Știri din zonă
Dosar penal pentru un bărbat de 58 de ani din Vințu de Jos, după ce a fost surprins în timp ce conducea băut un autoturism pe raza comunei
Ieri, 8 decembrie 2017, în jurul orei 23.40, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos, l-au depistat pe un bărbat de 58 de ani, din Vinţu de Jos, în timp ce conducea un autoturism prin comună, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0.57mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
FOTO: ARHIVĂ

Știri din zonă
4–6 septembrie 2026: Prima ediție a Transylvania Fest, la Cetatea Greavilor din Gârbova
Comuna Gârbova va găzdui, în perioada 4–6 septembrie 2026, prima ediție a Transylvania Fest, un festival medieval și cultural organizat la Cetatea Greavilor. Timp de trei zile, organizatorii promit reconstituiri istorice, turniruri cavalerești, spectacole de luptă, dansuri medievale, ateliere de meșteșuguri și concerte, într-un eveniment care își propune să promoveze patrimoniul local și să transforme localitatea într-o destinație turistică de referință.

Festivalul este organizat de Asociația AGORA – Născuți Liberi, în parteneriat cu Primăria Comunei Gârbova și Ordinul Cetății Mühlbach, iar accesul publicului va fi gratuit pe întreaga durată a manifestării.
Cetatea Greavilor și zona centrală a comunei vor fi transformate într-un spațiu dedicat Evului Mediu, unde vizitatorii vor putea asista la demonstrații de luptă, turniruri cavalerești, parade medievale, dansuri săsești și ateliere interactive de meșteșuguri. Programul va fi completat de concerte, recitaluri susținute de artiști locali și petreceri cu DJ organizate în fiecare seară.
La eveniment vor participa aproximativ zece trupe și ordine medievale din țară, printre care Ordinul Cetății Mühlbach, Mercenarii din Asserculis, Grupul Nosa și Străjerii Cetății Gârbova, alături de alți artiști și invitați.
Programul festivalului este împărțit pe trei teme distincte. Ziua de vineri va fi dedicată legendelor, folclorului și creaturilor mitice. Sâmbătă, considerată ziua principală a festivalului, va aduce cele mai spectaculoase momente, inclusiv turniruri cavalerești, procesiunea de ridicare în ranguri și un spectacol cu foc. Duminică, organizatorii vor pune accent pe tradițiile populare, prin organizarea „Zilei portului popular”.
Organizatorii estimează că peste 4.000 de persoane vor participa la prima ediție a Transylvania Fest, dintre care aproximativ 1.500 în prima zi, 2.000 sâmbătă și încă 500 duminică.
Pe lângă componenta istorică, festivalul urmărește și promovarea identității locale a comunei Gârbova, cunoscută neoficial drept „Cetatea Coniacului”, datorită tradiției locale în producerea distilatelor artizanale. Acest element va fi integrat în identitatea și conceptul evenimentului.
„Transylvania Fest nu este doar un festival, este un pas concret pentru a pune Gârbova și Cetatea Greavilor pe harta culturală a României. Ne dorim ca prima ediție să fie un reper pentru comunitate, pentru istoria locului și pentru toți cei care cred că trecutul poate deveni motor de dezvoltare pentru prezent”, a declarat Alexandru Radu, președintele Asociației AGORA – Născuți Liberi.
Transylvania Fest va avea loc în perioada 4–6 septembrie 2026, la Cetatea Greavilor din Gârbova. Intrarea este liberă pe întreaga durată a evenimentului.
Știri din zonă
Accident rutier la ieșirea din Șugag spre Popasul Regelui. Intervin pompierii din Sebeș
Detașamentul de pompieri Sebeș intervine, vineri după-amiază, pentru acordarea primului ajutor medical, în urma unui accident rutier produs la ieșirea din localitatea Șugag, spre Popasul Regelui.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba, în eveniment este implicat un singur autoturism, iar nicio persoană nu a rămas încarcerată.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor pentru gestionarea situației.
Din Județacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Mondenacum 12 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | sebesinfo.ro
Din Județacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 9 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 9 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 4 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Mondenacum 12 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | sebesinfo.ro
Din Județacum 8 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
























