Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

În urma intervenției Sindicatului Liber Învățământ Sebeș, profesorii ar putea încasa dobândă penalizatoare pentru neplata la timp a sumelor câștigate în instanță

redacția sebesinfo.ro

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Modificările propuse de Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret” la inițiativa Sindicatului Liber Învăţământ Sebeş, afiliat FSE „Spiru Haret”, au fost incluse în proiectul ordinului privind metodologia de calcul și efectuarea plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale remuneratorii pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, a anunțat prof. Bogdan Cârcoană, președintele SLI Sebeș. Astfel, a spus liderul sindical, proiectul modificat prevede includerea obligatorie și a dobânzii penalizatoare, nu doar a dobânzii legale.

„Aceasta deoarece mulţi dintre membrii noştri de sindicat au hotărâri judecătoreşti definitive prin care unităţile de învăţământ sunt obligate să le calculeze şi să plătească dobânda legală penalizatoare, nu doar dobânda legală, aşa cum prevedea iniţial proiectul de ordin. Mulţumim avocatului nostru, domnul Nanea-Paraschiv Marian, pentru sprijinul acordat în redactarea propunerilor transmise către federaţie”, a spus prof. Bogdan Cârcoană, liderul SLI Sebeș.

R. G.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Învățământ-Cultură

Moga Ana Maria Alexandra, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, premiul I la Olimpiada Națională de Limba Spaniolă

sebesinfo.ro

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Moga Ana Maria Alexandra, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, a obținut premiul I la Olimpiada Națională de Limba Spaniolă, desfășurată în perioada 6–10 aprilie 2026, la Focșani.

Rezultatul remarcabil a fost confirmat prin punctajul de 99,5, unul dintre cele mai ridicate la nivel național, evidențiind nivelul înalt de pregătire și performanță.

Această reușită este rezultatul muncii susținute, al ambiției și al unei pregătiri individuale intense, demonstrând excelența în domeniul studiului limbilor străine.

Performanța obținută reprezintă un motiv de mândrie pentru comunitatea locală și reconfirmă valoarea elevilor din Sebeș în competițiile școlare naționale.

Felicitări pentru această performanță remarcabilă și mult succes în continuare!


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Locul I pentru Liceul Tehnologic Sebeș la Olimpiada Națională de Limbi Romanice – limba spaniolă

sebesinfo.ro

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Raul Daniel Goia, elev al Liceului Tehnologic Sebeș, în clasa X B, a obținut Locul I la Olimpiada de Limbi Romanice, Limba Spaniolă, normal, desfășurată la Focșani, în perioada 6-10 aprilie 2026.

Raul, cu perseverență și seriozitate în pregătire, a confirmat așteptările, convingând juriul în cadrul celor trei probe ale competiției – scrisă, de înțelegere a unui document audio și proba de exprimare orală.

Felicitări doamnei profesoare Lucia Modoeanu, cadru didactic cu o vastă experiență în predarea limbilor spaniolă și engleză la Liceul Tehnologic Sebeș, care, prin profesionalism, dedicare, dar și exigență, își însoțește, atent, elevii pe drumul încrederii și al performanței.

 

Prof. Suciu Florina Mihaela,
consilier educativ la Liceul Tehnologic Sebeș


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Liceul Tehnologic Sebeș – locul II la Olimpiada Națională de Industrie Textilă și Pielărie – Iași, aprilie 2026

sebesinfo.ro

Publicat

în

Târgul Grădinarului

În perioada 7-10 aprilie 2026, a avut loc Olimpiada Națională, Domeniul Industrie textilă și pielărie, care s-a desfășurat la Iași, unde Liceul Tehnologic Sebeș a fost reprezentat de doi elevi din clasa a XII-a D – GHENESCU NICOLA ALEXANDRA și GĂLĂȚAN NICOLAE MUGUREL – și o elevă din clasa a XI-a D – LUCAN VALENTINA.

Participarea lor la Olimpiada Națională de Industrie Textilă și Pielărie – faza națională nu a fost doar o competiție, ci o confirmare a pasiunii, talentului și muncii lor neobosite.

Fiecare dintre ei a adus cu sine nu doar cunoștințe și abilități, ci și creativitate, perseverență și dorința de a se autodepăși. Într-un domeniu în care precizia se împletește cu imaginația, acești elevi au demonstrat că viitorul industriei stă în mâini tinere, dar extrem de bine pregătite.

Unul dintre ei, GĂLĂȚAN NICOLAE MUGUREL a reușit performanța deosebită de a obține LOCUL AL II-LEA, o realizare care reflectă nu doar talentul său, ci și orele de muncă, dedicarea și atenția la detalii.

În spatele acestor rezultate remarcabile se află un dna prof. CÎMPEAN DIDINA, un dascăl dedicat, care, prin profesionalism, răbdare și pasiune, a reușit să transforme potențialul elevilor în performanță.

Împreună, cei trei elevi reprezintă un exemplu de ambiție și seriozitate, fiind dovada vie că pasiunea pentru frumos și pentru lucrul bine făcut poate duce la rezultate remarcabile. Ei nu sunt doar participanți la o olimpiadă, ci adevărați ambasadori ai excelenței în domeniul industriei textile și pielăriei.

Felicitări elevilor, profesorului îndrumător și părinților pentru toată susținerea.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes