Învățământ-Cultură
Andrei Medrea, elev al Liceului German Sebeș, premiul I la secțiunea Istorie a concursului „Omul și Sacrul”, pentru al doilea an consecutiv
Andrei Medrea, elev al Liceului German Sebeș și al Centrului Județean de Excelență Alba, s-a remarcat la începutul vacanței de vară prin obținerea unui nou premiu la Concursul Regional Interdisciplinar „Omul și Sacrul”, ediția a VII-a, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Liceul Greco-Catolic „Inochentie Micu” Cluj-Napoca și Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla.

Pentru al doilea an consecutiv, elevul Andrei Medrea a cucerit premiul I la secțiunea „Istorie” a acestui concurs. Premiul i-a fost înmânat, în cadrul unei ceremonii speciale, de către decanul Facultății de Istorie și Filosofie Cluj-Napoca, profesor universitar doctor Ovidiu Ghitta.
Andrei Medrea este un tânăr pasionat de istorie care, în anii din urmă, sub coordonarea profesorului doctor Mihai-Octavian Groza, s-a remarcat prin rezultatele obținute atât la învățătură, cât și la olimpiadele și concursurile școlare de profil (îndeosebi Olimpiada de Istorie și Sesiunea de Referate și Comunicări Științifice ale elevilor din învățământul liceal).

Învățământ-Cultură
Întâlnire a elevilor de la Liceul Tehnologic Sebeș cu pianistă niponă Chiyo Hagiwara
Miercuri, 1 octombrie 2025, a avut loc întâlnire inedită și emoționantă a elevilor Liceului Tehnologic Sebeș cu pianista niponă Chiyo Hagiwara. Activitatea a fost inițiată și coordonată de prof. Nicoleta Faur-Cibu.

Chiyo Hagiwara, absolventă a Colegiului de Muzică din Tokyo, a reușit să transmită publicului muzica lui Carl Filtsch (1830-1845), compozitor genial născut la Sebeș, într-un mod unic.
Mai mult, l-a promovat în îndepărtata Japonie unde în 2016, și-a lansat primul CD Carl Filtsch, cu titlul „Universul lui Carl Filtsch, discipol favorit al lui Chopin și compozitor genial”.
În 2024, pianista a fost invitată la Zilele muzicale „Carl Filtsch” de la Sebeș, ocazie cu care i s-a acordat titlul de „Cetățean de onoare” al orașului.
În mai 2025, i s-a decernat „Premiul Consulului general” din partea Ambasadei Japoniei în România și a fost numită „Ambasador al benevolenței/bunătății – Via Transilvanica”.
Învățământ-Cultură
Peste 500 de elevi din Sebeș și Răchita au participat la proiectul „Chimia, Super-puterea Mea 2.0”
Peste 500 de elevi, din Sebeș și Răchita, au participat la proiectul „Chimia, Super-puterea Mea 2.0”, găzduit de Liceul German.

Activitatea a avut ca scop principal promovarea chimia, participând la diferite experimente, modele și ore de lucru, aducând entuziasm și zâmbete în rândul tinerilor. Pe lângă elevii care au participat, la eveniment au fost prezenți și 70 de profesori și părinți care au fost implicați direct în activități.
„Final de proiect – „Chimia, Super-puterea Mea 2.0”
La Liceul German Sebeș, știința a prins viață prin experimente, joacă și multă creativitate. Peste 500 de elevi din Sebeș și Răchita au descoperit că atunci când intri în laborator cu curiozitate, chimia nu mai e doar o materie, devine o super-putere!
Ce am reușit împreună:
Ateliere DIY – elevii au construit modele moleculare și atomice, au descoperit „formula ciocolatei” și a hormonilor fericirii și iubirii, iar racheta buclucașă a adus zâmbete și entuziasm.
Salvez Planeta! – am fabricat detergenți eco-friendly și am discutat despre cum chimia poate fi prietenoasă cu mediul.
Te provoc la știință! – un quiz interactiv care a transformat cunoștințele de chimie într-o competiție plină de energie.
Expoziția finală – planșe, modele și experimente spectaculoase prezentate chiar de elevi, într-un eveniment care a arătat comunității cât de fascinantă poate fi chimia.
Rezultatele?
-500 de elevi implicați direct
-70 de profesori și părinți, beneficiari indirecți
-zeci de modele, experimente și ore de lucru
-100% curiozitate și implicare
Impactul proiectului s-a simțit nu doar în laborator, ci și în felul în care elevii privesc acum știința: cu curiozitate, încredere și dorința de a explora mai departe.
Felicitări tuturor elevilor, profesorilor, voluntarilor și partenerilor implicați, ați demonstrat că știința poate fi descoperită cu bucurie și poate deveni o super-putere care transformă comunitatea!”, a transmis Științescu Alba într-o postare publicată pe o rețea de socializare.
Învățământ-Cultură
Doru Oancea, numit director al Liceului cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” din Sebeș
Doru Oancea, fost director adjunct, în perioada 2017-2025, care e și un antrenor de fotbal binecunoscut și apreciat, cu rezultate deosebite atât la juniori cât și la seniori, a devenit director al Liceului cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș.

„Îmi doresc să continuăm să progresăm din toate punctele de vedere, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani. În ceea ce privește specializarea fotbal, țelul nostru este să creștem din punct de vedere al clasificării. Am făcut deja un pas hotărât în această direcție, din noul sezon competițional având echipe la toate nivelurile în competițiile FRF și AJF.
În privința infrastructurii suntem per ansamblu mulțumiți de ceea ce avem la dispoziție în acest moment. Sperăm să primim sprijin din partea autorităților locale pentru renovarea bazei de pregătire de la Luncile Prigoanei”, a declarat Doru Oancea pentru ziarulunirea.ro.
Sebeșeniacum o săptămânăUn tânăr inginer agronom din Sebeș a lăsat orașul pentru sat, din cauza pasiunii sale pentru cai
Știri din zonăacum 3 săptămâniTânăr de 26 de ani din Șugag reținut de polițiștii din Sebeș, după ce a bătut un bărbat din Pianu de Jos
Știri din zonăacum 2 săptămâniComuna Cut nu are viceprimar, la aproape doi ani de la alegerile locale. Vezi motivul
Actualitateacum 3 săptămâni1.100 de seniori din Sebeș au participat la evenimentul de socializare organizat de municipalitate pentru Ziua Vârstnicului
Administrațieacum o săptămânăStrada Alunului din Sebeș, transformată complet: Bloc de locuințe sociale, covor asfaltic nou, parc și spații verzi, printre schimbări
Economieacum 4 săptămâniLocuri de muncă disponibile în Municipiul SEBEȘ, la data de 7 octombrie 2025
Actualitateacum 2 săptămâniO tânără de 23 de ani a ajuns la spital în urma unui accident rutier petrecut pe DN 7, la Sebeș
Învățământ-Culturăacum 4 săptămâniÎntâlnire a elevilor de la Liceul Tehnologic Sebeș cu pianistă niponă Chiyo Hagiwara




























