Rămâi conectat

Știri din zonă

În acest an, sprijinul financiar acordat ciobanilor pentru comercializarea lânii creşte până la 2 lei/kilogram

sebesinfo.ro

Publicat

în

Valoarea sprijinului financiar acordat crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii se va dubla în acest an, până la maximum 2 lei/kg, resursele financiare alocate din bugetul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) fiind de 30 de milioane de lei, a anunţat, zilele trecute, instituţia.

„În şedinţa Guvernului din 24 iulie 2019 a fost aprobată o Hotărâre care modifică şi completează HG nr. 500/ 2017 privind aprobarea schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii». Prin prezentul act normativ se reglementează valoarea sprijinului financiar acordat crescătorilor de ovine pentru anul 2019, reprezentând ajutor de minimis, aceasta crescând de la 1 leu până la maximum 2 lei /kg lână comercializată”, se arată în comunicatul MADR.

Acordarea schemei de minimis vizează menţinerea activităţii de creştere a ovinelor, stabilizarea veniturilor şi evitarea depopulării satelor şi conduce la diversificarea producţiilor obţinute în acest sector, prin valorificarea lânii.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis, respectiv 30 de milioane de lei, prevăzute de prezenta hotărâre, se asigură din bugetul repartizat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinaţie, cu încadrarea în bugetul aprobat Direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti pe anul 2019.

Programul privind comercializarea lânii a început de asemenea în 2017, iar acesta a suscitat interesul a 32.328 de fermieri, peste 15.000 tone de lână fiind colectată. România ar putea colecta o cantitate de aproximativ de 36.000 de tone, în condiţiile în care deţine un efectiv de circa 11,4 milioane capete ovine.

România se clasa anul trecut pe locul patru în Uniunea Europeană (UE) în ceea ce priveşte efectivele de ovine şi caprine cu un total de 11,69 de milioane de capete, după Marea Britanie, Spania şi Grecia, conform datelor publicate în luna mai de Institutul Naţional de Statistică (INS). Efective de ovine/caprine au crescut la nivel naţional cu 1,8% în 2018 faţă de anul anterior.




Știri din zonă

Tragedie pe DN 67C, între Laz și Căpâlna. Un motociclist de 28 de ani din Vințu de Jos a murit după ce s-a izbit de un parapet

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un motociclist în vârstă de 28 de ani, din comuna Vințu de Jos, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs duminică, pe DN 67C, între localitățile Laz și Căpâlna.

Accidentul a fost semnalat prin SNUAU 112 în jurul orei 11:20. Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, tânărul se deplasa cu motocicleta pe direcția Sebeș–Șugag, iar la kilometrul 134 ar fi pierdut controlul asupra vehiculului.

Motocicleta a intrat în coliziune cu parapetul metalic amplasat pe marginea drumului. În urma impactului, motociclistul a suferit leziuni grave. Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, victima nu a răspuns acestora, fiind declarat decesul.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru infracțiunea de ucidere din culpă.




Citește mai mult

Știri din zonă

Un tânăr de 28 de ani a decedat, în urma unui acccident rutier produs pe DN 67C, între Laz și Căpâlna

sebesinfo.ro

Publicat

în

Pompierii din cadrul Detașamentului Sebeș intervin, duminică, pentru acordarea primului ajutor medical în urma unui accident rutier produs pe DN 67C, între localitățile Laz și Căpâlna.

Potrivit primelor informații, în accident ar fi implicată o motocicletă, iar o persoană ar fi posibil în stare de inconștiență.

La fața locului au fost alocate un echipaj de prim ajutor din cadrul ISU Alba și o ambulanță SAJ, cu medic.

ACTUALIZARE 1: „La locul producerii accidentului se va deplasa și un elicopter SMURD”, a mai transmis ISU Alba.

ACTUALIZARE 2: „Ca urmare a accidentului, a fost declarat decesul unei persoane de sex masculin, aproximativ 28 de ani, fiind efectuate manevrele de resuscitare, însă fară rezultat”, a transmis ISU Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes