Învățământ-Cultură
Ziua Poliției Române, marcată la Grădinița cu program normal Gârbova
Miercuri, 25 martie 2026, copiii de la Grădinița cu program normal Gârbova, au avut parte de o activitate specială și educativă,menită sa-i familiarizeze pe cei mici cu rolul și importanța Poliției in societate.

Invitatul evenimentului, a fost agentul de poliție, Adrian Urban, care a acceptat cu bucurie să petreacă timp alături de copii și să le vorbească despre meseria de polițist!

Pe parcursul întâlnirii, le-a explicat copiilor, care sunt principalele responsabilități ale oamenilor legii și cum contribuie la menținerea siguranței în comunitate.De asemenea cei mici au avut ocazia să vadă o parte din echipamentul folosit și să afle informații despre regulile de circulație.

Copiii au participat cu entuziasm la discuții, au adresat întrebări și s-au bucurat de această experiență inedită.

Mulțumim pentru această zi, Agentului șef de Politie din cadrul Postului de Poliție Gârbova, Simon Birlea și Agentului de Politie Adrian Urban.
Educatoare Lupean Delia

Învățământ-Cultură
Nicole Andreea Cârstea, elevă a Liceului German Sebeș, PREMIUL I la etapa națională a Concursului de Chimie „Artă între Științe”
Performanță deosebită obținută de eleva Nicole Andreea Cârstea, din clasa a IX-a A la Liceul German Sebeș. Aceasta a reușit să cucerească Premiul I, la etapa națională a Concursului de Chimie „Artă între Științe”, desfășurat în data de 25 aprilie 2026.

„Prin talent, perseverență și o pasiune autentică pentru știință, Nicole a demonstrat că excelența se construiește cu dăruire și curaj. Rezultatul ei remarcabil este o dovadă a muncii susținute și a visurilor îndrăznețe care prind contur”, au precizat reprezentanții Liceului German Sebeș.
În legătură cu pasiunea pentru studiul chimiei, eleva Nicole Andreea Cârstea a declarat următoarele: „Încă de la început, chimia a fost materia mea preferată. Profesoara mea, o persoană absolut minunată, a știut să-mi arate frumusețea acestei științe, de la reacțiile chimice la structura atomilor, și așa a început pasiunea mea pentru tot ce înseamnă chimie”.
Concursul amintit a fost organizat de Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii, din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, fiind inclus în Calendarul Concursurilor Naționale Școlare (fără finanțare MEC), poziția nr. 24410/05/28.01.2026.
„Această reușită aduce onoare liceului și inspiră întreaga comunitate, demonstrând că viitorul aparține celor care îndrăznesc să viseze și să muncească pentru visurile lor”, au mai transmis reprezentanții Liceului German Sebeș.
Învățământ-Cultură
Cristiana Cioca, elevă a Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș, calificare la etapa națională a Concursului „Memoria Holocaustului”
Cristiana Cioca, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș a reușit o performanță excepțională calificându-se la etapa națională a Concursului „Memoria Holocaustului”.

Pasionată de cunoașterea trecutului, Cristiana s-a calificat în toți anii de liceu la etapa Națională a Olimpiadei Naționale de Istorie. In acest an școlar, ea reușește performanța de a se califica și la etapa națională a Concursului „Memoria Holocaustului”, care se va desfășura în perioada 14-17 iulie 2026, la Brăila.
Eleva este îndrumată de doamna profesoară Elena Damian. Concursul „Memoria Holocaustului” se organizează și se desfășoară în conformitate cu prevederile Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a competiţiilor şcolare, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3035/2012, cu modificările și completările ulterioare și este inclus în lista olimpiadelor și concursurilor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației.
Învățământ-Cultură
Performață unică: Victor Dobra, elev al Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, calificare la Olimpiada Central Europeană de Informatică
La faza națională a Olimpiadei de Informatică – 2026, Victor Dobra, elev al Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, s-a clasat pe locul al doilea, câștigând medalia de aur, intrând astfel în lotul lărgit al României, în urma barajului din finalul competiției de la Pitești.

A urmat apoi participarea la pregătirea și probele de baraj a lotului lărgit care s-au desfășurat la Ploiești în perioada 23-28 aprilie 2026, unde s-a clasat pe locul al treilea, câștigând un loc bine meritat în Lotul restrâns al României.
Emoțiile și probele au continuat în perioada 10-15 mai 2026 la Bistrița unde, în urma celor două probe de foc, Victor a reușit performața unică de a se califica la Olimpiada Central Europeana de Informatică (CEOI_ care se va desfășura la Ljubliana (Slovenia).

Acest succes a fost posibil în urma multor ore de muncă, cu ambiție și perseverență și, nu în ultimul rând, a susținerii continuă a părinților, profesorilor și tuturor celor care i-au deschis drumul spre minunata lume a programării.
Îi dorim mult succes în continuare și îl susținem în tot ceea ce face!
Prof. Lebădă Monica
Din Județacum o lunăCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Mondenacum 9 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | sebesinfo.ro
Din Județacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniMesaje de SFANTUL Ilie 2025. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 2 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Mondenacum 9 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | sebesinfo.ro





















