Rămâi conectat

Știri din zonă

Biciclist neatent din Gârbova surprins și accidentat de un autoturism, pe DJ 106F

sebesinfo.ro

Publicat

în

Ieri, 5 septembrie 2017, în jurul orelor 09.50, Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată cu privire la faptul că, pe DJ 106 F, pe raza localităţii Gârbova, a avut loc un accident rutier.

Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului, a rezultat că şoferul unui autoturism l-a surprins şi accidentat pe un biciclist, în vârstă de 70 de ani, din comuna Gârbova, care se deplasa în acelaşi sens şi care a efectuat o manevră de schimbare a direcţie de mers, spre stânga, fără să se asigure.

În urma accidentului, biciclistul a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la spitalul din Sebeş, pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate.

Pentru a nu fi implicaţi în accidente, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba reaminteşte bicicliştilor câteva dintre regulile ce trebuie să le respecte atunci când circulă pe drumurile publice şi le adresează câteva recomandări:

Pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să aveți vârsta minimă de 14 ani, să cunoașteți regulile de circulaţie și să fiţi echipaţi corespunzător;

  • Pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător (dispozitiv de frânare eficace, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare albă sau galbenă în faţă, lumină de culoare roşie în spate şi cel puţin un element reflectorizant);
  • Când circulaţi pe bicicletă, nu traversaţi carosabilul pe trecerile pentru pietoni!
  • Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceţi viteza, asiguraţi-vă temeinic şi acordaţi prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic!
  • Înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga, asiguraţi-vă temeinic!
  • La schimbarea direcţiei de mers, chiar dacă aveţi prioritate de trecere, asiguraţi-vă că ceilalţi participanţi la trafic v-au înţeles intenţia!
  • Circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasați în grup, numai în coloană, câte unul;
  • Nu circula cu bicicleta sub influența băuturilor alcoolice!
  • Purtaţi cască de protecţie! Vă poate salva viața!
  • Nu transportaţi pe bicicletă altă persoană!



Știri din zonă

Fetiță de 11 ani, acroșată de o mașină pe DJ 705B, în localitatea Vințu de Jos

sebesinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Vințu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o minoră, în vârstă de 11 ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 705B, pe raza localității Vințu de Jos, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Blandiana.

În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Citește mai mult

Știri din zonă

Sărbătoarea tradițiilor la Pianu: Festivalul „Armonii și Gusturi” a celebrat produsele agroalimentare românești

sebesinfo.ro

Publicat

în

Comuna Pianu a găzduit, în weekend-ul 10-11 octombrie 2026, a cincea ediție a Festivalului „Armonii și Gusturi”, un eveniment dedicat promovării valorilor rurale și a Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești. Gazda, Căminul Cultural din Pianu de Jos, a devenit un punct de întâlnire între producători locali și comunitatea pasionată de tradiții.

Programul a fost diversificat, punând un accent special pe istoria agriculturii locale prin tema „100 de ani de Asimina în România”, desfășurată printr-o serie de prezentări și degustări. Vizitatorii au putut explora un târg de produse tradiționale și o expoziție cu vânzare, unde produsele agroalimentare românești au fost în centrul atenției.

Atractivitățile pentru cei mici au inclus spectacolul „Laboratorul veseliei”, prezentat de Teatrul de păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, precum și „Bostaniada”, o expoziție creativă de felinare din dovleci.

Partea artistică a fost marcată de un spectacol folcloric amplu, coordonat de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea lui Alexandru Pal, alături de soliști locali și grupuri de copii din școlile comunei Pianu și din Sebeș. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de diverse reprezentații de dans popular și modern.

Evenimentul s-a încheiat cu o programare muzicală variată, ce a inclus trupa „Dublu Click” cu hituri italiene, muzică folk interpretată de Liviu Trifu, iar seara a fost culminată cu spectacole de muzică populară oferite de Ovidiu și Ioana Țăran, urmate de o petrecere cu muzică etno și discoteccă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes