Rămâi conectat

Știri din zonă

Copil de 11 luni accidentat la Sebeșel de un autoturism condus de un minor de 17 ani fără permis

sebesinfo.ro

Publicat

în

ambulanta_smurd_sebesÎn cursul serii trecute, Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată de către un cetăţean din comuna Săsciori cu privire la faptul că în localitatea Sebeşel a avut loc un accident rutier.

Potrivit IPJ Alba, “din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezultat că U.F., de 19 ani, din comuna Săsciori, i-a încredinţat autoturismul vărului său, în vârstă de 17 ani, pentru a-l conduce pe drumurile publice.

Minorul a efectuat o manevră de mers înapoi, împrejurare în care l-a acroşat pe un copil în vârstă de 11 luni, care se afla pe podul unei locuinţe învecinate, împreună cu familia, într-un premergător.

În urma accidentului, minorul a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la spitalul din Sebeş de unde a fost transferat la spitalul din Alba Iulia, pentru investigaţii şi îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis, iar faţă de U.F. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de „încredințarea unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane despre care ştie ca nu deţine permis de conducere”.

FOTO: ARHIVĂ




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri din zonă

Autoturism distrus în totalitate de un incendiu pe DN 7, la Vințu de Jos

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un autoturism a fost cuprins de flăcări, ]n cursul nop’ii trecute, pe DN 7, în zona localității Vințu de Jos. La locul intervenției s-a deplasat Detașamentul de Pompieri Sebeș, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului, însă autoturismul a ars în totalitate. Cauza izbucnirii focului urmează să fie stabilită.




Citește mai mult

Știri din zonă

Modernizarea străzilor din satul Laz, comuna Săsciori, intră în etapa de implementare. Investiția depășește 6,7 milioane de lei

sebesinfo.ro

Publicat

în

Direcția Județeană de Mediu Alba a emis decizia etapei de încadrare fără evaluarea impactului asupra mediului pentru proiectul „Modernizare străzi în sat Laz, comuna Săsciori, județul Alba”. Investiția prevede modernizarea a aproape 2,5 kilometri de străzi și amenajarea a peste 1,1 kilometri de trotuare de-a lungul DN67C – Transalpina.

Proiectul este propus de Primăria Comunei Săsciori și urmează să fie realizat în satul Laz, atât în intravilan, cât și în extravilan. Lungimea totală a infrastructurii vizate este de 3.653 de metri, dintre care 2.484 de metri reprezintă străzi din intravilan, iar 1.169 de metri sunt trotuare propuse de-a lungul Transalpinei.

Ce străzi vor fi modernizate în satul Laz

Lucrările vor păstra, în principal, traseele existente ale străzilor. Acestea vor fi refăcute pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație și creșterea siguranței rutiere.

Modernizarea este prevăzută pe următoarele străzi:

• Strada De Sus – 423 de metri;
• Strada Cimitirului – 77 de metri;
• Strada Bisericii – 101 metri;
• Strada Pe Vale – 236 de metri;
• Străzile Morii T1, T2 și T3 – 198 de metri cumulat;
• Strada Râului – 90 de metri;
• Strada Zăvoi – 239 de metri;
• Strada Peste Râu – 251 de metri;
• Strada Râmeț – 117 metri;
• Strada Sub Șes – 440 de metri;
• Strada La Ruj – 312 metri.

La acestea se adaugă amenajarea trotuarelor de-a lungul DN67C, pe ambele părți ale drumului național.

Trotuare pe ambele părți ale Transalpinei

Documentația tehnică identifică lipsa trotuarelor de-a lungul DN67C drept una dintre principalele probleme ale zonei. În prezent, pietonii sunt nevoiți să circule în apropierea traficului rutier, ceea ce afectează siguranța acestora.

Prin proiect sunt prevăzute trotuare cu lățimi cuprinse între 0,50 și 2,50 metri, în funcție de configurația terenului și de spațiul disponibil între drumul național și proprietățile existente.

În sectoarele în care nu va fi posibilă realizarea profilului rutier propus, vor fi amenajate alei pietonale.

Străzi degradate și probleme cu evacuarea apelor pluviale

Investiția este justificată prin starea necorespunzătoare a infrastructurii existente. Unele străzi sunt neamenajate sau pietruite superficial, iar pe anumite sectoare carosabilul este format din pământ compactat.

Lipsa unor fundații rutiere corespunzătoare a dus la apariția tasărilor, denivelărilor și gropilor. În zonele în care există suprafețe betonate au fost constatate fisuri și alte degradări.

O problemă importantă este și evacuarea apelor pluviale. În anumite zone, sistemele de colectare lipsesc sau sunt subdimensionate, ceea ce poate favoriza acumularea apei și degradarea carosabilului.

Rigole, guri de scurgere și conducte pentru apele pluviale

Proiectul include mai mult decât refacerea carosabilului. Lucrările vor cuprinde terasamente, compactări, realizarea straturilor de fundație și așternerea îmbrăcăminții asfaltice.

Trotuarele de pe DN67C vor fi realizate din pavele prefabricate, montate pe straturi de nisip, piatră spartă și balast.

Pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale de pe trotuarele de-a lungul Transalpinei sunt prevăzute:

• rigole;
• guri de scurgere;
• cămine de vizitare;
• conducte cu diametrul de 300 de milimetri.

Apa colectată va fi evacuată prin podețele existente către râul Sebeș. Soluții pentru colectarea apelor pluviale sunt prevăzute și pe mai multe dintre străzile care vor fi modernizate.

Accese la proprietăți și lucrări de semnalizare rutieră

Investiția include amenajarea acceselor către proprietăți și racordarea străzilor laterale. De asemenea, sunt prevăzute realizarea unor podețe, montarea indicatoarelor și executarea marcajelor rutiere.

Potrivit documentației, lucrările urmăresc îmbunătățirea condițiilor de circulație și sporirea siguranței atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni.

Investiție de peste 6,7 milioane de lei

Valoarea totală estimată a proiectului este de 6.728.885,25 lei, inclusiv TVA.

Durata de execuție a lucrărilor este estimată la 12 luni. Intervențiile vor putea începe după obținerea tuturor avizelor și aprobărilor necesare, precum și a autorizației de construire.

Lucrările vor include terasamente, compactări, așternerea straturilor de balast și piatră spartă, asfaltarea străzilor, amenajarea trotuarelor, instalarea sistemelor de colectare a apelor pluviale, realizarea podețelor și montarea elementelor de semnalizare rutieră.

Mixturile asfaltice și betonul nu vor fi preparate pe amplasament, ci vor fi aduse de la stații specializate.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes