Rămâi conectat

Actualitate

Control al IPJ Alba la o societate comercială din Sebeș specializată în dezmembrarea autovehiculelor

sebesinfo.ro

Publicat

în

Luni, 17 iunie 2024, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au efectuat un control la o societate comercială din Municipiul Sebeș, specializată în dezmembrarea de autovehicule.

Polițiștii au constatat că reprezentanții societății comerciale ar fi depozitatat mai multe vehicule scoase din uz, netratate, atât pe platforma societății, cât și pe sol, existând scurgeri de produse petroliere.

Au fost identificate 13.200 de kilograme deșeuri nepericuloase și 1.833 de litri de deșeuri periculoase (ulei de motor, lichid de frână, antigel), care erau depozitate în condiții improprii. Totodată, polițiștii au constatat că societate nu deține o instalație omologată pentru recuperarea freonului din sistemul de climatizare al autovehiculelor scoase din uz.

Întreaga cantitate de deșeuri a fost indisponibilizată.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de ,,poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deșeuri ori substanțe periculoase”, faptă prevăzută şi pedepsită de art.98 alin.(2) lit.a) din Ordonanța de Urgență nr.195/2005 – privind protecția mediului, „neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri” faptă prev. și ped. de art. 98, alin. 5, lit. b, OUG nr. 195/2005 și ,,neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare și eliminare a deșeurilor periculoase” faptă prev. și ped. de art. 66, alin. 1 lit. b, din OUG nr. 92/2021  privind regimul deșeurilor.




Actualitate

Tânăr de 22 de ani, prins beat la volan în Sebeș. Avea 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Săsciori, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului, pe o stradă din municipiul Sebeș.

Incidentul a avut loc în noaptea de 29 spre 30 august 2026, când polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier Alba au oprit pentru control autoturismul condus de tânăr pe strada Călărași.

În urma testării cu aparatul alcooltest, acesta a indicat valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.




Citește mai mult

Actualitate

Cuplurile din Sebeș care au împlinit 50 de ani de căsătorie în anul 2026, premiate în cadrul evenimentului „Armonii în Sebeș”

sebesinfo.ro

Publicat

în

Cuplurile din Sebeș care au aniversat 50 de ani de căsătorie au fost premiate joi, 27 august 2026, în cadrul evenimentului „Armonii în Sebeș”. Festivitatea a avut loc în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș, într-un moment dedicat seniorilor orașului.

Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a publicat fotografii de la festivitate și le-a transmis un mesaj celor care au ajuns la cinci decenii de căsnicie.

„Seniorii Sebeșului în Armoniile Orașului. Festivitatea de premiere a cuplurilor care au aniversat 50 de ani de căsătorie. Evenimentul a avut loc în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș, joi, 27 august 2026. Gânduri calde tuturor seniorilor noștri!”, a transmis edilul din Sebeș.

600 de lei pentru fiecare cuplu

Premierea cuplurilor semicentenare a fost aprobată de Consiliul Local Sebeș în ședința extraordinară din 17 august 2026.

Potrivit hotărârii, administrația locală a alocat suma de 41.400 de lei pentru premierea cuplurilor care au împlinit sau împlinesc 50 de ani de la căsătorie în anul 2026. Fiecare familie eligibilă primește un premiu în valoare de 600 de lei.

De asemenea, în cadrul aceleiași hotărâri a fost prevăzută o sumă de 21.740 de lei pentru premierea cuplurilor care au împlinit sau împlinesc 50 de ani de căsătorie în anul 2026, conform listei aprobate de administrația locală.

Prin această inițiativă, municipalitatea din Sebeș continuă tradiția de a-i celebra pe seniorii care au construit, de-a lungul a cinci decenii, familii și comunități.

Festivitatea din grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” a făcut parte din programul „Armonii în Sebeș”, eveniment care a adus în prim-plan și această generație de seniori ai municipiului.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes