Rămâi conectat

Știri din zonă

Două proiecte de 88.000 de euro pentru modernizarea comunei Pianu

redacția sebesinfo.ro

Publicat

în

Zilele trecute, primarul comunei Pianu, Marin Petruse, a semnat la AFIR Alba contractul de finanțare pentru două proiecte care urmează să aducă mai mult confort pentru locuitorii satului Pianu de Sus.

Prin unul dintre proiecte se urmărește amenajarea de alei pietonale și a unui loc de recreere și petrecere a timpului liber, pe strada Gruiețe 2, din Pianu de Sus. Valoarea totală eligibilă a proiectului care face obiectul finanţării nerambursabile de către AFIR este de maximum 162.949,67 lei, echivalentul a maximum 34.979 de euro, cu o intensitate a sprijinului de până la maximum 100%. ”Vom monta bănci, vor fi amenajate alei pietonale. Din bugetul local vom completa cu un carusel pentru copii, tobogan și altele”, spune primarul Petruse.

A fost semnată și cererea de finanțare pentru proiectul de amenajare a unui teren de sport în localitatea Pianu de Sus. Valoarea totală eligibilă a proiectului care face obiectul finanţării nerambursabile de către AFIR este de maximum 248.223,51 lei, echivalentul a maximum 53.284 de euro, cu o intensitate a sprijinului de până la maximum 100%. Primarul Marin Petruse spune că terenul de sport va avea gazon sintetic și iluminat nocturn.

N.I.T.




Știri din zonă

Fetiță de 11 ani, acroșată de o mașină pe DJ 705B, în localitatea Vințu de Jos

sebesinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Vințu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o minoră, în vârstă de 11 ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 705B, pe raza localității Vințu de Jos, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Blandiana.

În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Citește mai mult

Știri din zonă

Sărbătoarea tradițiilor la Pianu: Festivalul „Armonii și Gusturi” a celebrat produsele agroalimentare românești

sebesinfo.ro

Publicat

în

Comuna Pianu a găzduit, în weekend-ul 10-11 octombrie 2026, a cincea ediție a Festivalului „Armonii și Gusturi”, un eveniment dedicat promovării valorilor rurale și a Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești. Gazda, Căminul Cultural din Pianu de Jos, a devenit un punct de întâlnire între producători locali și comunitatea pasionată de tradiții.

Programul a fost diversificat, punând un accent special pe istoria agriculturii locale prin tema „100 de ani de Asimina în România”, desfășurată printr-o serie de prezentări și degustări. Vizitatorii au putut explora un târg de produse tradiționale și o expoziție cu vânzare, unde produsele agroalimentare românești au fost în centrul atenției.

Atractivitățile pentru cei mici au inclus spectacolul „Laboratorul veseliei”, prezentat de Teatrul de păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, precum și „Bostaniada”, o expoziție creativă de felinare din dovleci.

Partea artistică a fost marcată de un spectacol folcloric amplu, coordonat de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea lui Alexandru Pal, alături de soliști locali și grupuri de copii din școlile comunei Pianu și din Sebeș. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de diverse reprezentații de dans popular și modern.

Evenimentul s-a încheiat cu o programare muzicală variată, ce a inclus trupa „Dublu Click” cu hituri italiene, muzică folk interpretată de Liviu Trifu, iar seara a fost culminată cu spectacole de muzică populară oferite de Ovidiu și Ioana Țăran, urmate de o petrecere cu muzică etno și discoteccă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes