Actualitate
Bărbat de 33 de ani din Sebeș cercetat de polițiști, după ce și-a agresat concubina și a distrus mai multe bunuri din locuință
Polițiștii din Sebeș au emis un ordin de protecție provizoriu față de un bărbat care și-ar fi agresat concubina și ar fi spart bunurile din locuință. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru amenințare și distrugere.
Ieri, 2 martie 2021, polițiștii din Sebeș au fost sesizați, de către o femeie de 30 de ani, din Sebeș, cu privire la faptul că ar fi fost amenințată cu acte de violență de concubinul său.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că, în urma unor discuții în contradictoriu avute cu concubina sa, bărbatul, în vârstă de 33 de ani, ar fi amenințat-o și ar fi distrus bunurile din locuință.
Față de bărbat, a fost întocmit dosar penal, pentru distrugere și amenințare, iar polițiștii au emis, pe numele său, un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, prin care i-a fost interzis să se apropie de concubina sa.
FOTO: ARHIVĂ

Actualitate
Femeie rănită, în urma coliziunii dintre două autoturisme, petrecută pe strada Dorin Pavel, din Sebeș
Pompierii militari din Sebeș au fost solicitați să intervină luni, în jurul orei 11.50, pe strada Dorin Pavel, în fața magazinului Profi, pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical, după ce două autoturisme au intrat în coliziune și o femeie a fost rănită.
„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs în Mun. Sebes, str. Dorin Pavel. În accident sunt 2 autoturisme implicate, fără persoane încarcerate. Forțe alocate: 1 x autospeciala de stingere cu apă și spumă și 1 x echipaj de prim ajutor”, a transmis ISU Alba.
„Traficul rutier este îngreunat pe strada Dorin Pavel din Municipiul Sebeș, din cauza unui eveniment rutier. Din primele date este vorba despre două autoturisme. O femeie ar fi suferit leziuni corporale”, a transmis IPJ Alba.
Actualitate
ÎPS Irineu a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan”, din parohia Sebeș VII
Duminica, 28 septembrie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a poposit în mijlocul credincioșilor din Municipiul Sebeș.
Acesta, înconjurat de un numeros sobor de clerici, a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” din parohia Sebeș VII. În continuare, Arhipăstorul Alba Iuliei a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură. Începând cu data de 1 iunie 2007, comunitatea de aici este păstorită de către părintele Ovidiu Popa.
Adresându-se credincioșilor prezenți la Dumnezeiasca Liturghie, Părintele Arhiepiscop Irineu a spus: „Într-o lume plină de ură și de confuzie, de temeri și de suferințe, avem, câteodată, simțământul că suntem singuri și pierduți. Ne simțim singuri când legăturile căsătoriei s-au rupt și când dragostea s-a răcit. Ne simțim singuri când o boală groaznică ne strânge în ghearele ei și nu există tratament pentru ea. Ne simțim singuri când stăm în fața morții, acest musafir nepoftit. În calitate de creștini, trebuie să fim încredințați că avem în cer un bun și scump Mântuitor, pe Iisus Hristos. De sus, El ne întinde mâna Lui ca să ne sprijine, fiind totdeauna gata să intervină în orice situație dificilă. Atunci când noi ne supunem voinței Sale, asemenea Apostolului Petru la Marea Tiberiadei, Domnul transformă slăbiciunea noastră în putere și înfrângerea noastră în biruință”.
La finalul Sfintei Liturghii, în semn de aleasă recunoștință pentru activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească depusă pe parcursul anilor de slujire, părintele paroh Ovidiu Popa a primit din partea Chiriarhului nostru Diplomă de vrednicie, o icoană cu Sfinții Ierarhi Bălgrădeni și o bederniță. Totodată, Ierarhul Alba Iuliei a oferit Ordinul „Credință și Unire” doamnei Cornelia Muntean și domnului Vasile Cristea, în semn de apreciere pentru slujirea rodnică și folositoare a Bisericii lui Hristos. De asemenea, ostenitorii, truditorii și binefăcătorii care au contribuit la înfrumusețarea locașului de cult au primit din partea Întâistătătorului Eparhiei noastre Diplome de aleasă cinstire.
Parohia Sebeș VII a fost înființată la 1 martie 2007, reunind comunitatea credincioșilor din extremitatea sudică a municipiului Sebeș. Piatra de temelie a bisericii parohiale „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” a fost așezată în data de 20 mai 2008. În perioada 2008-2013, au fost efectuate lucrările de construcție a edificiului eclezial. La 16 noiembrie 2014, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a oficiat slujba de binecuvântare a noii biserici. Ulterior, între anii 2021 și 2023, locașul de închinare a fost împodobit cu veșmântul picturii, lucrarea fiind executată în tehnica fresco de către pictorul Adrian Sicoe. Biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare cultului divin, fiind pregătită pentru târnosire.
Actualitate
Incendiu produs la motorul unui autoturism, pe breteaua de intrare din A10 spre A1, sens Sebeș-Sibiu
Pompierii militari din Sebeș au fost solicitați să intervină, duminică dimineața, pentru stingerea unui incendiu produs la motorul unui autoturism, pe breteaua de intrare din A10 spre A1, sens Sebeș-Sibiu.
„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu în Mun. Sebeș, beteaua de intrare A10 spre A1, sens Sebeș-Sibiu. Din informațiile primite de la apelant incendiul se manifestă la un autoturism. Forțe alocate: 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 echipaj de prim ajutor”, a transmis ISU Alba.
UPDATE: „Incendiul se manifestă la compartimentul motor al autoturismului. Se intervine pentru stingerea în totalitate a incendiului. Fară victime”, a mai transmis ISU Alba.