Rămâi conectat

Administrație

Dorin Nistror, primar Sebeș: „Impozitele şi taxele locale aferente anului fiscal 2017 au rămas la acelaşi nivel ca în anul trecut”

sebesinfo.ro

Publicat

în

Taxele şi impozitele la nivelul municipiului Sebeş au fost la un nivel minim în 2016, conform Codului Fiscal şi procentelor date de acesta, atât pentru persoanele fizice cât şi pentru persoanele juridice (pentru care cota a fost de 1%). Este important de menţionat că impozitele şi taxele care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie sunt la acelaşi nivel în 2017 cu cele de anul trecut.

Modificări apar în grila de stabilire a impozitelor, în ceea ce priveşte zonarea. Dacă până acum la nivelul municipilui, zonele nu erau reglementate de nişte criterii gen locul unde se află proprietatea, de anul acesta a fost rezolvată şi problema aceasta, astfel încât Zona A este zona centrală a oraşului, mergându-se tot aşa până spre marginile oraşului, incluzând atât terenurile intravilane cât şi cele extravilane, respectându-se prevederile legislaţiei în vigoare. Au rezultat în acest mod situaţii în care impozitul pentru anumite persoane a fost micşorat.

“Exista un procedeu de a trece o stradă în zona A în condiţiile în care ea avea toate utilităţile. Ori lucrul acesta nu cred că trebuie să fie considerat astăzi, în 2017, un lux şi un lucru normal, să ai utilităţi, să locuieşti în condiţii decente, şi faptul că ai utilităţi şi o stradă asfaltată cumva să fie considerat o zonă A. Zona A este acea zonă în care avem cele mai multe instituţii, zona centrală, o zonă de atracţie, o zonă mai mare pentru toţi cei care au contact la instituţiile publice şi bine-nţeles şi zona comercială. A trece o stradă aflată la marginea municipiului Sebeş tot în zona A nu mi se pare corect, şi de aceea am considerat că aşa trebuie să gândim, am întocmit un sistem, l-am şi trecut prin consiliul local, aşa că din 2017 se va aplica”, a declarat Dorin Nistor, primarul municipiului Sebeş.

Taxele şi impozitele la Sebeş vor putea fi încasate începând cu data de 16 ianuarie, în momentul de faţă lucrându-se la problemele de soft, armonizare şi recalculare în funcţie de zone. Până în data de 31 martie cei care plătesc integral şi nu au datorii restanţă vor beneficia şi de o reducere de 9,99 % pentru anul 2017. Pentru cei care au restanţe în acest moment, a fost iniţiat un proiect de hotărâre, care se aplică deja începând cu data de 1 ianuarie, şi care prevede scutirea de penalităţi şi majorări pentru sumele restante, dacă sunt achitate până la data de 31 martie. Toate aceste măsuri vor să vină în întâmpinarea cetăţenilor, pentru clarificarea unor probleme şi ajungerea la un punct zero în ceea ce priveşte datoria acumulată.

“Nu sunt foarte multe persoane cu datorii legate de taxe şi impozite, ci condiţionaţi de amenzile pentru neplata la timp. Legislaţia obligă ca atunci când o persoană fizică plăteşte la primărie, prima dată  să i se ia amenda şi pe urmă impozitul, astfel că omul e de bună credinţă, crede că şi-a plătit impozitul şi de fapt i s-a luat la amendă, calculându-se aşadar şi penalităţi şi majorări. Pentru a rezolva această problemă am venit cu un astfel de proiect de hotărâre” a mai precizat edilul municipiului .

Şi anul trecut Primăria a venit în sprijinul locuitorilor cu o astfel de facilitate, când printr-o hotărâre de Guvern şi persoanele juridice au beneficiat de această hotărâre, anul acesta ea limitându-se la persoanele fizice.

Aşadar, chiar dacă nu ne plac, taxele nu ne iartă. În plus românul are o vorbă înţeleaptă: decât să stai cu grijă, ai sau n-ai,  faci un efort şi dai!




Administrație

Un parc fotovoltaic ar putea fi construit pe fosta platformă industrială „Mobis” din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Municipiul Sebeș a depus un proiect pentru obținerea unei finanțări nerambursabile prin Fondul pentru Modernizare. Investiția propusă vizează construirea unui parc fotovoltaic destinat autoconsumului, cu o putere instalată de 1.000 kW și sisteme de stocare a energiei.

Parcul ar urma să fie amplasat pe un teren achiziționat recent de municipalitate, în perimetrul fostei platforme industriale „Mobis”. Energia produsă ar acoperi o parte din consumul Primăriei Sebeș, al instituțiilor și serviciilor publice subordonate, al iluminatului public și al altor puncte de consum administrate de municipiu.

Potrivit proiectului, producția locală și stocarea energiei ar urma să reducă achizițiile de electricitate din rețea și cheltuielile suportate din bugetul local. Sistemele de stocare ar permite folosirea energiei produse în funcție de necesități și ar contribui la gestionarea consumului în perioadele de vârf.

Valoarea finanțării nerambursabile solicitate este de 1.088.891 de euro. Proiectul vizează, totodată, creșterea eficienței energetice și a autonomiei energetice a municipiului.




Citește mai mult

Administrație

Pădure urbană în zona Parcul Arini, pe malul râului Sebeș. Primăria a scos lucrările la licitație

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș a lansat licitația pentru amenajarea unei păduri urbane în zona Parcului Arini, pe malul râului Sebeș. Valoarea estimată a contractului este de 1.066.990 de lei, iar firmele interesate își pot depune ofertele până la 9 noiembrie 2026.

Proiectul vizează un teren aflat în domeniul public al municipiului, cu o suprafață totală de 17.015 metri pătrați. Lucrările vor fi realizate pe o suprafață de peste 10.260 de metri pătrați, în prezent neamenajată și acoperită în principal de vegetație spontană.

Documentația prevede o intervenție bazată pe conceptul de „naturalizare controlată”. Vegetația valoroasă existentă va fi păstrată și completată cu arbori, plante perene și graminee adaptate zonei. Vor fi plantați 63 de arbori foioși, iar arinii vor reprezenta mai mult de jumătate din totalul arborilor, pentru a păstra specificul zonei.

În viitoarea pădure urbană vor fi amenajate alei pietonale permeabile, o zonă centrală pentru socializare, grădini cu rol ecologic și spații de tranziție între vegetație și infrastructura din apropiere. Proiectul include și amplasarea unor bănci, coșuri de gunoi și panouri informative.

De asemenea, autoritățile intenționează să reamenajeze cursul de apă existent, care este în prezent secat și colmatat, și să elimine parcările aflate în zonă. Terenul nu dispune în prezent de alei, iluminat public, mobilier urban sau semnalizare.

Lucrările ar urma să fie finalizate în termen de cinci luni de la emiterea ordinului de începere. Perioada minimă de garanție este de cinci ani de la recepția lucrărilor. Investiția este inclusă în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Sebeș și se înscrie în obiectivele Programului Regional Centru 2021–2027.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes