Rămâi conectat

Actualitate

Albaiulienii și turiştii lor au sărbătorit 1 Decembrie cu Hora Unirii, masă populară și îndrăgiți interpreți de folclor

redacția sebesinfo.ro

Publicat

în

După terminarea ceremoniilor oficiale din această dimineață, organizate pentru cinstirea celei mai importante zi a românilor (tulburată și în acest an de manifestări politicianiste, naționaliste sau de altă natură), albaiulienii și oaspeții lor s-au prins în Hora Unirii – simbolul zilei de sărbătoare în care ne aflăm, care a dat startul petrecerii în stil pur românesc ce va continua până spre seară.

Peste 3.500 de porții de fasole cu cârnați, asezonate cu câte un pahar de vin cald, au fost împărțite participanților la evenimente, în timp ce pe scenă au urcat rând pe rând unii dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați interpreți de muzică populară, invitați special, spre bucuria sutelor de iubitori ai acestui gen de muzică ce au asistat la concertul extraordinar, ignorând frigul și umezeala.

Au cântat, au dansat și au încântat publicul din Piața Cetății: Dumitru Fărcaș, Grupul Instrumental ”Codru de România”, Ina Todoran, Marinela Baba, Flaviu Cristea, Adina Hada, Mircea Târziu, Ghiță Groza, Călușerii din Almaș, Călușul Oltenesc din Bârla – Vrancea, Ioan Bocșa, Sergiu Cipariu, Grupul ”Icoane” al Academiei de muzică ”Gh. Dima” – Cluj-Napoca, Formația de dansuri ”Brădeana” din Sohodol, Grupul de fluierași din Șugag, Ansamblul folcloric ”Stejarul” din Sebeșel, Formațiile de dansuri din Cricău, Călușerii din Săliște, Ansamblulfolcloric ”Mărgineanca” și Grupul instrumental ”Mugurelul” din Botoșani, Ansamblul folcloric ”Chindia” din Ploiești, Grupul folcloric ”Pe ulița satului” din Biia, Ansamblul folcloric din Cetatea de Baltă, Grupul bărbătesc ”Sâncelenii”, Grupul instrumental ”Dor” din Alba Iulia, Mariana Anghel, Maria Lia Bologa, Alina Pinca, Goga Adam, Mirela Mănescu, Reta Rus, Ancuța Matei, Adrian Țiboc, Ansamblurile folclorice ”Dor de sat” din Unirea, ”Tradiții Uiorene” din Ocna Mureș, ”Floarea de Colț” din Galda de Jos și ”Doina Aiudului”, Grupul instrumental ”Augustin Bena” al Consiliului Județean Alba, Rodica Dobrin, Gheorghe Berian, Stela Botez, Augustin Dogot, Ilie Medrea.

Sărbătoarea continuă în Cetatea Marii Uniri cu alte momente deosebit de apreciate în fiecare an – defilarea cu torțe a cercetașilor, focurile de artificii și nu în ultimul rând cu mult-așteptatul concert al lui Ștefan Stan, care și-a câștigat faima la ”Vocea României”.




Actualitate

Exponatul lunii septembrie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș: un relief din marmură reprezentându-l pe zeul Pan

sebesinfo.ro

Publicat

în

Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș propune, în luna septembrie, un fragment de relief din marmură reprezentându-l pe zeul Pan drept exponatul lunii. Piesa, păstrată fragmentar, oferă o incursiune în lumea religioasă și artistică a Antichității și în universul uneia dintre cele mai complexe divinități ale mitologiei grecești.

Relieful a avut inițial o formă rectangulară și o grosime cuprinsă între 1,5 și 1,7 centimetri. Fragmentul păstrat are o lățime maximă de 14 centimetri și o lungime de 19 centimetri. Scena este încadrată într-un chenar rectangular, iar în partea conservată poate fi observată reprezentarea lui Pan.

Se disting picioarele de țap ale divinității, acoperite cu păr și terminate cu copite, precum și coapsele redate cu șuvițe lungi de păr. În partea dreaptă sus a fragmentului se păstrează o porțiune din brațul stâng al zeului, care ține un obiect ce nu poate fi identificat cu certitudine. Pe baza analogiilor cu alte reprezentări, specialiștii consideră că acesta ar putea fi un pedum, toiagul pastoral curbat, unul dintre atributele tradiționale ale lui Pan. În spatele divinității este reprezentat un țap sau o capră.

Pan, zeul naturii sălbatice

În mitologia greacă, Pan era asociat cu natura sălbatică, pădurile, munții, turmele, fertilitatea, muzica și instinctele animalice. Cultul său era deosebit de important în Arcadia, regiune considerată una dintre principalele zone de origine și venerare a divinității.

Pan era reprezentat ca o ființă hibridă, cu trup uman și elemente animale, precum coarne, urechi și picioare de țap. Aspectul său sublinia legătura dintre om și lumea sălbatică.

Divinitatea era asociată și cu fertilitatea și dorința, dar și cu frica bruscă și inexplicabilă. Din această asociere provine termenul „panică”, derivat din grecescul panikós.

Miturile lui Pan

Mitologia greacă păstrează mai multe variante privind originea lui Pan, ceea ce reflectă caracterul vechi și local al cultului său. Una dintre cele mai cunoscute tradiții îl prezintă ca fiu al zeului Hermes și al unei nimfe.

Unul dintre cele mai cunoscute mituri este cel al lui Pan și al nimfei Syrinx. Urmărită de Pan, Syrinx a fost transformată într-un mănunchi de trestii pentru a scăpa de acesta. Sunetul produs de vânt prin trestii l-ar fi inspirat pe Pan să creeze instrumentul cunoscut sub numele de syrinx, sau naiul lui Pan.

O altă tradiție îl leagă pe Pan de nimfa Echo, iar un alt episod mitologic îl prezintă într-o competiție muzicală cu Apollo. În aceste povești, Pan apare ca o divinitate asociată cu spontaneitatea, natura și muzica neîmblânzită.

Atributele sale tradiționale sunt naiul, toiagul pastoral (pedum) și coroana din ramuri de pin.

O piesă intrată în patrimoniul muzeului în 1957

Relieful din marmură a făcut parte din colecția particulară a profesorului Grigore Ionescu din Partoș și a fost donat Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș în anul 1957.

Piesa a intrat în patrimoniul muzeului împreună cu alte materiale epigrafice, sculpturale, tegulare și ceramice din epoca romană.

Prin alegerea acestui fragment drept exponatul lunii septembrie, Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș aduce în atenția publicului un obiect mai puțin cunoscut din colecțiile sale și propune o incursiune în diversitatea reprezentărilor religioase și artistice ale lumii antice.




Citește mai mult

Actualitate

Peste 80 de șoferi testați și 33 de sancțiuni, în urma unei acțiuni rutiere la Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

În noaptea de 19 spre 20 septembrie 2026, în intervalul orar 20:00–01:00, polițiștii Biroului Rutier Sebeș, împreună cu cei ai Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș și ai Serviciului Rutier, au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Sebeș și pe DN 67C.

Acțiunea a avut ca scop identificarea conducătorilor auto care se urcă la volan după consumul de băuturi alcoolice sau de substanțe psihoactive, precum și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

În cadrul verificărilor, polițiștii au efectuat peste 80 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, în temeiul O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de 7.352 de lei.

Totodată, polițiștii au reținut 5 certificate de înmatriculare și un permis de conducere.

Polițiștii le recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să nu conducă vehicule după consumul de alcool sau de substanțe psihoactive.

Acțiunile pentru creșterea siguranței rutiere vor continua și în perioada următoare, polițiștii urmărind prevenirea evenimentelor rutiere și menținerea unui climat de siguranță pe drumurile publice.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes