Știri din zonă
Cum a scăpat de amendă un bărbat surprins de radar cu 181 de Km/h pe oră, pe Autostrada A1 în zona localității Pianu
Un şofer surprins de radar cu o viteză de 181 de kilometri pe oră, pe Autostrada A1 în zona localităţii Pianu, a obţinut în justiţie anularea procesului-verbal de sancţionare după ce a demonstrat că se grăbea pentru a salva viaţa soţiei sale şi a copilului lor nenăscut. Sancţiunea a fost aplicată în 12 septembrie 2020.
Pentru că a circulat cu mai mult de 50 de kilometri faţă de limita maximă admisă (130 km/h), T. Aurelian a fost amendat cu suma de 1.350 de lei şi i s-a suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
Bărbatul a contestat în justiţie procesul-verbal de sancţionare şi a avut câştig de cauză la prima instanţă sesizată, Judecătoria Alba Iulia. Magistratul a admis motivaţia acestuia potrivit căreia se grăbea foarte tare să ajungă la o clinică din Cluj-Napoca, pentru a salva viaţa soţiei sale şi a copilului lor nenăscut. În motivarea cererii, şoferul a arătat că se deplasa împreună cu soţia sa la Cluj-Napoca, întrucât aceasta a avut probleme urgente cu sarcina, care au dus ulterior la întreruperea sarcinii. A precizat faptul că soţia sa avea hemoragie care îi punea viaţa in pericol, motiv pentru care a încercat să ajungă cât mai repede la clinică, unde îi aştepta medicul ginecolog cu care vorbise înainte.
• Stare de necesitate
Șoferul a spus că a încercat ”să explice agentului constatator cauza pentru care a accelerat şi l-a invitat să vadă care este starea de sănătate a soţiei sale, iar după discuţie acesta a plecat la maşina politiei şi s-a întors cu procesul-verbal contestat”. Structura de poliţie a Biroului Autostrăzi a solicitat respingerea acţiunii promovate ca neîntemeiată, menţinerea procesul-verbal de contravenţie contestat şi constatarea că acesta este legal şi temeinic.
Judecătoria Alba Iulia a constatat că T. Aurelian nu a contestat săvârşirea faptei contravenţionale reţinute în sarcina sa, ci a invocat o cauză exoneratoare de răspundere contravenţională. ”Din înscrisurile depuse în probaţiune de către petent şi din declaraţia soţiei petentului, instanţa va reţine existenţa unei stări de necesitate, în condiţiile în care a comis fapta contravenţională pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel viaţa sau sănătatea soţiei sale şi a copilului lor nenăscut. Este în stare de necesitate acela care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes obştesc”, astfel a motivat judecătorul decizia din 22 februarie 2021. Magistratul a completat că ”au efectul de a înlătura caracterul contravenţional al unei fapte cauzele care, potrivit legii, constau în anumite stări de fapt, situaţii, cazuri, împrejurări sau condiţii a căror existenţă, în timpul comiterii faptei, fac ca realizarea eficientă a vreuneia din trăsăturile esenţiale să devină imposibilă”.
• Poliţistul „putea aprecia că nu se impune sancţionarea petentului”
”Aceste cauze apar ca o deviere de la ceea ce este firesc, ca ceva excepţional, ca o realitate întâmplătoare de natură să modifice aprecierea legii asupra caracterului ilicit al unei fapte. Aceasta explică motivele pentru care legea admite că în prezenta unor astfel de cauze caracterul contravenţional al faptei să fie înlăturat. Or, reiese fără putinţă de tăgadă că petentul a depăşit viteza legală din dorinţa de a ajunge cât mai repede la Cluj-Napoca pentru a salva viaţa soţiei sale şi a copilului lor nenăscut, sens în care, existând această cauză, caracterul contravenţional al faptei reţinute în sarcina petentului este înlăturat”, a mai susţinut instanţa.
Judecătorul a apeciat că organele care aplică legea contravenţională au obligaţia de analiza ”in concreto”, la momentul constatării încălcării normelor legale dacă nu cumva există o cauză care să justifice comportamentul contravenientului. ”Astfel, în cauza de faţă, având în vedere că soţia petentului sângera şi că acesta se grăbea să ajungă de îndată la Cluj-Napoca pentru a încerca să evite o eventuală întrerupere de sarcină, ceea ce s-a şi întâmplat din nefericire, organul care a constatat depăşirea limitei legale trebuia şi putea să aprecieze că nu se impune sancţionarea petentului”, a concluzionat magistratul din Alba Iulia.

Știri din zonă
Tânăr de 22 de ani din Sibiu, reținut după ce a provocat un accident rutier în Doștat. Conducea băut, fără permis și cu o mașină neînmatriculată
Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din localitatea Apoldu de Jos, județul Sibiu, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș, fiind cercetat pentru trei infracțiuni rutiere: conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Incidentul s-a produs în noaptea de 4 noiembrie 2026, în jurul orei 01:06, pe DJ 141D, pe raza localității Doștat. Polițiștii din Sebeș au fost sesizați prin intermediul numărului unic de urgență 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că tânărul, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care era parcat regulamentar. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
A fost depistat cu o alcoolemie de 0,53 mg/l în aerul expirat
În urma testării cu aparatul alcooltest, polițiștii au constatat că tânărul avea o concentrație de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Verificările efectuate de polițiști au mai arătat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul pe care îl conducea nu era înmatriculat în circulație.
La data de 4 noiembrie 2026, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Știri din zonă
13-15 noiembrie 2026: Cupa Ardealului, ediția a III-a, la Vințu de Jos. Peste 650 de animale de rasă vor putea fi admirate în cadrul expoziției
Expoziția de iepuri, păsări de curte, porumbei și păsări exotice „Cupa Ardealului” va avea loc în perioada 13-15 noiembrie 2026, la Vințu de Jos. Evenimentul ajunge în acest an la cea de-a III-a ediție și va reuni crescători din România și din străinătate, printre participanți numărându-se și campioni europeni și naționali.

Vizitatorii vor avea ocazia să admire sute de exemplare de animale de rasă, înscrise în competiție. Potrivit organizatorilor, interesul pentru ediția din acest an este unul deosebit, în special în ceea ce privește participarea crescătorilor de iepuri.
Peste 500 de iepuri înscriși în competiție
La ediția din acest an sunt înscriși 503 iepuri de rasă, alături de 80 de găini, 64 de porumbei și 16 rațe.
Un element important al evenimentului îl reprezintă arbitrajul internațional. Evaluarea iepurilor va fi realizată de o brigadă de arbitri din Germania, cu experiență în cadrul unor expoziții de profil importante din Germania și din alte țări europene.
Organizatorii au anunțat, de asemenea, participarea crescătorilor din România, precum și prezența unor invitați din străinătate, inclusiv din Bulgaria.
„Cupa Ardealului – ediția a III-a” este dedicată pasionaților de creșterea, selecția și promovarea animalelor de rasă, oferind crescătorilor ocazia de a-și prezenta exemplarele și de a împărtăși experiențe cu alți iubitori ai acestui domeniu.
Programul expoziției
Evenimentul se va desfășura după următorul program:
- Vineri, 13 noiembrie 2026: arbitrajul exemplarelor înscrise în expoziție;
- Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, între orele 08:00 și 19:00: expoziția va fi deschisă publicului;
- Sâmbătă seara: Seara Crescătorilor;
- Duminică, 15 noiembrie 2026, între orele 08:00 și 15:00: expoziția va putea fi vizitată de către public.
Organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe la eveniment, alături de familie și prieteni, pentru a descoperi diversitatea și frumusețea animalelor de rasă.
Cea de-a III-a ediție a Cupei Ardealului se anunță a fi o întâlnire importantă pentru comunitatea crescătorilor de animale, dar și o oportunitate pentru publicul larg de a cunoaște mai îndeaproape pasiunea și munca din spatele creșterii și selecției exemplarelor de rasă.
Din Județacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 11 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Din Județacum 11 luniMESAJE de Crăciun 2025: Felicitări și urări pentru familie sau prieteni de sărbătorile de iarnă | sebesinfo.ro





















