câștigat ”din prima” Colegiul nr.5 (Apuseni – Teiuș), cu 14.825 de voturi.
SENATORI:
Teodor Atanasiu (PNL), fost deputat în legislatura 2008 – 2012, a câștigat la aceste alegeri un mandat de senator pe Colegiul nr.1 (Alba Iulia – Apuseni – Cugir). Liberalul albaiulian a obținut maimult de jumătate din voturile alegătorilorprezenți la urne (44.376 de voturi).
Alexandru Pereș (PDL), aflat la al 5-lea mandat de parlamentar (2 de deputat și 3 de senator). A câștigat după redistribuire Colegiul nr.2 (Sebeș – Blaj – Aiud – Ocna Mureș), obținând 15.832 de voturi, cu 4.997 mai puține decât ocupantul locului I pe acest colegiu – Nicolae Dobra (UNPR).

Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Actualitate
Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc
Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.
Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…





















