Actualitate
Bărbat de 49 de ani din Sebeș cercetat de polițiști, după ce a fost surprins în timp ce fura știuleți de porumb de pe o parcelă din municipiu
Sâmbătă, 5 octombrie 2019, în jurul orei 20.00, polițiștii de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Sebeș l-au depistat pe un bărbat de 49 de ani, din Sebeș, în timp ce sustrăgea porumb de pe o parcelă situată în locul numit Moldiță și care aparține unui bărbat din municipiul Sebeș.
Până la depistarea lui, bărbatul încărcase aproximativ 150 de kilograme de știuleți, în autoturismul său și intenționa să-l transporte la domiciliu.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru furt.
FOTO: ARHIVĂ

Actualitate
Proiect dedicat păstrării patrimoniului cultural al localității Lancrăm, derulat de cinci tineri
Cinci tineri din Lancrăm, cu sprijinul și îndrumarea Asociației „Prolanc”, derulează, în perioada 1 august 2026 – 31 iulie 2027, proiectul „Zestrea din Lancrăm – Recuperarea identității tăcute prin solidaritate între generații”.

Proiectul de solidaritate este implementat prin programul Corpul European de Solidaritate (ESC) și beneficiază de o finanțare europeană în valoare totală de 9.204 euro.
Inițiativa urmărește identificarea și realizarea unui inventar digital al icoanelor pe sticlă pictate de vechii iconari din Lancrăm, precum și identificarea și reproducerea unor modele autentice de cusături și costume populare specifice satului.
Totodată, demersul își propune să contribuie la consolidarea identității locale, prin facilitarea dialogului între generații, promovarea incluziunii și susținerea egalității de șanse, fiind dedicat exclusiv salvgardării moștenirii culturale a comunității din Lancrăm.
Actualitate
Tânăr de 22 de ani, prins beat la volan în Sebeș. Avea 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat
Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Săsciori, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului, pe o stradă din municipiul Sebeș.

Incidentul a avut loc în noaptea de 29 spre 30 august 2026, când polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier Alba au oprit pentru control autoturismul condus de tânăr pe strada Călărași.
În urma testării cu aparatul alcooltest, acesta a indicat valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Din Județacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 5 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 9 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 9 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 10 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…




















