Rămâi conectat

Actualitate

Căței din 100 de rase vor concura pentru titlul de „Supreme Best In Show”, din cadrul Expoziției Chinologice Internaționale „Royal Crown Trophy”, de la Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

În acest sfârșit de săptămână, Parcul „Arini” din Sebeș este gazda unui eveniment inedit, potrivit pentru întreaga familie: Expoziția Chinologică Internațională „Royal Crown Trophy”.

Căței din 100 de rase standardizate de Federația Chinologică Internațională se vor întrece, la Sebeș, pentru câștigarea celui mai râvnit titlu, acela de Supreme Best In Show al expoziției Royal Crown Trophy.

Acest eveniment internațional de frumusețe canină are o lungă tradiție în județul Alba și reunește peste 250 de proprietari din 13 țări europene. Arbitrii internaționali vor analiza și evalua fiecare cățel pe baza standardelor și caracterului și vor avea dificila misiune de a selecta câte un singur exemplar din fiecare rasă, din care va fi ales apoi cel mai bun exemplar al grupei.

La final, doar unul poate câștiga, iar acela va fi cel mai frumos cățel al expoziției. Vor fi prezenți căței de la vârste fragede de 3-6 luni – în clasa baby, până la campioni internaționali sau de peste 10 ani – în clasa veteran.

Competiția este înscrisă în calendarul internațional al competițiilor canine și se desfășoară după regulamentul Asociației Chinologice Române și Federației Chinologice Internaționale.

La evenimentul de la Sebeș și-au anunțat participarea proprietari ai unor exemplare canine provenind din 13 țări: România, Austria, Cehia, Danemarca, Estonia, Germania, Marea Britanie, Polonia, Portugalia, Serbia, Slovacia, Ucraina, Ungaria.

Publicului i-au fost rezervate, de asemenea, câteva concerte surpriză, iar copiii sunt așteptați să se bucure de un mic parc de distracții.

Important: Evenimentul se va derula cu respectarea legislației în vigoare privitoare la pandemia de Covid-19.

Locație: Parcul „Arini”

PROGRAM:

• Sâmbătă, 25 septembrie 2021

Orele 10.00 – 13.00 Arbitraje la ringuri expoziție națională C.A.C.

Orele 14.00 – 17.00 Arbitraje la ringuri expoziție internațională C.A.C.I.B.

Ora 17.30 Best in Show

Ora 18.00, CONCERTE: ANALIA SELIS & MARIANO CASTRO, ALEXANDRA & GREENLINE BAND, ȘCOALA DE MUZICĂ „Do Re Mi”

• Duminică, 26 septembrie 2021

Orele 10.00 – 13.00 Arbitraje la ringuri expoziție internațională C.A.C.I.B.

Ora 13.30 Best in Show și Supreme Best in Show (cel mai frumos câine al expoziției)

Ora 14.00 CONCERTE: Dublu Click, Nexxt Band, Red Ravine Band


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Tânăr de 26 de ani cercetat de polițiștii din Sebeș, după ce a fost depistat pe strada Mihail Kogălniceanu la volanul unui autoturism neînmatriculat

sebesinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 17 mai 2026, în jurul orei 17.15, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier Alba au oprit, pentru control, pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Sebeș, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din comuna Șpring, județul Alba.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit că autorizația provizorie de circulație a autoturismului este expirată.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neîmatriculat.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Coliziune între două autoturisme, pe strada Tudor Vladimirescu din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un accident rutier a avut loc duminică după-amiază, pe strada Tudor Vladimirescu din Sebeș. Două autoturisme au intrat în coliziune oar pompierii militari au intervenit pentru pentru asigurarea masurilor specifice la un accident rutier.

