Actualitate
Bărbat de 38 de ani din Sebeș sancţionat de jandarmi de cinci ori într-un interval de doar două ore
Potrivit Jandarmeriei Alba, “faptele s-au petrecut luni, 21 martie, începând cu ora 02.10, oră la care o tânără s-a prezentat la sediul Secţiei de Jandarmi Sebeş şi a solicitat ajutor deoarece concubinul său făcea scandal şi o scosese afară din casă. La locuinţa celor doi, situată pe Bulevardul Lucian Blaga din localitate, a fost găsit bărbatul, Ion B. (38 de ani), care petrecea în compania unor prieteni.
Aflând că echipajul de jandarmerie a fost chemat de concubina sa, a înjurat-o pe femeie, a ameninţat-o cu bătaia şi chiar a îmbrâncit-o în prezenţa celor trei copii minori pe care îi au împreună, a musafirilor şi a jandarmilor. De acelaşi tratament au avut parte şi prietenii de pahar care-l îndemnau să se potolească. Totodată, a refuzat să se legitimeze şi apelat nejustificat numărul unic 112, solicitând intervenţia altor forţe de ordine pe motiv că jandarmii i-au cerut documentul de identitate.
În aceste condiţii a fost imobilizat şi condus la sediul Jandarmeriei Sebeş. După ce a fost sancţionat cu trei amenzi contravenţionale în valoare totală de 2500 lei, a fost condus la spital deoarece starea în care se găsea putea constitui un risc la adresa sănătăţii sale.
A refuzat orice intervenţie medicală, a plecat spre casă şi în jurul orei 03.30 a apelat 112 şi a chemat forţele de ordine. A invocat furtul unui telefon, dar ulterior s-a dovedit că sunase chiar de pe aparatul presupus furat şi motivul real era că dorea ca jandarmii să-l conducă acasă pentru că afară era frig. A fost din nou sancţionat cu amendă în valoare de 500 lei şi i s-au expus situaţiile în care este îndreptăţit să solicite ajutor la 112. Se pare că nu a înţeles să respecte prevederile legale deoarece la ora 04.01 a solicitat din nou ajutor la numărul unic pentru semnalarea situaţiilor de urgenţă, invocând faptul că şi-ar fi rupt membrele superioare.
La sosirea jandarmilor a recunoscut că a făcut o glumă şi a vrut doar să vadă în cât timp ajung aceştia la el. Cu toate că a apreciat că a fost contactat în doar 4 minute de la iniţierea apelului, acest fapt nu l-a scăpat de o nouă amendă în valoare de 500 lei.
Pentru prevenirea reapariţiei unor astfel de cazuri reamintim că numărul unic 112 se apelează atunci când este necesară intervenţia organelor specializate pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul. De asemenea, atenţionăm că, potrivit Legii nr. 61 din 27 septembrie 1991 –republicată – alarmarea organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menţinere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol sau, după caz, prin solicitarea intervenţiei la fata locului, fără motiv întemeiat constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei.”

Actualitate
Recidivist, condamnat după ce a spart de două ori geamurile unei agenții de pariuri din Sebeș
Un bărbat de 36 de ani a fost condamnat de Judecătoria Sebeș la un an de închisoare cu executare, după ce a spart, în două rânduri, geamurile unei agenții de pariuri. La pedeapsă se adaugă 470 de zile rămase dintr-o condamnare anterioară, iar din total se scade o zi de reținere.

Prima faptă a avut loc în 6 mai 2024, în jurul orei 18:00. Aflat sub influența alcoolului și nervos după ce pierduse bani la jocuri de noroc, bărbatul a lovit cu pumnul geamul termopan al ușii de acces. Camerele de supraveghere l-au surprins ulterior bandajându-și mâna și măturând cioburile.
Trei săptămâni mai târziu, pe 27 mai, s-a întors în agenție. A lovit de două ori geamul casieriei, a plecat, apoi a revenit după aproximativ un minut și a mai dat o lovitură. Angajata l-a condus afară.
În fața anchetatorilor, bărbatul și-a recunoscut faptele și a spus că era nervos pentru că pierduse la jocuri de noroc. Instanța a apreciat însă că alegerea de a merge într-o sală de jocuri și starea de nervozitate nu justifică distrugerea bunurilor altuia.
Judecătorii au respins posibilitatea unei amenzi sau a unei soluții fără închisoare, invocând antecedentele penale ale bărbatului, recidiva și repetarea comportamentului. Acesta fusese eliberat condiționat în 2023, dintr-o pedeapsă de doi ani și patru luni. Instanța a mai reținut că nu s-a prezentat la termenele de judecată și că nu a făcut demersuri pentru a acoperi prejudiciul din acest dosar.
Bărbatul trebuie să plătească Superbet 1.516,88 lei pentru pagubele dovedite prin facturi și devize, precum și 2.100 de lei cheltuieli judiciare către stat. Cererea companiei pentru încă 400 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare, a fost respinsă din lipsa documentelor justificative.
Dezbaterile s-au încheiat la 12 februarie 2026, iar instanța a amânat de nouă ori pronunțarea, până la 2 octombrie. Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Actualitate
Incendiu la un buncăr destinat depozitării rumegușului, în Lancrăm. Pompierii din Sebeș intervin cu două autospeciale
Pompierii din Sebeș intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un buncăr din beton destinat depozitării rumegușului, în localitatea Lancrăm.

Focul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați. Nu au fost înregistrate victime.
La intervenție participă două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
ACTUALIZARE 08.00: „La momentul de față incendiul este localizat, se intervine pentru stingerea tuturor focarelor”, a mai transmis ISU Alba.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…



















Nico
24.03.2016 la 8:31
Asa le trebuie .Bv Jandarmilor