Economie
Elis Pavaje a înregistrat pentru primele şase luni din 2020 o creştere de circa 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut
Elis Pavaje, producătorul de pavele deţinut de familia Goţa, a înregistrat pentru primele şase luni din 2020 o creştere de circa 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, însă la nivelul întregului an avansul va fi mai mare de atât, potrivit estimărilor companiei.
„Din punctul de vedere al rezultatelor, (2020 – n. red.) a fost un an foarte bun. În primul semestru raportaserăm o creştere de peste 20%, dar în final creşterea este chiar mai mare. Rezultatele vin din cererea mare atât pe proiecte rezidenţiale, cât şi pe proiecte publice, precum şi din faptul că am lucrat tot timpul, fără să reducem sau să oprim producţia nici în perioada stării de urgenţă. Pe plan psihologic, a fost un an complicat, însă în timp am învăţat să ne adaptăm la condiţiile sociale schimbate“, spune Emil Goţa, directorul general al Elis Pavaje.
Elis Pavaje are în total patru fabrici de pavele (la care se adaugă una de piatră), în Petreşti (judeţul Alba), Stoeneşti (judeţul Prahova), Secuienii Noi (judeţul Neamţ) şi Vinţu de Jos (judeţul Alba). Fiecare are o capacitate de producţie de câte 5.000 de metri pătraţi pe zi.
Businessul Elis Pavaje a ajuns la 217 mil. lei (aproape 46 mil. euro) în 2019, în creştere cu 21% faţă de anul precedent.

Economie
Locuri de muncă în Vințu de Jos, disponibile la 13 octombrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante
Locurile de muncă disponibile în Vințu de Jos au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 13 octombrie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din comuna Vințu de Jos, valabilă la data de 13 octombrie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.
Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.
Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Vințu de Jos, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.
Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în comuna Vințu de Jos la data de 13 octombrie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| TOBIMAR CONSTRUCT SRL | BARMAN | 1 | 0258818191 |
| TOBIMAR CONSTRUCT SRL | LUCRATOR BUCATARIE (SPALATOR VASE MARI) | 2 | 0258818191 |
Economie
Locuri de muncă în Săsciori, disponibile la 13 octombrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante
Locurile de muncă disponibile în Săsciori au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 13 octombrie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din comuna Săsciori, valabilă la data de 13 octombrie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.
Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.
Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Săsciori, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.
Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în comuna Săsciori la data de 13 octombrie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| NATRAPEIU GHEORGHE CADASTRU TOPOGRAFIE GEODEZIE | AGENT DE SECURITATE | 1 | 0743877847 |
| MIRCARGO EXPRES | Conducător auto transport rutier de mărfuri | 2 | 0743199310 |
| SC Maier Technology Srl | OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA | 1 | 0752826367 |
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…






