„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs  în Municipuul Sebeș, str. Tudor Vladimirescu. Este vorba despre un accident rutier produs între 2 autoturisme, fără persoane încarcerate. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 x ambulanță SAJ”, a transmis ISU Alba.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Tribunalului Alba a dispus începerea judecății procesului în care medicul Adrian Ienea, din Sebeș, este trimis în judecată pentru luare de mită

sebesinfo.ro

Publicat

în

Tribunalul Alba a dispus, vineri, 15 mai 2026, începerea judecății în dosarul medicului Adrian Ienea, din Sebeș, acuzat că ar fi primit în mod repetat bani de la pacienți pentru emiterea sau prelungirea deciziilor medicale privind capacitatea de muncă și pensiile de invaliditate.

Medicul este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, fiind acuzat de 9 acte materiale desfășurate într-un interval de aproximativ o săptămână.

• Acuzațiile procurorilor

Potrivit rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, medicul ar fi solicitat și primit sume importante de bani de la pacienți sau aparținători ai acestora în schimbul emiterii unor decizii medicale favorabile privind capacitatea de muncă.

Anchetatorii susțin că, în perioada 26 ianuarie-2 februarie 2026, inculpatul ar fi primit diferite sume de bani în euro, lire sterline și lei, direct în biroul său din sediul instituției medicale.

Printre situațiile descrise în rechizitoriu se află: 100 de euro primiți pentru emiterea unei decizii medicale; 500 de euro solicitați și primiți de la o pacientă reprogramată pentru revizuirea dosarului; 700 de euro primiți de la un pacient pentru expertizarea medicală; 200 de lire sterline remise de aparținătorul unui pacient; două tranșe de câte 500 de euro primite succesiv pentru emiterea unei decizii medicale; 2.600 de lei primiți pentru o expertizare medicală care nu a mai fost finalizată din cauza arestării inculpatului.

• Anchetă pornită de la un denunț

Dosarul a fost deschis după ce, în decembrie 2025, un martor denunțător a sesizat organele de anchetă că medicul ar continua să solicite bani pacienților, deși anterior fusese cercetat într-un alt dosar penal pentru fapte similare.

Martorul a declarat că aflase despre cazuri în care persoane vulnerabile, inclusiv un pacient cu picior amputat și o femeie care avea nevoie de prelungirea pensiei de invaliditate, ar fi fost obligate să ofere bani pentru a-și rezolva documentele medicale.

Conform declarațiilor din dosar, medicul ar fi pretins chiar „toți banii din portofel” unei paciente, obținând astfel suma de 1.500 de lei.

• Supraveghere tehnică și camere ascunse în cabinet

Pe baza denunțului și a datelor dintr-un dosar anterior, procurorii au solicitat Tribunalului Alba autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică.

Judecătorul de drepturi și libertăți a aprobat interceptarea comunicațiilor telefonice, localizarea telefonului mobil al suspectului și supravegherea audio-video atât a medicului, cât și a biroului său.

Anchetatorii au instalat un sistem de înregistrare audio-video în cabinetul medicului, iar potrivit rechizitoriului, imaginile și dialogurile surprinse ar fi documentat cele nouă episoade de primire a mitei.

În schimb, interceptările telefonice nu ar fi oferit probe relevante pentru anchetă.

• Medicul a recunoscut faptele

În cursul urmăririi penale, inculpatul a refuzat inițial să dea declarații, prevalându-se de dreptul la tăcere. Ulterior, în martie 2026, acesta a recunoscut acuzațiile formulate de procurori.

Medicul a susținut însă că are dificultăți în a-și aminti detaliile faptelor din cauza tratamentului medicamentos urmat pentru depresie. O expertiză medico-legală psihiatrică efectuată în cauză a concluzionat că inculpatul avea discernământ la momentul comiterii faptelor și poate răspunde penal.

Raportul medico-legal a arătat că acesta suferă de sindrom depresiv, însă nu se impune internarea medicală sau aplicarea unor măsuri de siguranță.

În camera preliminară, inculpatul nu a formulat cereri sau excepții privind legalitatea probelor ori a urmăririi penale.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că rechizitoriul respectă toate condițiile prevăzute de lege și că probele au fost administrate legal.

Prin urmare, instanța a dispus începerea judecății propriu-zise în dosarul de corupție.

Decizia Tribunalului Alba poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes