Actualitate
Ieri la Sebeș, jandarmii au surprins in flagrant trei bărbaţi din Cluj în timp ce sustrăgeau produse dintr-un supermarket
Trei bărbaţi din judeţul Cluj riscă dosar penal după ce au fost surprinşi în flagrant delict de jandarmi în timp de sustrăgeau diverse produse dintr-un supermarket din municipiul Sebeş.
Fapta s-a petrecut duminică, 3 februarie, în jurul orei 16.30, iar prezenţa jandarmilor a fost solicitată printr-un apel la 112 de către un agent de pază al magazinului. Acesta a semnalat faptul că observase două persoane care aveau un comportament suspect şi pe care le bănuia că au sustras produse din incinta magazinului. Mai mult, apelantul a adăugat că produsele respective a fost depozitate într-un autoturism parcat în apropiere, iar suspecţii se pregăteau de plecare. În aceste condiţii, un echipaj de jandarmerie s-a deplasat în regim de urgenţă în locul indicat prin apelul telefonic şi i-a oprit pe cei doi înainte să se facă nevăzuţi. În urma verificărilor legale, în autoturism au fost găsite mai multe produse alimentare şi cosmetice ( ciocolată, caşcaval, conserve, salam, pastă de dinţi şi şampon, în valoare de 1218 lei ) pe care cei doi au recunoscut că le-au sustras din mai multe magazine situate pe raza localităţilor Braşov, Făgăraş, Sibiu şi Sebeş şi pe care doreau să le valorifice în interes personal. În plus, aceştia au adăugat că mai aveau un prieten care încă se afla la “cumpărături” în supermarket, iar personalul de pază, atenţionat fiind de jandarmi, a reuşit în scurt timp să-l depisteze.
Suspecţii au fost identificaţi ca fiind Nicolaie Mucz (42 de ani), Laurenţiu Mozei (25 de ani) şi Ion Repede (40 de ani), toţi domiciliaţi pe raza judeţului Cluj. Pe numele acestora au fost efectuate actele premergătoare începerii urmăririi penale fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Cercetările vor fi continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sebeş.

Actualitate
Tânăr de 22 de ani, prins beat la volan în Sebeș. Avea 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat
Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Săsciori, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului, pe o stradă din municipiul Sebeș.

Incidentul a avut loc în noaptea de 29 spre 30 august 2026, când polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier Alba au oprit pentru control autoturismul condus de tânăr pe strada Călărași.
În urma testării cu aparatul alcooltest, acesta a indicat valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Actualitate
Cuplurile din Sebeș care au împlinit 50 de ani de căsătorie în anul 2026, premiate în cadrul evenimentului „Armonii în Sebeș”
Cuplurile din Sebeș care au aniversat 50 de ani de căsătorie au fost premiate joi, 27 august 2026, în cadrul evenimentului „Armonii în Sebeș”. Festivitatea a avut loc în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș, într-un moment dedicat seniorilor orașului.

Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a publicat fotografii de la festivitate și le-a transmis un mesaj celor care au ajuns la cinci decenii de căsnicie.
„Seniorii Sebeșului în Armoniile Orașului. Festivitatea de premiere a cuplurilor care au aniversat 50 de ani de căsătorie. Evenimentul a avut loc în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș, joi, 27 august 2026. Gânduri calde tuturor seniorilor noștri!”, a transmis edilul din Sebeș.
600 de lei pentru fiecare cuplu
Premierea cuplurilor semicentenare a fost aprobată de Consiliul Local Sebeș în ședința extraordinară din 17 august 2026.
Potrivit hotărârii, administrația locală a alocat suma de 41.400 de lei pentru premierea cuplurilor care au împlinit sau împlinesc 50 de ani de la căsătorie în anul 2026. Fiecare familie eligibilă primește un premiu în valoare de 600 de lei.
De asemenea, în cadrul aceleiași hotărâri a fost prevăzută o sumă de 21.740 de lei pentru premierea cuplurilor care au împlinit sau împlinesc 50 de ani de căsătorie în anul 2026, conform listei aprobate de administrația locală.
Prin această inițiativă, municipalitatea din Sebeș continuă tradiția de a-i celebra pe seniorii care au construit, de-a lungul a cinci decenii, familii și comunități.
Festivitatea din grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” a făcut parte din programul „Armonii în Sebeș”, eveniment care a adus în prim-plan și această generație de seniori ai municipiului.
Din Județacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 5 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 9 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 9 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 10 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…




















