Știri din zonă
Campania „Faptele credinței” a adus zâmbetul pe chipurile beneficiarilor Locuinței Maxim Protejate „Sfânta Elena” din Pianu de Jos
Faptele bune sunt mijloacele prin care creștinul, indiferent de vârsta sa, se străduiește să urce spre Dumnezeu. Sau, mai bine spus, ne mântuim prin credință, urcând spre Dumnezeu pe scara faptelor bune.

Pe aceeași scară au pășit și în acest an, cu dragoste și dăruire, spre Locuința Maxim Protejată „Sfânta Elena” din localitatea Pianu de Jos, următoarele parohii: Săliștea – pr. Ilie Liviu; Tărtăria – pr. Andrei Frăsinel; Vinerea I – pr. Andrei Dănilă; Purcăreți – pr. Alin Ana-Scrob; Vințu de Jos II – pr. Dionisie Negrea; Pianu de Sus II – pr. Gheorghe Deac; Sibișeni – pr. Mircea Petruța; Deal – pr. Vasile Cornea; Cărpiniș – pr. Adrian Grosu; Săsciori – pr. Nicolae Dreghiciu
De asemenea, s-au alăturat demersului și patru unități de învățământ: Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia, Școala Gimnazială Pianu de Jos, Școala Gimnazială Câlnic și Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, entități care sprijină de mulți ani această lucrare filantropică, contribuind la asigurarea zilnică a hranei beneficiarilor din cadrul așezământului. Răspunsul la apelul campaniei „Faptele credinței” a însumat nu mai puțin de 600 kg de legume și fructe, precum și numeroase alimente neperisabile și conservate, produse de curățenie și igienă personală, în valoare totală de aproape 25.000 de lei, aducând multă bucurie beneficiarilor.
Locuința Maxim Protejată pentru persoane adulte cu dizabilități nr. 5 „Sfânta Elena” din Pianu de Jos este administrată de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Scopul acestui așezământ este acela de a facilita accesul persoanelor adulte cu dizabilități la servicii sociale de îngrijire și cazare, asistență și suport pentru asigurarea nevoilor de bază, servicii de îngrijire personală și socio-medicală, precum și mediere socială, pentru beneficiarii care necesită cazare permanentă. Activitatea se desfășoară fără nicio formă de discriminare, în funcție de sex, vârstă, religie, apartenență etnică sau naționalitate, fiind respectate principiile egalității de șanse și ale tratamentului echitabil. Centrul nostru a fost înființat la data de 1 iulie 2020, iar în momentul de față are zece beneficiari.
Pr. Alin Matei
Coordonator – Locuința Maxim Protejată „Sfânta Elena” din Pianu de Jos

Știri din zonă
Fetiță de 11 ani, acroșată de o mașină pe DJ 705B, în localitatea Vințu de Jos
Duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Vințu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o minoră, în vârstă de 11 ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 705B, pe raza localității Vințu de Jos, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Blandiana.
În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Știri din zonă
Sărbătoarea tradițiilor la Pianu: Festivalul „Armonii și Gusturi” a celebrat produsele agroalimentare românești
Comuna Pianu a găzduit, în weekend-ul 10-11 octombrie 2026, a cincea ediție a Festivalului „Armonii și Gusturi”, un eveniment dedicat promovării valorilor rurale și a Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești. Gazda, Căminul Cultural din Pianu de Jos, a devenit un punct de întâlnire între producători locali și comunitatea pasionată de tradiții.

Programul a fost diversificat, punând un accent special pe istoria agriculturii locale prin tema „100 de ani de Asimina în România”, desfășurată printr-o serie de prezentări și degustări. Vizitatorii au putut explora un târg de produse tradiționale și o expoziție cu vânzare, unde produsele agroalimentare românești au fost în centrul atenției.

Atractivitățile pentru cei mici au inclus spectacolul „Laboratorul veseliei”, prezentat de Teatrul de păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, precum și „Bostaniada”, o expoziție creativă de felinare din dovleci.

Partea artistică a fost marcată de un spectacol folcloric amplu, coordonat de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea lui Alexandru Pal, alături de soliști locali și grupuri de copii din școlile comunei Pianu și din Sebeș. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de diverse reprezentații de dans popular și modern.

Evenimentul s-a încheiat cu o programare muzicală variată, ce a inclus trupa „Dublu Click” cu hituri italiene, muzică folk interpretată de Liviu Trifu, iar seara a fost culminată cu spectacole de muzică populară oferite de Ovidiu și Ioana Țăran, urmate de o petrecere cu muzică etno și discoteccă.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…






















