Știri din zonă
Bărbat de 43 de ani din Daia Română, surprins de polițiștii rutieri din Sebeș în timp ce conducea un autoturism fără a avea permis de conducere
Ieri, 13 aprilie 2017, în jurul orelor 10.30, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Sebeș l-au depistat pe un bărbat de 43 de ani, din comuna Daia Română, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
FOTO: ARHIVĂ

Știri din zonă
Șofer din Săsciori, prins băut la volan pe DN 1, în Alba Iulia. Ce alcoolemie a indicat etilotestul
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din localitatea Săsciori, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea sub influența alcoolului, pe DN 1, în municipiul Alba Iulia. Acesta a fost oprit pentru control în dimineața zilei de luni, 19 octombrie 2026.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, controlul a avut loc în jurul orei 08:28 și a fost efectuat de agenții Biroului Drumuri Naționale și Europene.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru stabilirea alcoolemiei, bărbatul a fost condus la spital, unde urmau să fie efectuate procedurile necesare.
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.
Știri din zonă
Duminică, 25 octombrie 2026: „Daia Română – Tradiție, suflet și comunitate”: lansare de carte, muzică populară și activități pentru întreaga familie. Programul evenimentului
Comuna Daia Română va găzdui duminică, 25 octombrie 2026, prima ediție a evenimentului „Daia Română – Tradiție, suflet și comunitate”, o manifestare dedicată istoriei locale, obiceiurilor autentice și oamenilor care contribuie la identitatea comunității.

Evenimentul este organizat de Primăria comunei Daia Română, în parteneriat cu Asociația AGORA – Născuți Liberi, și se va desfășura în mai multe spații din localitate: Căminul Cultural, Muzeul Etnografic și Baza Sportivă.
Programul evenimentului „Daia Română – Tradiție, suflet și comunitate”
Participanții vor avea parte de activități culturale, momente artistice și oportunități de a descoperi tradițiile și patrimoniul local. Programul include:
- lansarea unei cărți dedicate comunei Daia Română;
- momente de recunoștință și acordarea unor distincții;
- vizitarea Muzeului Etnografic;
- deschiderea oficială, alături de Fanfara din Petrești;
- spectacole de muzică populară, cu artiști locali și invitați speciali;
- momente artistice susținute de grupurile vocale ale comunei;
- activități pentru copii și întreaga familie;
- standuri ale producătorilor locali, preparate tradiționale și spații de socializare;
- petrecere de încheiere cu DJ.
O zi dedicată tradițiilor și comunității
Prin organizarea primei ediții, administrația locală își propune să aducă în prim-plan istoria comunei, tradițiile și valorile care îi apropie pe locuitori.
„Vă așteptăm să petrecem împreună o zi de toamnă în care tradiția, cultura și bucuria de a fi împreună aduc întreaga comunitate mai aproape”, au transmis reprezentanții administrației locale.
Evenimentul „Daia Română – Tradiție, suflet și comunitate” își propune să reunească localnicii și vizitatorii într-o zi dedicată culturii, muzicii populare și identității locale.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 11 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 12 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…



















Bianca
14.04.2017 la 10:11
Foarte buni