Rămâi conectat

Știri din zonă

Bărbat de 54 de ani din Daia Română cercetat de polițiști, după ce a condus băut și fără permis un autoturism cu care a provocat un accident rutier pe DJ 107

sebesinfo.ro

Publicat

în

Sâmbătă, 7 decembrie 2019, în jurul orei 18.30, pe strada Principală din comuna Cergău, un bărbat de 54 de ani, din Daia Română, în timp ce conducea un autoturism în direcția Cergău – Roșia de Secaș, a pierdut controlul asupra autoturismului și a intrat în coliziune cu un autoturism care era staționat pe marginea carosabilului.

În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale, însă în urma testării conducătorului auto vinovat de producerea lui, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Mai mult, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe din Câlnic. Au intervenit pompierii militari din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Pompierii militari din Sebeș și SVSU Câlnic au fost solicitați să intervină, vineri noaptea, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbuicnit la acoperișul unei locuințe din Câlnic.

„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu în loc. Câlnic. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe. Forțe alocate: 2 x autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 x echipaj de prim ajutor și SVSU Câlnic”, a transmis ISU Alba.

UPDATE: „Echipajele au ajuns la locul producerii incendiului. Acesta se manifestă la nivelul acoperișului pe o suprafață de aproximativ 40-50 mp. Se intervine pentru stingerea în totalitate a incendiului și înlăturarea efectelor negative produse de acesta”, a mai transmis ISU Alba.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

ITM Alba investighează un posibil accident de muncă, în cazul bărbatului din Câlnic care a decedat după ce a căzut într-un lac artificial din Gârbova

sebesinfo.ro

Publicat

în

Cazul bărbatului din Câlnic, care a decedat marți, după ce a căzut într-un lac artificial la Gârbova în timp ce încerca să alunge niște șacali, este investigat ca accident de muncă de către inspectorii ITM Alba.

Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, din Câlnic, era angajat al fermei de animale pe proprietatea căreia este amenajat lacul artificial. În paralel este derulată o anchetă a Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Trupul neînsufleţit a fost adus la mal de către scafandri. Intervenţia autorităţilor în acest caz a avut loc după ce o persoană a sunat la 112.

Potrivit IPJ Alba, din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit că bărbatul, în vârstă de 40 de ani, din localitatea Câlnic, își desfășura activitatea la ferma pe proprietatea căreia este amenajat bazinul de acumulare a apei, iar în dimineața zilei de 17 februarie 2026, acesta ar fi alunecat și a căzut în lacul artificial.

Echipajul medical prezent la fața locului a declarat decesul bărbatului, trupul acestuia fiind transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Cine este bărbatul de 40 de ani din Câlnic, care a murit înecat într-un lac artificial din Gârbova

sebesinfo.ro

Publicat

în

Vasile Ghișe, în vârstă de 40 de ani, este bărbatul care s-a înecat, în dimineața zilei de marți, 17 februarie 2026, într-un lac artificial de la Gârbova. Acesta domicilia în localitatea Câlnic, era căsătorit și avea doi copii.

„Comunitatea din Câlnic își exprimă profundul regret pentru trecerea la cele veșnice a domnului Vasile Ghișe, care în urma tragicului accident petrecut în dimineața acestei zile, a lăsat în urmă o familie îndurerată. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe cei rămași să-i întărească și să-i mângâie în încercarea lor!”, a transmis Primăria Comunei Câlnic.

Potrivit IPJ Alba: „Marți, 17 februarie 2026, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, într-un bazin de acumulare a apei, aflat pe raza localității Gârbova, se află o persoană. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din localitatea Câlnic. La fața locului, acționează pompierii în vederea extragerii persoanei.

Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit că bărbatul, în vârstă de 40 de ani, din localitatea Câlnic, își desfășura activitatea la ferma pe proprietatea căreia este amenajat bazinul de acumulare a apei, iar în dimineața zilei de 17 februarie 2026, acesta ar fi alunecat și a căzut în lacul artificial.

Echipajul medical prezent la fața locului a declarat decesul bărbatului, trupul acestuia fiind transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba în vederea efectuării necropsiei. În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes