Rămâi conectat

Administrație

Fostul viceprimar Adrian Bogdan a dat în judecată Primăria și Consiliul Local Sebeș și cere daune morale de 100.000 de lei

sebesinfo.ro

Publicat

în

Fostul viceprimar al municipiului Sebeș, Adrian Bogdan, a dat în judecată Consiliul Local, Primăria și pe actualul viceprimar Dorin Albu, solicitând anularea hotărârii prin care a fost demis din funcție, precum și a deciziei aleșilor locali prin care a fost desemnat noul viceprimar.

Procesul a fost înregistrat marți, 12 octombrie 2021, la Tribunalul Alba. Adrian Bogdan mai solicită daune morale în valoare de 100.000 de lei pentru prejudicial suferit ca urmare a demiterii de la conducerea Primăriei Sebeș. În 30 iulie, Adrian Bogdan a depus o plângerea prelabilă prin care s-a solicitat revocare hotărârii, plângere care a fost respinsă de către consilierii locali.

Cauza a fost înregistrată la aproape patru luni de la hotărârea Consiliului Local Sebeș, din 16 iunie 2021, care dus la demiterea lui Adrian Bogdan din postul de viceprimar. Au votat atunci pentru adoptarea hotărârii un număr de 14 consilieri, iar 3 aleși locali și-au anulat votul. Adrian Bogdan și-a luat concediu medical pentru ziua de 16 iunie, sperând că în acest mod va împiedica schimbarea sa din funcție și va avea succes în instanța de judecată.

Motivele pentru care primarul Nistor a cerut schimbarea viceprimarului sunt cuprinse în expunerea de motive a hotărârii. Practic, lui Bogdan i s-a reproșat „îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor” care i-au fost delegate pentru realizarea documentaţiei pentru procedura de atribuire a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în Municipiul Sebeş.

De asemenea, acestuia i s-a mai reproşat modul în care a condus Direcţia de Asistenţă Socială dar şi că ”nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a anunţa la începutul şedinţelor Consiliului Local al Municipiului Sebeş interesul personal pe care îl avea la adoptarea hotărârilor referitoare la bugetul, organizarea, statul de funcţii, retribuirea salariaţilor Ocolului Silvic Sebeş R.A., instituţie în cadrul căreia activează ca angajat un membru al familiei sale, în fapt soţia domnului Bogdan Adrian, doamna Bogdan Loredana”.

• Cum s-a apărat fostul viceprimar

 Adrian Bogdan a răspuns acestor acuzaţii, într-o postare în mediul online cu titlul ”Adevărul ne va face liberi! E drept, poate nu pe toţi”.

„Cred că am tăcut destul şi am înghiţit prea multe. Totul ţine de un bun simţ, pe care eu încă nu l-am pierdut, dar şi de dorinţa de a construi împreună ce am promis locuitorilor din Sebeş. Fără a mă disculpa în vreun fel în faţa glumelor folosite pe post de acuzaţii, pe care posibil viitorul meu fost coleg mi le aduce, ţin doar să punctez mici detalii. (…) Nu mă agăț de scaun, deși în cei 20 de ani nu am făcut averi pentru a avea un trai îndestulător până în 2024. Spre deosebire însă de alții, care acum tremură la gândul presiunilor și a unor fapte ilicite, eu pot pune capul liniștit pe pernă în fiecare noapte!”, a precizat Adrian Bogdan.

În 31 august 2021, la propunerea primarului Dorin Nistor, Consiliul Local Sebeș a adoptat o hotărâre prin care se aproba contractarea de servicii de avocatură de asistență și reprezentare ”în toate litigiile ce se pot ivi cu privire la eliberarea din funcție a fostului viceprimar Adrian Bogdan și alegerea în funcție a viceprimarului Dorin Albu”.




Administrație

Un parc fotovoltaic ar putea fi construit pe fosta platformă industrială „Mobis” din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Municipiul Sebeș a depus un proiect pentru obținerea unei finanțări nerambursabile prin Fondul pentru Modernizare. Investiția propusă vizează construirea unui parc fotovoltaic destinat autoconsumului, cu o putere instalată de 1.000 kW și sisteme de stocare a energiei.

Parcul ar urma să fie amplasat pe un teren achiziționat recent de municipalitate, în perimetrul fostei platforme industriale „Mobis”. Energia produsă ar acoperi o parte din consumul Primăriei Sebeș, al instituțiilor și serviciilor publice subordonate, al iluminatului public și al altor puncte de consum administrate de municipiu.

Potrivit proiectului, producția locală și stocarea energiei ar urma să reducă achizițiile de electricitate din rețea și cheltuielile suportate din bugetul local. Sistemele de stocare ar permite folosirea energiei produse în funcție de necesități și ar contribui la gestionarea consumului în perioadele de vârf.

Valoarea finanțării nerambursabile solicitate este de 1.088.891 de euro. Proiectul vizează, totodată, creșterea eficienței energetice și a autonomiei energetice a municipiului.




Citește mai mult

Administrație

Pădure urbană în zona Parcul Arini, pe malul râului Sebeș. Primăria a scos lucrările la licitație

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș a lansat licitația pentru amenajarea unei păduri urbane în zona Parcului Arini, pe malul râului Sebeș. Valoarea estimată a contractului este de 1.066.990 de lei, iar firmele interesate își pot depune ofertele până la 9 noiembrie 2026.

Proiectul vizează un teren aflat în domeniul public al municipiului, cu o suprafață totală de 17.015 metri pătrați. Lucrările vor fi realizate pe o suprafață de peste 10.260 de metri pătrați, în prezent neamenajată și acoperită în principal de vegetație spontană.

Documentația prevede o intervenție bazată pe conceptul de „naturalizare controlată”. Vegetația valoroasă existentă va fi păstrată și completată cu arbori, plante perene și graminee adaptate zonei. Vor fi plantați 63 de arbori foioși, iar arinii vor reprezenta mai mult de jumătate din totalul arborilor, pentru a păstra specificul zonei.

În viitoarea pădure urbană vor fi amenajate alei pietonale permeabile, o zonă centrală pentru socializare, grădini cu rol ecologic și spații de tranziție între vegetație și infrastructura din apropiere. Proiectul include și amplasarea unor bănci, coșuri de gunoi și panouri informative.

De asemenea, autoritățile intenționează să reamenajeze cursul de apă existent, care este în prezent secat și colmatat, și să elimine parcările aflate în zonă. Terenul nu dispune în prezent de alei, iluminat public, mobilier urban sau semnalizare.

Lucrările ar urma să fie finalizate în termen de cinci luni de la emiterea ordinului de începere. Perioada minimă de garanție este de cinci ani de la recepția lucrărilor. Investiția este inclusă în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Sebeș și se înscrie în obiectivele Programului Regional Centru 2021–2027.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes