Actualitate
Zilele Sebeșului 2022 – programul de astăzi, 19 august 2022: Deschiderea oficială la muzeu și primele spectacole în Parcul Arini dedicate copiilor
Între 18 și 21 august 2022, toți locuitorii Sebeșului și oaspeții orașului sunt invitați să participe la sărbătoarea verii: „Zilele Municipiului Sebeș”! Parcul Arini va găzdui majoritatea spectacolelor, iar Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș și Casa Memorială „Lucian Blaga” din Lancrăm oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor, spunând povestea frumoasă a acestor locuri.
Deschiderea oficială a evenimentelor va avea loc vineri, 19 august 2022, începând cu ora 11.00, în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica”, atunci când vor fi primite delegațiile din țară și din străinătate, vor fi premiate persoane din viața de zi cu zi a urbei, copiii și tinerii Sebeșului care au excelat în diverse domenii – educație, artă, sport și voluntariat.
Atmosfera de sărbătoare este redată pe note muzicale de cei mai mici artiști, participanți la Concursul național de muzică ușoară și folk – „Universul Copilăriei”, pe care municipiul Sebeș are plăcerea să îl organizeze, în parteneriat cu Clubul Copiilor Sebeș. Competiția este structurată pe două secțiuni: muzică ușoară și folk, jurizarea fiind asigurată de reprezentanți ai vieții culturale și ai mass-mediei naționale și de muzicieni. În cadrul concursului se acordă peste 40 de premii, categoriile de vârstă fiind 5 – 8 ani, 9 – 12 ani, 13 – 15 ani și 16 – 19 ani, pentru interpretări solo și de grup, respectiv muzică ușoară și folk. S-au înscris circa 100 de copii din întreaga țară.
Nu vor lipsi nici copiii și tinerii Sebeșului care activează în diverse proiecte culturale susținute de municipalitate: Școala de muzică „DoReMi” și Grupul vocal „Felician Fărcașiu”, Trupele de teatru „Gepetto” și „Pied Piper”, Clubul Fantasy Dance, Trupa de dansuri săsești și Ordinul Scutierilor de Mühlbach.
Artiștii locali și invitații de renume vor urca pe scena din Parcul Arini pentru a oferi publicului cea mai reușită petrecere a verii.

Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Actualitate
Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc
Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.
Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…
























