Actualitate
Bărbat care conducea fără permis la Petrești oprit de polițiștii din Sebeș cu focuri de armă
Ieri, 2 octombrie 2018, în jurul orei 19.30, poliţiştii rutieri din Sebeş, în timp ce acţionau pe raza localităţii Petreşti, au efectuat semnal regulamentar de oprite unui autoturism. Şoferul acestuia nu a respectat semnalul poliţistului, continuându-şi drumul, spre strada Molidului.
Poliţiştii au trecut la urmărirea autoturismului şi au efectuat două focuri de avertisment, în plan vertical. Şoferul a oprit şi, împreună cu alte 4 persoane, a abandonat autoturismul.
Ulterior, conducătorul auto a fost identificat de poliţişti, care, în urma verificărilor efectuate, au constatat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal în cadrul căruia este cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere fără permis.

Actualitate
Amenzi de peste 21.000 de lei aplicate de polițiști persoanelor care incendiază deșeuri, pe raza Municipiului Sebeș
Joi, 19 iunie 2025, în intervalul orar 10.00-14.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, în colaborare cu polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului Ordine Publică, Primăria Municipiului Sebeș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” Alba, Poliția Locală și specialiștii Gărzii de Mediu, au organizat o acțiune, pe raza municipiului Sebeș, în vederea prevenirii, descoperirii și combaterii faptelor antisociale la regimul mediului.
Cu această ocazie au fost legitimate 42 de persoane și au fost verificate 35 de autovehicule.
Polițiștii au aplicat, în total, 25 de abateri contravenționale, care au fost sancționate cu amenzi, în valoare totală de 21.037 lei. De asemenea, a fost identificată o persoană bănuită de săvârșirea infracțiunii de incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau obiect.
Actualitate
Minoră de 8 ani din Sebeș, accidentată de un autoturism, pe o trecere de pietoni de pe strada Traian
În dimineața zilei de joi, 19 iunie 2025, polițiștii din Sebeș au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, pe strada Traian din Municipiul Sebeș, a avut loc un eveniment rutier.
Un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Traian din municipiul Sebeș, a surprins și accidentat o minoră de 8 ani, din Sebeș, care se afla angajată, regulamentar, în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni.
Minora a suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportată la Spitalul Municipal Sebeș, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Actualitate
Turneul Internațional Stradivarius a poposit la Casa Memorială „Lucian Blaga” din Lancrăm
Se împlinesc 130 de ani de la nașterea lui Lucian Blaga, poetul luminii și filosoful misterelor, în satul care încă poartă în nume „sunetele lacrimei”…
Din anul 1981, are loc un eveniment important, Festivalul „Lucian Blaga”, devenit identitatea culturală a Sebeșului. Pe urmele festivalului, căsuța albastră îmbrățișată de „curțile dorului” își primește oaspeții „în tinda noii lumini”.
„Azi am fost onorați de prezența violonistului Alexandru Tomescu și a invitatului său, Dragoș Ilie (chitară clasică), care au oferit publicului magia „Rapsodiilor” enesciene. Mulțumim pentru acest omagiu muzical, care a risipit norii și a deschis cerul pentru gânduri senine”, au transmis reprezentanții Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș.