Actualitate
Bărbat de 35 de ani din Sebeș cercetat de polițiști, după ce a fost surprins conducând băut pe strada Ghiocelului din Lancrăm
Ieri, 20 februarie 2022, în jurul orei 19.30, polițiștii din Sebeș au depistat un bărbat, de 35 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Ghiocelului din localitatea Lancrăm, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
FOTO: ARHIVĂ

Actualitate
Tânăr de 22 de ani din Sebeș, reținut după ce ar fi furat un telefon de pe terasa unei cafenele
Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din municipiul Sebeș, a fost reținut de polițiști după ce ar fi sustras un telefon mobil lăsat pe masa unei cafenele.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au dispus, în data de 16 iulie 2026, reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în cursul zilei de 16 iulie, tânărul ar fi profitat de neatenția proprietarei și ar fi sustras un telefon mobil aflat pe o masă amplasată în exteriorul unei cafenele din municipiul Sebeș.
Polițiștii l-au identificat la scurt timp după comiterea faptei, iar telefonul a fost recuperat și restituit proprietarei.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Actualitate
A început cea de-a IV-a ediție a Școlii de Vară „Curcubeul Prieteniei”, organizată de Direcția de Asistență Socială Sebeș
Direcția de Asistență Socială Sebeș organizează, în perioada 14 iulie – 31 august 2026, cea de-a IV-a ediție a Școlii de Vară „Curcubeul Prieteniei”, un proiect destinat copiilor proveniți din familii aflate în situații de vulnerabilitate.

Programul se desfășoară etapizat în localitățile Răhău, Sebeș și Petrești, pentru a facilita accesul unui număr cât mai mare de copii la activități educative, recreative și de dezvoltare personală.
Potrivit organizatorilor, participanții vor lua parte la ateliere de creație, activități sportive și educative, jocuri interactive, sesiuni de karaoke, activități de educație ecologică, precum și excursii și ieșiri în natură. Scopul acestora este dezvoltarea creativității, a spiritului de echipă și a încrederii în sine.
O noutate a ediției din acest an este introducerea sesiunilor de dezvoltare personală dedicate atât copiilor, cât și părinților. Acestea urmăresc îmbunătățirea comunicării în familie și sprijinirea dezvoltării emoționale a participanților.
În cadrul proiectului sunt implicați și specialiștii Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Alba, care vor desfășura activități prin programul „Vara descoperirilor”. Copiii vor beneficia de sesiuni de consiliere și orientare adaptate vârstei, menite să îi ajute să își descopere aptitudinile și interesele.
Totodată, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Alba vor organiza activități de educație rutieră, prin care participanții vor primi informații privind regulile de circulație și comportamentul responsabil în trafic.
Proiectul își propune să ofere copiilor un cadru sigur pentru învățare, socializare și dezvoltarea abilităților de viață, contribuind, în același timp, la consolidarea relației dintre familie, școală și comunitate și la promovarea incluziunii sociale.
Organizatorii au transmis mulțumiri tuturor instituțiilor și persoanelor implicate în desfășurarea proiectului, printre care Primăria Municipiului Sebeș, Școala Gimnazială Nr. 2 Sebeș, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Alba, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, voluntarii și echipa Direcției de Asistență Socială Sebeș.
După încheierea activităților desfășurate în Răhău, Școala de Vară „Curcubeul Prieteniei” va continua în Sebeș și Petrești, până la sfârșitul lunii august.
Din Județacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | sebesinfo.ro
Din Județacum 3 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 8 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 8 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniMesaje de SFANTUL Ilie 2025. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 3 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Mondenacum 11 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | sebesinfo.ro




















