Rămâi conectat

Știri din zonă

Intervenție a jandarmilor montani din Șugag pentru ajutarea a patru persoane, care au greșit drumul și au rămas blocate cu autoturismul în zăpadă în apropiere de Luncile Prigoanei

sebesinfo.ro

Publicat

în

Jandarmii montani din cadrul postului de Jandarmi Montan Șugag au fost solicitați să intervină astăzi, 15 februarie 2020, pentru a sprijini patru persoane rămase blocate în zăpadă, după ce au greșit drumul în zona Luncile Prigoanei în timp ce se deplasau de la domeniul schiabil Șureanu spre Sebeș.

Patru persoane din județul Alba, dintre care o minoră de 16 ani, care au rămas cu mașina blocată în zăpadă, pe un drum forestier ce leagă Luncile Prigoanei de Oașa. Potrivit informațiilor, aceștia au mers pe drumul forestier ce face legătura cu DN 67C.

Pentru a preveni accidentele din zonele montane, Jandarmeria Montană din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Alba, recomandă:

1. Înainte de a pleca la drum echipaţi-vă autoturismul corespunzător anotimpului, fără a uita lopata de zăpadă şi lanţurile antiderapante. Totodată, mijloacele de iluminat care se conectează la bateria maşinii

2. Înainte de a pleca la drum solicitaţi jandarmilor montani, salvamontiştilor sau localnicilor informaţii suplimentare asupra itinerariului ales (este marcat, este accesibil, prezintă porţiuni periculoase etc.), situaţiei întreţinerii marcajelor, prognozei meteo, condiţiilor climatice locale, stării de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu.

3. Plecaţi pe munte doar cu echipament adecvat anotimpului. Nu trebuie să lipsească lanterna, sacul de dormit, trusa de prim ajutor, busola/GPS, mijloace de aprins focul, telefonul mobil.




Știri din zonă

Fetiță de 11 ani, acroșată de o mașină pe DJ 705B, în localitatea Vințu de Jos

sebesinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Vințu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o minoră, în vârstă de 11 ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 705B, pe raza localității Vințu de Jos, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Blandiana.

În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Citește mai mult

Știri din zonă

Sărbătoarea tradițiilor la Pianu: Festivalul „Armonii și Gusturi” a celebrat produsele agroalimentare românești

sebesinfo.ro

Publicat

în

Comuna Pianu a găzduit, în weekend-ul 10-11 octombrie 2026, a cincea ediție a Festivalului „Armonii și Gusturi”, un eveniment dedicat promovării valorilor rurale și a Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești. Gazda, Căminul Cultural din Pianu de Jos, a devenit un punct de întâlnire între producători locali și comunitatea pasionată de tradiții.

Programul a fost diversificat, punând un accent special pe istoria agriculturii locale prin tema „100 de ani de Asimina în România”, desfășurată printr-o serie de prezentări și degustări. Vizitatorii au putut explora un târg de produse tradiționale și o expoziție cu vânzare, unde produsele agroalimentare românești au fost în centrul atenției.

Atractivitățile pentru cei mici au inclus spectacolul „Laboratorul veseliei”, prezentat de Teatrul de păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, precum și „Bostaniada”, o expoziție creativă de felinare din dovleci.

Partea artistică a fost marcată de un spectacol folcloric amplu, coordonat de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea lui Alexandru Pal, alături de soliști locali și grupuri de copii din școlile comunei Pianu și din Sebeș. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de diverse reprezentații de dans popular și modern.

Evenimentul s-a încheiat cu o programare muzicală variată, ce a inclus trupa „Dublu Click” cu hituri italiene, muzică folk interpretată de Liviu Trifu, iar seara a fost culminată cu spectacole de muzică populară oferite de Ovidiu și Ioana Țăran, urmate de o petrecere cu muzică etno și discoteccă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes