Rămâi conectat

Știri din zonă

ITM Alba investighează un posibil accident de muncă, în cazul bărbatului din Câlnic care a decedat după ce a căzut într-un lac artificial din Gârbova

sebesinfo.ro

Publicat

în

Cazul bărbatului din Câlnic, care a decedat marți, după ce a căzut într-un lac artificial la Gârbova în timp ce încerca să alunge niște șacali, este investigat ca accident de muncă de către inspectorii ITM Alba.

Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, din Câlnic, era angajat al fermei de animale pe proprietatea căreia este amenajat lacul artificial. În paralel este derulată o anchetă a Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Trupul neînsufleţit a fost adus la mal de către scafandri. Intervenţia autorităţilor în acest caz a avut loc după ce o persoană a sunat la 112.

Potrivit IPJ Alba, din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit că bărbatul, în vârstă de 40 de ani, din localitatea Câlnic, își desfășura activitatea la ferma pe proprietatea căreia este amenajat bazinul de acumulare a apei, iar în dimineața zilei de 17 februarie 2026, acesta ar fi alunecat și a căzut în lacul artificial.

Echipajul medical prezent la fața locului a declarat decesul bărbatului, trupul acestuia fiind transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.




Știri din zonă

Bărbat de 50 de ani din Vințu de Jos, reținut după ce ar fi încălcat un ordin de protecție

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Vințu de Jos, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție provizoriu.

Potrivit polițiștilor, în 30 august 2026, în jurul orei 09.10, bărbatul ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis cu o zi înainte, pentru o perioadă de cinci zile.

Acesta s-ar fi apropiat la mai puțin de 100 de metri de soția sa, în vârstă de 42 de ani, fiind surprins de polițiști în apropierea locuinței acesteia.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.




Citește mai mult

Știri din zonă

Tragedie pe DN 67C, între Laz și Căpâlna. Un motociclist de 28 de ani din Vințu de Jos a murit după ce s-a izbit de un parapet

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un motociclist în vârstă de 28 de ani, din comuna Vințu de Jos, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs duminică, pe DN 67C, între localitățile Laz și Căpâlna.

Accidentul a fost semnalat prin SNUAU 112 în jurul orei 11:20. Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, tânărul se deplasa cu motocicleta pe direcția Sebeș–Șugag, iar la kilometrul 134 ar fi pierdut controlul asupra vehiculului.

Motocicleta a intrat în coliziune cu parapetul metalic amplasat pe marginea drumului. În urma impactului, motociclistul a suferit leziuni grave. Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, victima nu a răspuns acestora, fiind declarat decesul.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru infracțiunea de ucidere din culpă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes