Actualitate
Bărbat de 42 de ani din Sebeș cercetat de polițiști, după ce a condus băut și a provocat un accident rutier pe strada Dorin Pavel
Ieri, 28 iulie 2020, în jurul orei 10.30, polițiștii rutieri din Sebeș au intervenit pentru soluționarea unui accident rutier, soldat cu pagube materiale, care s-a produs pe strada Dorin Pavel din municipiu.
Un bărbat de 42 de ani, din Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul care circula în fața sa și care era oprit pentru a acorda prioritate de trecere pietonilor, intrând în coliziune cu acesta.
În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, pentru cel care a provocat accidentul a rezultat valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
FOTO: ARHIVĂ

Actualitate
Bărbatul depistat în timp ce conducea cu o alcoolemie de 1,19 mg/litru, reținut de polițiștii din Sebeș
Sâmbătă, 10 mai 2025, polițiștii Secției de Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 35 de ani, din localitatea Daia Română, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, pentru dispunerea măsurilor legale.
• Informații de background:
La data de 10 mai 2025, în jurul orei 00.50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sebeș au oprit, pentru control, pe strada Săsească din localitatea Petrești, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din localitatea Daia Română, județul Alba.
În urma testării bărbatului, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,19 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
Actualitate
Autoturism distrus aproape în totalitate, după ce a doborât un stâlp de electricitate și a lovit o țeavă de gaz, pe strada Principală din Lancrăm
Un accident rutier a avut loc, noaptea trecută, în jurul orei 04.30, în Lancrăm, pe strada Principală. Un autoturism a doborât un stâlp de electricitate și a avariat o țeavă de gaz.
„Traficul rutier este blocat pe strada Principală din localitatea Lancrăm, din cauza unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Din primele date, un autoturism ar fi acroșat un stâlp de curent, care a căzut pe partea carosabilă”, a transmis IPJ Alba.
„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un rutier produs în loc. Lancrăm, Mun. Sebeș. Este vorba despre un autoturism care a intrat intr-un stâlp de curent și a acroșat o țeavă de gaz. Fară victime. Forte alocate: 1 x ASAS”, a transmis ISU Alba.
Actualitate
Bărbat de 35 de ani cercetat de polițiștii din Sebeș, după ce a fost depistat conducând cu o alcoolemie de 1,19 mg/litru alcool pur în aerul expirat
La data de 10 mai 2025, în jurul orei 00.50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sebeș au oprit, pentru control, pe strada Săsească din localitatea Petrești, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din localitatea Daia Română, județul Alba.
În urma testării bărbatului, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,19 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.