Rămâi conectat

Știri din zonă

A fost deschisă anchetă în cazul aterizării forțate a avionului de mici dimensiuni, petrecută vineri la Vurpăr

sebesinfo.ro

Publicat

în

O anchetă în legătură cu aterizarea forţată a unui avion de mici dimensiuni în zona satului Vurpăr din Alba, a fost demarată de Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (AIAS). Accidentul a avut loc vineri 15 mai 2020.

Prin intermediul unui comunicat de presă, Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (AIAS) anunţă că a fost informată cu privire la producerea unui eveniment de aviaţie civilă în zona localităţii Vurpăr din judeţul Alba, în care a fost implicată o aeronavă de mici dimensiuni, tip Flight Design CT2K, cu însemnele de înmatriculare YR-5122.

La bordul aeronavei se afla doar pilotul. Din primele informaţii, aceasta s-a desprins de la sol şi, din motive încă necunoscute, pilotul a pierdut controlul, aeronava prăbuşindu-se. La momentul producerii evenimentului, în zonă vântul bătea în rafale. Pilotul a suferit leziuni uşoare şi a fost preluat de o ambulanţă pentru acordarea de îngrijiri medicale.

”Acest accident de aviaţie civilă face obiectul unei investigaţii privind siguranţa. În acest sens, AIAS a desemnat o comisie de investigaţie, care să se deplaseze la locul producerii evenimentului pentru a culege informaţiile preliminare şi a efectua primele activităţi de investigaţie, cu scopul determinării cauzelor şi împrejurărilor care au dus la producerea acestui accident de aviaţie civilă şi al emiterii de recomandări pentru siguranţa aviaţiei civile, în scopul prevenirii producerii unor evenimente similare”, se precizează în comunicatul AIAS.

Avionul aparţine unui om de afaceri, dezvoltator în domeniul imobiliar. Acesta intenţiona să zboară până la Timişoara în scop profesional. Imediat după ce a decolat, o rafală puternică de vânt ar fi dus la aterizarea forţată a avionului pe un câmp din Vurpăr, în apropierea drumului judeţean. Avionul s-a lovit de un mal de pământ şi a fost distrus parţial.

sursa: adevarul.ro


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Incendiu izbucnit la mai mulți baloți de paie, în localitatea Gârbova. Intervin pompierii militari din Sebeș și Miercurea Sibiului

sebesinfo.ro

Publicat

în

Pompierii militari din Sebeș și Miercurea Sibiului au fost solicitați să intervină la Gârbova, joi seara, după ce mai mulți baloți de paie au luat foc.

„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine in cooperare cu ISU Sibiu pentru stingerea unui incendiu în loc. Garbova. Este vorba despre un incendiu izbucnit la un șir de baloți de paie. Forțele alocate: 3 x autospeciale de stingere cu apă și spumă (1 x ISU Alba, 2 x ISU Sibiu)”, a transmis ISU Alba.

UPDATE: „Incendiul a fost stins. Au ars aproximativ 150 baloti de paie. Cauza probabila a incendiului a fost stabilita ca: Fulger”. a mai transmis ISU Alba.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Violență în familie la Gârbova: bărbat de 37 de ani, reținut după ce și-a agresat soția

sebesinfo.ro

Publicat

în

Luni, 29 iunie 2026, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Gârbova, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Din cercetări a reieșit că, în după-amiaza zilei de 29 iunie 2026, bărbatul, pe fondul unor discuții purtate în contradictoriu, ar fi lovit-o pe soția sa, în vârstă de 31 de ani, cu un obiect contondent, în zona capului, provocându-i o leziune care nu a necesitat transportul la spital.

Față de bărbatul, în vârstă de 37 de ani, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, bărbatului fiindu-i interzis să se apropie de soția sa.

În cursul zilei de azi, 30 iunie 2026, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes