Rămâi conectat

Știri din zonă

Bărbat de 32 de ani din Șugag reținut de polițiștii din Sebeș, după a agresat turiștii cazați la o cabană din Luncile Prigoanei și ar fi spart un geam

sebesinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 25 iunie 2023, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 32 de ani, din comuna Șugag, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în noaptea de 24/25 iunie 2023, în timp ce se afla în Luncile Prigoanei, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi avut discuții contradictorii cu mai multe persoane care erau cazate la o cabană, context în care ar fi devenit violent, ar fi spart un geam și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică din zonă.

Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii sale activități infracționale.

FOTO: ARHIVĂ




Știri din zonă

Tragedie pe DN 67C, între Laz și Căpâlna. Un motociclist de 28 de ani din Vințu de Jos a murit după ce s-a izbit de un parapet

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un motociclist în vârstă de 28 de ani, din comuna Vințu de Jos, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs duminică, pe DN 67C, între localitățile Laz și Căpâlna.

Accidentul a fost semnalat prin SNUAU 112 în jurul orei 11:20. Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, tânărul se deplasa cu motocicleta pe direcția Sebeș–Șugag, iar la kilometrul 134 ar fi pierdut controlul asupra vehiculului.

Motocicleta a intrat în coliziune cu parapetul metalic amplasat pe marginea drumului. În urma impactului, motociclistul a suferit leziuni grave. Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, victima nu a răspuns acestora, fiind declarat decesul.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru infracțiunea de ucidere din culpă.




Citește mai mult

Știri din zonă

Un tânăr de 28 de ani a decedat, în urma unui acccident rutier produs pe DN 67C, între Laz și Căpâlna

sebesinfo.ro

Publicat

în

Pompierii din cadrul Detașamentului Sebeș intervin, duminică, pentru acordarea primului ajutor medical în urma unui accident rutier produs pe DN 67C, între localitățile Laz și Căpâlna.

Potrivit primelor informații, în accident ar fi implicată o motocicletă, iar o persoană ar fi posibil în stare de inconștiență.

La fața locului au fost alocate un echipaj de prim ajutor din cadrul ISU Alba și o ambulanță SAJ, cu medic.

ACTUALIZARE 1: „La locul producerii accidentului se va deplasa și un elicopter SMURD”, a mai transmis ISU Alba.

ACTUALIZARE 2: „Ca urmare a accidentului, a fost declarat decesul unei persoane de sex masculin, aproximativ 28 de ani, fiind efectuate manevrele de resuscitare, însă fară rezultat”, a transmis ISU Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes