Rămâi conectat

Știri din zonă

Joi, 2 aprilie 2026: 6 localități din comuna Vințu de Jos rămân fără gaze naturale, din cauza unor lucrări planificate la rețeaua de distribuție

sebesinfo.ro

Publicat

în

Delgaz Grid va întrerupe temporar alimentarea cu gaze naturale, joi, 2 aprilie, între orele 10:00 și 13:00, pentru efectuarea unor lucrări specifice, în Vințu de Jos, pe mai multe străzi, dar și în localitățile Valea Vințului, Vurpăr, Valea Goblii, Câmpu Goblii și Mereteu.

Reprezentanții companiei le recomandă consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea alimentării să supravegheze timp de 30 de minute modul de ardere al aparatelor.

Potrivit Delgaz Grid, pentru efectuarea unor lucrări specifice, compania este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz, joi, 2 aprilie 2026, în intervalul orar 10:00-13:00, în localitatea Vințu de Jos (parțial), pe străzile: L. Blaga, Stadionului, Parcului, Mureșului, M. Eminescu, Poștei, I. Maniu, Preot N. Maniu, Bisericii, Preot Bikfolvy Istvan, Macului, Zorilor, Jeleri, Vartopi, Horea, Crișan, Traian, Cloșca, I. Creangă și Garoafelor. Totodată, alimentarea cu gaze naturale va fi sistată în următoarele localități: Valea Vințului, Vurpăr, Valea Goblii, Câmpu Goblii și Mereteu.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).

Regretăm disconfortul creat și le mulțumim clienților pentru înțelegerea și sprijinul acordat pentru desfășurarea acestor lucrări care au ca scop final îmbunătățirea serviciului de distribuție a gazelor naturale pentru consumatori.




Știri din zonă

Tragedie pe DN 67C, între Laz și Căpâlna. Un motociclist de 28 de ani din Vințu de Jos a murit după ce s-a izbit de un parapet

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un motociclist în vârstă de 28 de ani, din comuna Vințu de Jos, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs duminică, pe DN 67C, între localitățile Laz și Căpâlna.

Accidentul a fost semnalat prin SNUAU 112 în jurul orei 11:20. Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, tânărul se deplasa cu motocicleta pe direcția Sebeș–Șugag, iar la kilometrul 134 ar fi pierdut controlul asupra vehiculului.

Motocicleta a intrat în coliziune cu parapetul metalic amplasat pe marginea drumului. În urma impactului, motociclistul a suferit leziuni grave. Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, victima nu a răspuns acestora, fiind declarat decesul.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru infracțiunea de ucidere din culpă.




Citește mai mult

Știri din zonă

Un tânăr de 28 de ani a decedat, în urma unui acccident rutier produs pe DN 67C, între Laz și Căpâlna

sebesinfo.ro

Publicat

în

Pompierii din cadrul Detașamentului Sebeș intervin, duminică, pentru acordarea primului ajutor medical în urma unui accident rutier produs pe DN 67C, între localitățile Laz și Căpâlna.

Potrivit primelor informații, în accident ar fi implicată o motocicletă, iar o persoană ar fi posibil în stare de inconștiență.

La fața locului au fost alocate un echipaj de prim ajutor din cadrul ISU Alba și o ambulanță SAJ, cu medic.

ACTUALIZARE 1: „La locul producerii accidentului se va deplasa și un elicopter SMURD”, a mai transmis ISU Alba.

ACTUALIZARE 2: „Ca urmare a accidentului, a fost declarat decesul unei persoane de sex masculin, aproximativ 28 de ani, fiind efectuate manevrele de resuscitare, însă fară rezultat”, a transmis ISU Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes