Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Rezultate remarcabile la concursul „Made for Europe” pentru elevii de la LPS „Florin Fleșeriu” Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș confirmă încă o dată valoarea proiectelor europene derulate și implicarea activă a elevilor în promovarea acestora.

În cadrul Concursului Național „Made for Europe”, competiție dedicată valorificării produselor realizate în proiecte europene, elevii de la LPS Sebeș au obținut rezultate deosebite la secțiunea parteneriat strategic între școli.

Andrea Andrei, elev în clasa a X-a, a obținut Premiul al II-lea, iar Galatâr Yanis, elev în clasa a X-a, a fost distins cu Premiul al III-lea.

Performanțele lor au fost realizate sub coordonarea doamnei profesor Popa Diane, care i-a sprijinit în pregătirea și susținerea prezentărilor. Educația prin muzică poate fi un instrument util pentru a-i învăța pe elevi despre drepturile copiilor cu deficiențe sau cu mai puține oportunități.

Andrea Andrei a prezentat proiectul Erasmus+ „Chantons les droits des enfants, enchantons les droits de l’âme!” (KA220-SCH-16C670FB, 2025–2027).

Proiectul evidențiază rolul artei în educație și promovează valori europene esențiale precum incluziunea, diversitatea culturală și drepturile copilului. Produsele prezentate: Site-ul oficial al proiectului, instrument de comunicare și diseminare internațională.

Caietul pedagogic muzical, care cuprinde:

– 10 melodii din repertoriul francez internațional;

– un cântec în limba română compus de elevi

– un cântec inspirat din folclorul romilor.

Prin acest proiect, muzica devine un limbaj universal care unește elevi din diferite culturi și stimulează creativitatea. Al doilea proiect Erasmus prezentat de elevii de la LPS ,,Florin Fleșeriu” Sebeș a fost Pass, Attack, Shoot, Score! (2024-2-BG01-KA210-SCH-000290002) care reunește valori comune prin sport și printr-un limbaj european comun. Acest proiect a fost prezentat de Galatâr Yanis fin clasa a X-a. Proiectul îmbină educația sportivă cu dezvoltarea competențelor lingvistice și interculturale. Produs final prezentat a fost dicționarul ilustrat multilingv, dedicat termenilor uzuali din fotbal și handbal.

Acest instrument facilitează comunicarea între elevi din diferite țări și contribuie la dezvoltarea unui limbaj comun în domeniul sportului. Concursul „Made for Europe” reprezintă o oportunitate de a valorifica rezultatele proiectelor Erasmus+ și de a evidenția impactul acestora în școală și comunitate. În acest mod elevii au acces la educația europeană.

Rezultatele obținute de elevii LPS „Florin Fleșeriu” Sebeș demonstrează: calitatea proiectelor implementate, implicarea elevilor în activități europene și profesionalismul echipei de coordonare.




Învățământ-Cultură

Alimentația sănătoasă și mișcarea, promovate în școlile și grădinițele din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Copiii din unitățile de învățământ din municipiul Sebeș au participat, în lunile septembrie și octombrie, la activități educative dedicate alimentației sănătoase și importanței activității fizice pentru o dezvoltare armonioasă.

Acțiunile au fost desfășurate de Compartimentul de Medicină Școlară din cadrul Direcției de Asistență Socială Sebeș, în cadrul campaniei Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) privind promovarea alimentației sănătoase și a activității fizice.

Prin discuții interactive și activități adaptate vârstei, elevii și preșcolarii au fost încurajați să înțeleagă rolul unei alimentații echilibrate și al mișcării regulate în menținerea sănătății și în dezvoltarea fizică armonioasă.

Inițiativa urmărește formarea unor obiceiuri sănătoase încă din copilărie, într-o perioadă esențială pentru dezvoltarea comportamentelor care pot influența stilul de viață pe termen lung.

Reprezentanții Direcției de Asistență Socială Sebeș subliniază importanța educației pentru sănătate și a colaborării dintre familie, școală și personalul medical școlar în promovarea unor alegeri responsabile în viața de zi cu zi.

Prin astfel de activități, medicina școlară contribuie la informarea și educarea copiilor cu privire la prevenție și la adoptarea unui stil de viață activ și echilibrat.

Mesajul campaniei este clar: obiceiurile sănătoase se formează de la vârste fragede, iar educația, mișcarea și alimentația echilibrată reprezintă pași importanți pentru o copilărie sănătoasă.




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

80 de profesori și 372 de elevi, premiați la Sebeș pentru performanțele obținute la olimpiade

sebesinfo.ro

Publicat

în

Ziua Educației a fost marcată la Sebeș printr-o festivitate de premiere dedicată elevilor și cadrelor didactice care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare din anul 2025–2026.

În cadrul evenimentului organizat marți, 6 octombrie, municipalitatea a acordat 452 de premii: 372 pentru elevi și 80 pentru profesorii care i-au pregătit și îndrumat. Valoarea totală a premiilor în bani și a diplomelor oferite s-a ridicat la 118.000 de lei.

Printre performerii din Sebeș se numără olimpicul internațional Victor Dobra și 27 de elevi care au obținut rezultate la faza națională a competițiilor școlare. Reprezentanții administrației locale au remarcat și numărul mare de elevi din ciclul primar premiați la concursuri de matematică și limba română.

Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga”, în parteneriat cu unitățile de învățământ din oraș. Programul festiv a inclus și momente artistice susținute de Eduard Schneider, cunoscut sub numele de DJ Phantom, care a recreat atmosfera din seria „Star Wars”. La final, participanții au fost invitați la o masă festivă pregătită special pentru elevii și profesorii premiați.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes