Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Liderii SLI Sebeş au adus în atenţia ministrului Educaţiei problemele dascălilor din judeţ

redacția sebesinfo.ro

Publicat

în

dascali sebesCa urmare a strânsei colaborări dintre Sindicatul Liber Învăţământ (SLI) Sebeş şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, SLI a iniţiat în luna februarie, în premieră pentru judeţul Alba, o acţiune în instanţă privind plata dobânzii legale aferente drepturilor băneşti cuvenite conform sentinţelor civile (privind creşterile salariale) câştigate anul trecut.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 17 februarie a.c., prin care pot fi acordate daune sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect drepturi salariale vine în sprijinul acţiunilor SLI Sebeş şi sindicaliştii sunt convinşi că vor câştiga aceste procese aşa cum le-au câştigat şi pe celelalte, în folosul celor aproape 600 de membri de sindicat. Tot în luna februarie, la Colegiul Naţional ”Sf. Sava” din Bucureşti, delegaţia SLI Sebeş, din care au făcut parte preşedintele Bogdan Cârcoană şi vicepreşedintele Rodica Cârneală, a discutat cu ministrul Remus Pricopie şi cu alţi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, în cadrul unei întâlniri la care au participat sindicalişti din întreaga ţară, membri ai  sindicatelor afiliate la FSE „Spiru Haret”. Timp de peste 7 ore au fost aduse în discuţie probleme vitale pentru învăţământul din judeţul Alba, precum diminuarea numărului maxim de posturi din învăţământul preuniversitar, insuficienţa sumelor necesare punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti privind diferenţele salariale cuvenite angajaţilor din învăţământ şi probleme referitoare la plata dascălilor  implicaţi în simulările examenelor naţionale. Preşedintele SLI Sebeş, Bogdan Cârcoană, a evidenţiat problemele care vor apărea dacă se va diminua numărul de posturi, oferind ca exemplu grădiniţele de stat, unde personalul nedidactic are un rol important pentru siguranţa copiilor noştri. „Aşteptăm, dar nu vom mai aştepta prea mult, emiterea unor ordine de ministru privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, a regulamentului privind organizarea şi funcţionarea consiliului de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar şi, de ce nu, un cod de etică pentru părinţi şi elevi, mai ales că toate acestea nu implică un efort financiar, ci doar voinţa de a rezolva aceste probleme. Dorim tuturor doamnelor şi domnişoarelor din învăţământ şi nu numai ”La mulţi ani”, o primăvară fericită şi multe bucurii”, a declarat prof. Bogdan Cârcoană, preşedintele Sindicatului Liber Învăţământ Sebeş.

FOTO: ARHIVĂ




Învățământ-Cultură

80 de profesori și 372 de elevi, premiați la Sebeș pentru performanțele obținute la olimpiade

sebesinfo.ro

Publicat

în

Ziua Educației a fost marcată la Sebeș printr-o festivitate de premiere dedicată elevilor și cadrelor didactice care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare din anul 2025–2026.

În cadrul evenimentului organizat marți, 6 octombrie, municipalitatea a acordat 452 de premii: 372 pentru elevi și 80 pentru profesorii care i-au pregătit și îndrumat. Valoarea totală a premiilor în bani și a diplomelor oferite s-a ridicat la 118.000 de lei.

Printre performerii din Sebeș se numără olimpicul internațional Victor Dobra și 27 de elevi care au obținut rezultate la faza națională a competițiilor școlare. Reprezentanții administrației locale au remarcat și numărul mare de elevi din ciclul primar premiați la concursuri de matematică și limba română.

Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga”, în parteneriat cu unitățile de învățământ din oraș. Programul festiv a inclus și momente artistice susținute de Eduard Schneider, cunoscut sub numele de DJ Phantom, care a recreat atmosfera din seria „Star Wars”. La final, participanții au fost invitați la o masă festivă pregătită special pentru elevii și profesorii premiați.




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Lecție despre responsabilitate și respect față de animale, pentru 156 de elevi din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

De Ziua Internațională a Animalelor, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Alba au desfășurat o activitate educativă alături de 156 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 2 Sebeș.

Întâlnirea a fost dedicată educației, responsabilității și respectului față de animale. Polițiștii le-au explicat copiilor ce presupune îngrijirea unui animal de companie și care sunt responsabilitățile unui proprietar.

Elevii au fost implicați în activități interactive și au învățat prin joc. Una dintre provocări a fost concursul „Fiecare picătură contează!”, în cadrul căruia copiii au trebuit să transporte apa, din pahar în pahar, până la recipientul aflat la capătul traseului. Echipa câștigătoare a fost cea care a reușit să strângă cea mai mare cantitate de apă fără să o verse.

O altă activitate a avut ca temă microciparea animalelor. Copiii au primit animale de pluș, unele dintre acestea având ascuns un microcip. Cu ajutorul cititoarelor speciale, elevii au avut misiunea de a identifica animalele „microcipate”, transformând exercițiul într-o adevărată provocare de detectiv.

La final, toți elevii au primit legitimații de „Polițist pentru o zi”, ca amintire a întâlnirii cu polițiștii care contribuie la respectarea legislației privind protecția animalelor.

Prin astfel de activități, polițiștii își propun ca informațiile despre protecția și îngrijirea animalelor să ajungă la copii într-un mod simplu, accesibil și memorabil.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes