Sport
Hidro Mecanica Șugag, repartizată în seria a VII-a a Ligii a 3-a, în sezonul competițional 2025/2026
Hideo Mecanica Șugag, alături de CSM Unirea Alba Iulia, CS Universitar Alba Iulia, CIL Blaj și Metalurgistul Cugir, au fost repartizate în Seria a VII-a în viitoarea ediție a Ligii a 3-a.

Din componența seriei mai fac parte o echipă din Hunedoara (Unirea DMO, nou-promovată) și câte 3 din Timiș (Timișul Șag, SSU Politehnica Timișoara, CSC Ghiroda și Giarmata Vii) și Arad (Progresul Pecica, Viitorul Arad, Unirea Sântana).
Țintarul va fi stabilit mâine, 21 august, prin tragere la sorți, compenența seriilor din Liga 3 fiind aprobată azi, în ședință de Comitet Executiv al FRF
Va fi complicat pentru CSM Unirea Alba Iulia, care-și propune accederea în liga 2, întrucât principalul opnent va fi Politehnica Timișoara, cu un nou proiect ambițios, echipa „alb-violetă” având același deziderat!
Mai mult, în faza a doua a campionatului, împerecherea va fi cu Seria 8, din care fac parte, printre altele, Unirea Dej, SCM Zalău, Minaur Baia Mare sau CSM Sighet.,
La linia de start a Ligii 3, ediția 2025-2026, vor fi 5 echipe din județul Alba: CSM Unirea Alba Iulia, CS Universitar din Alba Iulia, CIL Blaj, Metalurgistul Cugir și Hidro Mecanica Șugag. Începând din acest nou sezon, Liga 3 se va desfășura într-un nou format care își propune să transforme competiția într-una mai atractivă și mai competitivă.
Vor participa 96 de echipe împărțite în 8 serii de câte 12 formații și vor exista două faze:
FAZA 1 – SEZONUL REGULAR
Fiecare echipă va juca tur-retur cu celelalte din serie, rezultând un total de 22 de etape.
La final, primele 4 clasate se vor califica în play-off, iar echipele de pe locurile 5-12 vor merge în play-out.
FAZA 2 -PLAY-OFF ȘI PLAY-OUT
Play-off
Cele 4 echipe calificate din fiecare serie vor fi împerecheate cu alte 4 formații din seria vecină, după următorul sistem: 1-2, 3-4, 5-6, 7-8. Astfel, se vor forma 4 serii de play-off.
Echipele vor intra în play-off doar cu punctele obținute împotriva formațiilor care s-au calificat alături de ele.
Se vor disputa 8 etape suplimentare, fiecare echipă jucând tur-retur cu adversarele din cealaltă serie.
Promovare: Prima clasată din fiecare serie de play-off va obține promovarea directă în Liga 2.
Baraj de promovare: Cele 4 echipe clasate pe locul 2 în play-off vor disputa un turneu de promovare, în sistem semifinale – finală, iar câștigătoarea acestuia va obține al 5-lea loc de promovare.
Play-out
Echipele de pe locurile 5-12 în sezonul regular vor intra în play-out, păstrând toate punctele acumulate. Vor fi, astfel, 8 serii de play-out de câte 8 formații.
Se va juca un singur tur, adică 7 etape.
Retrogradare: Ultimele două clasate din fiecare serie vor retrograda automat în Liga 4.
Alte 5 echipe vor fi retrogradate dintre cele care termină pe locul 6 în play-out, pe baza clasamentului general.

Sport
„Leii”, semieșec pe teren propriu: CSM Sebeș – ACS Școala de Fotbal Valea Frumoasei 0-0
CSM Sebeș a încheiat la egalitate, scor 0-0, confruntarea cu Școala de Fotbal Valea Frumoasei, disputată sâmbătă pe „Pierlarul”, după un meci în care gazdele au irosit numeroase ocazii de gol.

Deși au căutat în repetate rânduri drumul spre poarta adversă, sebeșenii nu au reușit să concretizeze oportunitățile create, iar tabela de marcaj a rămas „imaculată” până la fluierul final.
Rezultatul consemnează o premieră pentru CSM Sebeș în actuala ediție a SuperLigii Alba, fiind primul meci în care formația nu reușește să înscrie.
În ciuda ocaziilor avute, echipa din Sebeș a fost nevoită să se mulțumească doar cu un punct, într-o partidă în care eficiența la finalizare a făcut diferența dintre victorie și remiză.
Sport
SuperLiga Alba: Școala de Fotbal Valea Frumoasei – Spicul Daia Română 6–2 (2–1)
ACS Valea Frumoasei a învins Spicul Daia Română cu scorul de 6-2 (2-1). Oaspeții au încheiat partida în nouă oameni, după eliminările lui Trif (18) și Onacă (69).

Deși au deschis scorul, jocul celor de la Spicul Daia Română s-a stins treptat, iar echipa din Săsciori, purtată de tripla lui Greapcă, a obținut cea mai clară victorie a sezonului și scorul rundei. Succesul vine după o perioadă dificilă, în care echipa acumulase un singur punct în patru meciuri.
Pentru ACS Valea Frumoasei au debutat într-un meci oficial Paul Constantin și Tiron David, ambii născuți în 2011 și formați în propria pepinieră. Ne bucurăm că munca depusă la nivelul echipelor de juniori dă roade și că tinerii noștri primesc șansa de a face pasul spre fotbalul mare. Felicitări și mult succes în continuare!
Au marcat: Greapcă (19, penalty; 79, 90), Hăprianu (22), Comșa (49), E. Codrea (68) / Pașca-Igna (5), Beda (90+2).
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 11 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 12 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…























