Politică
Candidatul comun al Partidului Verde și al Partidului Sebeșul Verde, Nicolaie Matei, împreună cu echipa de consilieri și-au depus candidaturile la Primăria Sebeș
Conducerea comună a Partidului Verde și a Partidului Sebeșul Verde, anunță oficial candidatura lui Nicolaie Matei pentru Primăria Sebeș pe listele Partidului Verde, membru al Verzilor Europeni. Acesta și-a depus astăzi dosarul la Biroul Electoral.
”Am ales să îl sprijinim pe domnul Nicolaie Matei din mai multe considerente, dar ce este cel mai important este că domnia sa a demonstrat de-a lungul timpului deschiderea pentru valorile tradiţionale autohtone şi promovarea persoanelor tinere cu viziuni ecologiste în politică. Că este Nichi Ardeal, Unchiul Nicky sau pur și simplu Nicky, considerăm că este cea mai bună alegere pentru marea familie a Verzilor Europeni”, a menționat Leonhardt Cristian, președinte Partidul Verde Alba.
”Din punctul nostru de vedere Nicolaie Matei este singurul om care a susținut necondiționat interesele noastre, ale tinerilor. A acordat sute de premii, a organizat concursuri , a fost întodeauna un punct de sprijin pentru toți tinerii din Sebeș. Partidul Sebeșul Verde susține cu toate forțele candidatura domnului Nicolaie Matei pentru Primăria Sebeș”, spune Sergiu Apostu, vicepreședinte Partidul Sebeșul Verde.

Politică
PSD Sebeș are o nouă echipă conducere: Radu Cristian a fost ales președinte al organizației
Sebeșul ocupă un loc aparte în istoria PSD Alba, fiind municipiul în care administrația social-democrată a creat condițiile pentru unele dintre cele mai importante investiții economice din România.

Am participat la Conferința de Alegeri a Organizației Municipale PSD Sebeș, un moment important în care a fost aleasă noua echipă de conducere, în frunte cu Radu Cristian, un profesionist cu experiență managerială la nivel național, care are capacitatea de a construi o organizație puternică, serioasă și conectată la nevoile comunității.
Sebeșul ocupă un loc aparte în istoria administrației social-democrate din Alba. Aici, prin viziune și decizii curajoase, au fost create condițiile care au pus municipiul pe harta economică a României, prin atragerea unor investiții majore, inclusiv a celor realizate de grupul Mercedes cat și cele realizate de companii românești sau străine importante. Este o dovadă că dezvoltarea apare atunci când există leadership, competență și preocupare reală pentru viitorul comunității.
Noua echipă are misiunea de a câștiga încrederea sebeșenilor prin profesionalism, seriozitate, dialog permanent cu cetățenii și prezență activă în viața comunității. Oamenii așteaptă implicare, soluții și proiecte care să răspundă nevoilor reale ale orașului, iar PSD Sebeș trebuie să fie o echipă unită, credibilă și pregătită să construiască pentru viitor.
Îi mulțumesc colegului nostru, consilierul județean Vasile Spătariu, pentru activitatea desfășurată la conducerea organizației. Într-o perioadă deloc ușoară, a reușit să așeze lucrurile în interiorul echipei, să readucă încrederea între membri și să creeze baza pe care noua conducere poate construi mai departe.
Felicitări tuturor celor aleși și mult succes în această nouă etapă! Sunt convins că, prin muncă, seriozitate și apropiere de oameni, noua echipă va consolida organizația și va câștiga încrederea tot mai multor sebeșeni. Împreună, putem reda Sebeșul sebeșenilor, tuturor celor pentru care acest oraș este acasă și care își doresc să vadă comunitatea dezvoltându-se prin implicarea și energia oamenilor săi.
Corneliu Mureșan,
Președinte PSD Alba
Politică
Seniorii social-democrați din Alba și-au ales noua conducere, la Sebeș. Emil Itu este noul președinte
Peste 200 de delegați, reprezentând pensionarii PSD ai Județului Alba au luat parte sâmbătă, 23 mai 2026, la Conferința Organizatiei Seniorilor Social Democrați (OSSD) eveniment desfășurat la Motelul ,,Dacia” din Sebeș.

Invitată la eveniment a fost conducerea organizației PSD Alba: președinte Corneliu Mureșan, secretarul executiv Mircea Trifan, deputatul Voicu Vușcan, Adina Toma – Viceprimar de Alba Iulia, Iulia Fabian- președinta organizației Județene a Femeilor Alba. Presedinte al OSSD a fost ales Emil Ioan Itu- 2 prim vicepreședinți: Nicolae Contan și Ioan Neagu,secretar executiv Ovidiu Suciu -10 vicepreședinți, câte 2 pe fiecare colegiu, alti membri în Biroul Executiv județean.

„De azi, Organizația Seniorilor Sociali Democrati Alba este mai puternică.
Am participat cu drag la un moment important, alături de oameni dedicați, experiență valoroasă și energie pentru viitor. Seniorii organizației rămân exemplul de implicare, echilibru și continuitate.
Multă putere, inspirație și rezultate frumoase în noul mandat.
Aveți toată susținerea pentru proiecte care unesc oamenii și dau valoare comunității.
Împreună construim mai mult decât o organizație — construim respect, colaborare și viitor”, a transmis președintele Corneliu Mureșan, președintele organizației PSD Alba.
Constantin PREDESCU
Din Județacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | sebesinfo.ro
Din Județacum 3 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 8 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 8 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniMesaje de SFANTUL Ilie 2025. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 3 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Mondenacum 11 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | sebesinfo.ro
























