Rămâi conectat

Actualitate

Bărbatul din Sebeș, care a încercat să-și omoare soția și fiica a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

sebesinfo.ro

Publicat

în

Bărbatul de 44 de ani din Sebeș, care în seara zile de 30 decembrie 2021, a încercat să-şi ucidă, cu un cuțit, soţia şi fiica a primit mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Printr-o decizie a Judecătoriei Sebeş, M. H. avea interdicţie să se apropie de soţie şi cei trei copii ai săi şi a fost evacuat din locuinţa familiei pentru o perioadă de 6 luni ca urmare a comportamentului agresiv asupra membrilor familiei sale.

Citește și: Bărbat de 44 de ani din Sebeș cercetat pentru tentativă de omor, după ce și-a atacat soția și fiica cu un cuțit

„Dispune obligarea pârâtul H. M. la păstrarea unei distanţe de minim 200 m faţă de reclamantă şi faţă de membrii familiei, respectiv faţă de de minorii (…), faţă de domiciliul acestora, faţă de locurile pe care le frecventează aceştia în mod frecvent, faţă de unităţile de învăţământ la care sunt înscrişi copiii, precum şi faţă de Clubul Sportiv unde se antrenează minora (…), pentru o perioadă de 6 luni. Interzice intimatului orice contact, telefonic inclusiv prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu petenta şi minorii”, se precizează în hotărârea Judecătoriei Sebeş, din 1 octombrie.

În seara zilei de 30 decembrie, acesta a revenit în locuinţa familiei şi le-a atacat cu un cuţit pe soţia de 34 de ani şi fiica în vârstă de 16 ani. Cele două au fost rănite grav şi au fost transportate la spital. Mama şi fiica s-au luptat pentru viaţa lor astfel încât şi bărbatul a fost rănit, tot cu un obiect ascuţit.

Agresorul a primit mandatul de arest pentru infracţiunea de tentativă de omor fiind internat în spital, acesta urmând a fi pus în aplicare la momentul la care va fi externat.




Actualitate

Șofer din Sebeș, reținut după ce a accidentat o femeie aflată pe trotuar. Avea 1,18 mg/l alcool în aerul expirat

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat de 58 de ani din Sebeș a fost reținut pentru 24 de ore, după ce, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul mașinii și ar fi accidentat o femeie care se afla pe trotuar. Șoferul era băut, aparatul etilotest indicând o valoare de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Accidentul s-a produs sâmbătă, 12 septembrie, în jurul orei 12.20, pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Sebeș. Polițiștii au fost sesizați prin numărul de urgență 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu victime.

Potrivit polițiștilor, bărbatul de 58 de ani ar fi pierdut controlul asupra volanului, iar autoturismul a ajuns pe trotuar, unde a surprins și accidentat o femeie de 27 de ani, din Sebeș. Ulterior, mașina a acroșat un autoturism parcat regulamentar.

Femeia a suferit leziuni corporale și a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost dus la Spitalul Municipal Sebeș pentru recoltarea probelor biologice și stabilirea alcoolemiei.

În urma cercetărilor, polițiștii rutieri au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, fiind efectuate cercetări pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.




Citește mai mult

Actualitate

Șofer din Sebeș, prins cu 1,18 mg/l alcool în aerul expirat după ce a accidentat o femeie

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un accident rutier s-a produs sâmbătă, 12 septembrie 2026, în jurul orei 12:20, pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Sebeș. O femeie în vârstă de 27 de ani a fost rănită după ce a fost lovită de un autoturism care a ajuns pe trotuar.

Potrivit polițiștilor, la volanul mașinii se afla un bărbat de 58 de ani, din Sebeș. Acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a surprins-o și accidentat-o pe femeia care se afla pe trotuar.

Ulterior, autoturismul condus de bărbat a acroșat și o mașină parcată regulamentar. În acest caz au fost înregistrate doar pagube materiale.

În urma impactului, femeia de 27 de ani, din Sebeș, a suferit leziuni corporale și a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal Sebeș, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de polițiști, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes